Conferință Gheorghe Lazăr, la Palatul Brukenthal Avrig

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Vineri, 15 septembrie, începând cu ora 14, la Palatul Brukenthal Avrig se va desfășura Conferința Județeană „Gheorghe Lazăr – trecut, prezent și viitor”.

Conferința este organizată de Liceul Tehnologic Mârșa, în cadrul proiectului „Educația – punte între identitate, cultură și tradiție” (ediția a IV-a), cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu, prin Agenda culturală pentru dezvoltarea comunității 2023.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În cadrul manifestării vor fi prezentate diverse comunicări și studii de specialitate referitoare la viața și activitatea ilustrului înaintaș avrigean. Vor fi scoate în evidență aspecte cunoscute sau mai puțin cunoscute despre omul din comunitate, teologul ori inginerul Gheorghe Lazăr, se vor prezenta consemnări istorice referitoare la această personalitate, dar și alte informații interesante.

Sunt invitați la conferință reprezentanți ai administrației publice locale, cadre didactice, reprezentanți ai mediului academic, preoți, personalități locale din diverse domenii de activitate, invitați din comunitatea locală etc.

Pentru realizarea conferinței își aduc aportul Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Primăria și Consiliul Local al orașului Avrig, Asociația Generală a Inginerilor din România și Fundația Proiect Transilvania.

Autor
07 septembrie 2023 la 17:46
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 minute
Un olandez pe banca lui CSU Sibiu. A jucat în NBA pentru Orlando Magic și Golden State Warriors. Fost coleg de echipă cu Shaq O’Neal!
Gruparea studențească sibiană va fi condusă de pe margine, din sezonul viitor, de Geert Hammink, anunță CSU. Acesta...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 32 minute
Colegiul “Gheorghe Lazăr” întră în şantier. Se va renova faţada
Faţadele Colegiului "Gheorghe Lazăr" vor fi renovate, lucrările fiind finanțate de la bugetul local. Lucrările au început, informează...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 35 minute
Festivalul de Teatru continuă pe Scena Digitală. “Pâinea din cer / Mana” și “Nunta însângerată” – premierele lunii iulie
Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică, circ și dans a Teatrului Național "Radu Stanca" și a...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
SONDAJ: Sibienii, îngrijorați de scumpirea energiei electrice: „Am început să facem economie tot mai mult, dar tot nu se vede în factură!”
Începând cu 1 iulie, marii furnizori de energie electrică din România, au anunțat că vor crește prețul energiei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 oră
Bis la „Jaful Secolului”? Un colecționar din Cisnădioara acuză: Opere de artă (inclusiv piese de Rembrandt și Picasso) au dispărut din casă
Thomas Emmerling este un colecționar de artă, curator și om de afaceri german. Născut în 1963 la Nürnberg,...
Actualitate
3 min de citit
acum 3 ore
Percheziții la Aeroport și CJ Sibiu. Procurorii europeni cercetează posibile fraude cu fonduri comunitare
 În cursul zilei de marți, au avut loc mai multe percheziții în Sibiu, principala instituție vizată fiind Aeroportul...
Actualitate
2 min de citit
acum 5 ore
„Dansul Corbilor” (ediția a XIII-a), în curtea Căminului Cultural Roșia
Vineri, 4 iulie, începând cu ora 18, în curtea Căminului Cultural din Roșia se va desfășura cea de-a...
Actualitate
2 min de citit
acum 5 ore
Cursuri gratuite de dans pentru seniorii Sibiului
„Dansul Nu Are Vârstă” este un proiect al Asociației Fantasy Dance care a ajuns la cea de-a șaptea...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 5 ore
Cosirea vegetației și plombări cu sort și emulsie, printre lucrările executate pe drumurile județului, în această săptămână
Pe drumurile județului continuă lucrările de reparații și întreținere, executate de Drumuri și Poduri SA Sibiu. În această săptămână,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 5 ore
Luni se dă startul la înscrieri pentru o nouă ediție a Artizan Huet. Când are loc evenimentul
În zilele de 12 și 13 iulie se va desfășura o nouă ediție a Artizan Huet, dedicat comercianților...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 6 ore
A intrat cu tractorul pe DN7 fără să se asigure. O fetiță a ajuns la spital
În această dimineață a avut loc un accident la Boița, pe fondul neacordării de prioritate. Un tânăr care...
Actualitate
2 min de citit
acum 6 ore
În Poligonul Cârțișoara, trageri de dimineața până seara
Până în data de 4 iulie, la Poligonul Cârțișoara va fi activitate specifică intensă. Conform unei informări dată publicității...
Actualitate
1 min de citit