File de calendar: Săptămâna a XIX- a anului 2022, a Femeilor Mironosiţe

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Sfântul Evanghelist Luca aminteşte numele unora dintre Femeile Mironosiţe: Maria Magdalena, Maria lui Iacob, Salomeea, Maria lui Cleopa, Ioana, Suzana, care aveau o iubire sfântă faţă de Mântuitorul Hristos, greu de egalat în istoria măr­turisitoare peste vea­curi. Sfânta Tradiţie, com­pletând cuvintele Evan­gheliei, vorbeşte despre Maria Magdalena care, văzând cât erau de prigoniţi Mântuitorul şi ucenicii Lui, a plecat la Roma, unde
s-a prezentat împăratului Tiberiu, vorbindu-i despre adevărul Învierii. Diferite izvoare dau mărturie des­pre prezenţa Mariei Mag­dalena în capitala impe­rială, unde, în numele Domnului a vindecat ochii bolnavi ai împăratului, spunându-i acestuia des­pre cele petrecute la Ieru­salim până la Răstignirea şi Învierea Mântuitorului. Auzind cele întâmplate la Ierusalim, împăratul s-a mâniat şi a trimis scrisori, chemandu-i la judecată pe Pilat şi pe arhierei. Moartea lui Tiberiu însă nu a mai făcut posibile desfăşu­rarea judecăţii şi tragerea la răspundere a celor vino­vaţi  iar Maria Magdalena nu a putut fi răsplătită pentru curajul ei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Revenită în Iudeea, Maria Magdalena a avut acelaşi curaj al mărturisirii, fiind închisă şi mult torturată. Sfântul Modest al Ierusalimului, în prima jumătate a veacului al VII-lea, vorbeşte despre dârze­nia ei şi despre călăii care, înfricoşându-se la un mo­ment dat de tăria cu care răbda chinurile, au încetat să o mai tortureze. Aşezată într-o corăbioară care nu avea nici vâsle, nici pânze, Maria Magdalena a ajuns în Galia, la Marsilia, cetate întemeiată cu 600 de ani înainte de Hristos, conti­nuând acolo misiunea de propovăduire a Evan­gheliei.

Sfinţii săptămânii aces­tea sunt: în 8 – Ioan Evan­ghelistul, Arsenie cel Mare din pustia Egiptului, ( am mai scris despre el), în 9, Sfântul Proroc Isaia, în 10 Sfântul Simion Zilotul, în 11 Sfântul Mucenic Mochie, Sfinţii Metodie şi Chiril, în 12 Sfântul Ioan Valahul, Sfânta Muceniţă Gligheria, în 14 Sfântul Mucenic Isidor.

Sfinţilor ne rugăm pentru pacea lumii.

Preot Nicolae Streza

11 mai 2022 la 17:37
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Weekend “poliţist”: probleme în trafic, violenţă domestică şi bătaie la FITS
În weekendul care s-a încheiat, polițiștii rutieri din cadrul IPJ Sibiu au aplicat 638 de sancțiuni contravenționale în...
Actualitate
5 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Sibiul pe locul şapte la promovarea BAC-ului. Superstarul cu 100% promovare e liceul din Târnava
Conform rezultatelor obţinute la examenul de bacalaureat transmise de către Inspectoratul Şcolar Judeţean, Sibiul, ca judeţ, ocupă doar...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Eforie Nord şi Mamaia, destinaţiile verii pentru cei care preferă litoralul românesc
Conform unui studiu realizat de compania Travelminit.ro, considerată unul dintre cei mai mari jucători pe piața rezervărilor hoteliere...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Tânăr cu cancer de colon, salvat la Spitalul Judeţean
Viața unui tânăr în vârstă de 36 de ani a fost salvată săptămâna trecută la Spitalul Clinic Județean...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 ore
După ce a promovat în Primera Division cu Oviedo, Daniel Paraschiv se întoarce… ”Experiența de aici e de neprețuit!”
Fostul golgeter al lui FC Hermannstadt are șanse minime să mai continue la echipa revenită în LaLiga după...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 2 ore
Aterizare de urgență la Sibiu: Zborul spre Antalya a revenit la sol din motive tehnice
Un zbor cu destinația Antalya a fost nevoit să revină la sol, luni dimineață, la scurt timp după...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 ore
A început gazonarea primelor două terenuri de pe ”Voința”. De câți bani mai are nevoie ALMA pentru a duce la bun sfârșit lucrările
Lucrările începute în toamnă la Baza Sportivă ”Voința” se îndreaptă cu pași repeți de final. La începutul săptămânii...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 3 ore
„Bujorul de Munte” înflorește cu drumeții, preparate tradiționale, cântece și jocuri populare
Experiențe unice se trăiesc în acest an la Festivalul „Bujorul de Munte” din comuna sibiană Gura Râului, căci...
Actualitate
6 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 ore
„Bunătăți” în luna lui Cuptor, la Teatrul „Gong”
Intrăm în luna lui Cuptor, așa că atunci când nu sunt plecați în vacanțe cu părinții, cei mici...
Actualitate
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 ore
Pentru că de la 1 iulie se va scumpi curentul, Piedone ne sfătuieşte să citim astăzi contoarele
În contextul în care, de la 1 iulie, tarifele la energie nu vor mai fi compensate de către...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 ore
Pregătirea profesională a angajaților, tema proiectului derulat de Crucea Roșie filiala Sibiu
Crucea Roșie Filiala Sibiu derulează, începând cu data de 1 septembrie 2024 până la 31 august  2027, proiectul...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 4 ore
Muzeul Național Brukenthal, închis în două zile de miercuri
Muzeul Național Brukenthal anunță că în zilele de miercuri, 2 iulie și miercuri, 9 iulie 2025, toate sediile...
Actualitate
1 min de citit