Luna septembrie aduce pe scena Sălii Thalia și în cadrul Muzeului Brukenthal artiști laureați cu Grammy și orchestre de mare clasă cu peste 75 de muzicieni, toate în cadrul Festivalului „George Enescu”, care anul acesta poartă tema „Aniversări” și evocă 70 de ani de la trecerea în eternitate a marelui compozitor.
Printre concertele care au loc în Sibiu, se numără și cel susținut de pianista Alexandra Silocea la Muzeul Brukenthal, duminică, 14 septembrie. Aceasta va interpreta „Klimt Meets Bösendorfer – Ver Sacrum”, o experiență multisenzorială inspirată de simbolismul primăverii.
„„Klimt Meets Bösendorfer – Ver Sacrum (Primăvara Sacră)” este un concept creat de pianista Alexandra Silocea, care îmbină muzica pentru pian solo, cântecele preferate ale lui Gustav Klimt, recitaluri de poezie evocatoare și măiestria unui rafinat pian Bösendorfer în ediție limitată, folosit în premieră în România. Pianul 214VC Ver Sacrum este decorat manual cu elemente inspirate din clădirea Secesiunii vieneze, inclusiv motive din aur de 23 de karate.
Programul cuprinde câteva dintre lucrările preferate ale lui Klimt de Franz Schubert, inclusiv Teiul (Der Lindenbaum) si Serenada (Ständchen), interpretate de mezzo-soprana Patricia Nolz. Repertoriul pentru pian solo include lucrări de Leos Janácek, Claude Debussy, Franz Liszt etc. și compozitorii contemporani Fazil Say si Martin Romberg. Experienta este îmbogătitã si de interludii poetice recitate de actrita Laëtitia Eido, pe versuri de James Joyce, A. E. Housman, Robert Frost, Kahlil Gibran si altii, creând un dialog perfect între sunet, cuvinte si viziune artistică”, au transmis reprezentanții Festivalului Enescu la Sibiu.
Concertul va avea loc duminică, 14 septembrie, la ora 19:00, la Muzeul Brukenthal. Ultimele bilete la spectacolul pianistei Alexandra Silocea, alături de Patricia Nolz (mezzosoprană) și Laëtitia Eïdo (actriță, narator) sunt disponibile pe iaBilet: bit.ly/EnescuSibiu-2025.
Sursa foto: facebook Festivalul Enescu la Sibiu
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT