Stănilă, deranjat de cei care susțin că Șelimbărul va arbitra promovarea, în play-off: ”N-am pus genunchiul jos niciodată și nici n-o vom face”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Directorul general al echipei din Șelimbăr s-a arătat deranjat de speculațiile conform cărora ”călăreții roșii” ar urma să urmărească anumite interese în play-off-ul Ligii 2, avându-se în vedere că sibienii n-au drept de a promova. Stănilă a spus, la Sport Total FM, că noul obiectiv al ”călăreților roșii” este câștigarea campionatului și că aceștia nu se vor da loviți la anumite jocuri pentru a arbitra lupta pentru primele locuri.

”Nu pot să-nțeleg! OK, accept acest lucru, nu avem drept de promovare. În fiecare articol în care se vorbește despre Șelimbăr, se spune doar atât: echipă fără drept de promovare. OK, n-avem drept de promovare, dar am spus-o tuturor, nimeni nu mă poate opri nimeni să câștigăm competiția sportivă. Nu ne poate opri nimeni! Suntem într-o competiție sportivă în care, în momentul de față, obiectivul clubului este câștigarea campionatului. Toată lumea vine, mai nou, și aruncă tot fel de acuze, că n-o să ne apărăm șansele, că n-o să facem nu știu ce, că n-o să facem nu știu cum. Aș prefera să depășim momentele astea, s-au schimbat vremurile, au trecut vremurile acelea, suntem oameni tineri în fotbal acuma. Nu, noi n-am pus genunchiul jos niciodată, în fața nimănui și n-o să-l punem, atâta timp cât voi fi eu aici, n-o să punem genunchiul jos. Ar trebui să terminăm cu lucrurile astea, ar trebui să vedem cum progresăm. Ce-a făcut Șelimbărul anul acesta… Haideți să vedem, să luăm, poate, drept model, de ce n-ar fi Șelimbărul un model pentru celelalte echipe? Nimeni nu vine să spună despre munca pe care a făcut-o staff-ul tehnic”, a declarat Stănilă la Sport Total FM.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor
23 martie 2024 la 12:55
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 17 ore
Trei zile de „luptă” pentru Cupa României la Baschet în Fotoliu Rulant
În acest weekend, Sibiul devine capitala baschetului în scaun rulant. Sibienii sunt așteptați la Sala Transilvania să îi...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Cupa Mediașului la Kickboxing (ediția a VI-a)
Sâmbătă, 14 iunie, începând cu ora 10, la Sala Sporturilor „Octavian Șerban” din municipiul Mediaș se va desfășura...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Flashmob „România Dansează”, la Mediaș
Municipiul Mediaș se va afla printre localitățile care vor găzdui sâmbătă, 14 iunie, flashmob-ul „România Dansează”, un eveniment...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Inter încheie sezonul Ligii a IV-a cu 72 de puncte, din 78 posibile. Birț: ”Parcursul nostru demonstrează că avem calitate, băieții au căpătat încredere, au acumulat experiență”
Președintele clubului FC Inter, a cărei echipă a câștigat un nou titlu județean după un parcurs aproape perfect,...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Interul, noua campioană județeană, și FC Avrig se întâlnesc în finala Cupei României. Sâmbătă, intrare GRATUITĂ pe ”Municipal”
După ce au cucerit titlul de campioni județeni, câștigându-și dreptul de a participa la barajul pentru promovarea în...
Eveniment
3 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
Și Ciprian Biceanu continuă la FC Hermannstadt. Acord pe încă un sezon
Gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că încă un jucător a semnat prelungirea contractului. Este vorba despre mijlocașul...
Sport
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Transport pentru avrigenii ce vor să asiste la finala Cupei României
Sâmbătă, 14 iunie, de la ora 18.30, Stadionul Municipal din Sibiu va găzdui finala ediției 2024 – 2025...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
(ACTUALIZARE) Oficialii lui CSU Sibiu dezmint că Mihai Popa ar fi noul antrenor al echipei
Oficialii grupării studențești sibiene resping ideea numirii la conducerea tehnică a ”galben-albaștrilor” a antrenorului Mihai Popa. Aceștia susțin...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Măldărășanu mai speră ca Murgia să continue la FC Hermannstadt. Își dorește un fundaș central și un mijlocaș la închidere
În primul interviu de la reluarea pregătirilor și după ce a semnat noul contract, valabil pentru următoarele două...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Marius Măldărășanu este cel mai longeviv antrenor pe banca unei echipe din Superligă
După retragerea lui Gică Hagi de pe banca Farului, antrenorul echipei FC Hermannstadt are cea mai lungă perioadă...
Sport
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Comuna Cristian are un campion european. Cea mai bună performanță după 44 de ani de carieră! ”Dacă muncești și ești serios, rezultatele nu întârzie să apară”
Silvestru Haran a cucerit una dintre cele două medalii de aur obținute de România la Campionatele Europene EBFU...
Actualitate
9 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Legenda merge mai departe! Căpitanul ”Iron Man” semnează prelungirea cu FC Hermannstadt
Cel mai longeviv jucător al echipei sibiene, Ionuț Stoica, și-a prelungit cu încă un an contractul cu FC...
Sport
1 min de citit