Specialiștii au identificat simptome ale Covid de lungă durată la copiii mici

Un studiu efectuat în SUA scoate în lumină simptomele specifice ale Covid-ului de lungă durată la copiii mai mici de șase ani, un segment care nu a fost luat în atenție în cercetările clinice.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Concluziile au arătat date esențiale pentru evaluarea și monitorizarea pacienților tineri care au trecut prin infecția cu SARS-CoV-2. Specialiștii de la Mass General Brigham susțin că sugarii și copiii sub 2 ani prezintă frecvent tulburări de somn, iritabilitate, lipsa poftei de mâncare, nas înfundat și tuse. În cazul copiilor de vârstă preșcolară (3–5 ani), cele mai comune simptome au fost tusea seacă și oboseala accentuată în timpul zilei.

„Acest studiu este important deoarece arată că simptomele Covid de lungă durată la copiii mici sunt diferite față de cele observate la copiii mai mari și adulți”, a declarat Tanayott Thaweethai, coautor principal al studiului și director în cadrul Massachusetts General Hospital. Studiul arată că acești copii au adesea o calitate a vieții redusă și întârzieri în dezvoltare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cercetarea face parte din inițiativa Recover și a inclus 1.011 copii, dintre care unii au avut anterior Covid, iar alții nu. Copiii au fost monitorizați în peste 30 de centre medicale și comunitare din SUA, între martie 2022 și iulie 2024. Simptomele analizate au fost raportate de îngrijitori și persistau de cel puțin 90 de zile de la infectare, conform 360medical.ro.

„Copiii cu aceste simptome aveau adesea o stare generală de sănătate mai proastă, o calitate a vieţii mai scăzută şi întârzieri în dezvoltare. Am identificat un tipar distinct pentru ambele grupe de vârstă de copii mici, incluzând simptome diferite faţă de ceea ce vedem la copiii mai mari şi la adulţi”, potrivit aceleiași surse.

Studiul a inclus 472 de sugari/copii mici şi 539 de copii preşcolari, dintre care unii avuseseră anterior Covid, iar alţii nu. De asemenea, copiii au fost înscrişi între martie 2022 şi iulie 2024 în peste 30 de unităţi medicale şi centre comunitare din Statele Unite.

Autorii mai spun că simptomele raportate în acest studiu au fost identificate în scopuri de cercetare, nu pentru stabilirea unui diagnostic clinic, şi că părinţii ar trebui să discute cu medicul pediatru dacă sunt îngrijoraţi de simptome asociate cu Covid de lungă durată.

Autor
30 mai 2025 la 12:58
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 49 minute
Medicii sibieni trag un semnal de alarmă în privința fumatului, de Ziua Mondială fără Tutun. Conferința ”Sănătate pentru Comunitate: Respir, deci Exist”, pe 3 iunie, la Medicină
Cu ocazia Zilei Mondiale fără Tutun, marcată anual în data de 31 mai, medicii sibieni au transmis mesaje...
Actualitate
9 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
“Respir, deci exist”: spirometrii gratuite pentru sute de sibieni la Catedrala Mitropolitană
Aproximativ 200 de persoane su făcut spirometrii gratuite, joi, pentru a-şi măsura gradul de sănătate a plămânilor, în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 3 zile
Două produse alimentare retrase de la raft în Sibiu. Probleme de siguranță alimentară în magazinele Penny și Supeco
Două produse alimentare au fost retrase de la raft în magazinele din Sibiu, după ce au fost descoperite...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 4 zile
Taurina, posibil factor de risc pentru apariția leucemiei. În ce băuturi o găsim
Un nou studiu publicat în revista Nature atrage atenția asupra riscurilor posibile asociate consumului excesiv de taurină, un...
Sănătate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 5 zile
La MedLife Polisano, medicina viitorului s-a văzut în timp real. Inovație, tehnologie și formare în urologie
Un început marcat de viziune și angajament Între 22 și 24 mai, Spitalul MedLife Polisano din Sibiu a devenit...
Sănătate
5 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 6 zile
Tururi ghidate, ateliere interactive și informații despre profesia de asistent medical generalist, la Şcoala Postliceală Sanitară de Stat
Cei interesați de o carieră în domeniul sănătății, sunt invitați să descopere oportunitățile oferite de Școala Postliceală Sanitară...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 săptămână
Ghid pentru viitorii stăpâni de animale. Ce trebuie să știți înainte și după adopție sau cumpărare
În perioada pandemiei, multe persoane au ales să adopte sau să cumpere un animal de companie pentru a-și...
Sănătate
8 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 1 săptămână
Robotul, chirurgul și pacientul. Ziua în care medicina viitorului s-a văzut live la MedLife Polisano
La Spitalul MedLife Polisano, cea de-a XV-a ediție a conferinței CLERU a intrat astăzi în cea mai spectaculoasă...
Sănătate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 săptămână
Investiție esențială pentru sănătatea sibienilor: Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu va fi dotat cu echipamente de ultima generație
*Banii provin din fonduri europene nerambursabile și bugetul Județului Sibiu*  9,8 milioane lei este suma pe care Consiliul Județean...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 săptămână
Ce trebuie să știe părinții despre testările naționale din clasele II, IV și VI. Sfaturi de la psiholog
În această perioadă (13-30 mai) au loc evaluările pentru elevii de clasa a II-a, a IV-a și a...
Educație
5 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 1 săptămână
Urologia viitorului se scrie la Sibiu: MedLife Polisano, trei zile de inovație, tehnologie și excelență medicală
Spitalul MedLife Polisano devine, pentru trei zile, epicentrul urologiei minim invazive din Europa Centrală și de Est. A...
Sănătate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 săptămână
Vaccinare gratuită anti-HPV extinsă până la vârsta de 26 de ani
Tinerii cu vârsta de până la 26 de ani vor putea beneficia de vaccinare gratuită împotriva infecției cu...
Sănătate
1 min de citit