Sibiul va avea încă 10 stații de încărcare. Proiect de 2,36 milioane lei

Sibienii vor avea la dispoziție până la finalul acestui an încă 10 astfel de stații alături de cele cinci stații de încărcare a mașinilor electrice sau hibride amenajate deja de Primăria Sibiu în spațiul public,.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Proiectul are o valoare totală de 2,36 milioane de lei, din care aproape 1,9 milioane de lei vor fi asigurați din Fondul de Mediu, Primăria Sibiu înscriindu-se în “Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reședință de județ” inițiat de către Administrația Fondului pentru Mediu. Restul finanțării va fi asigurat din bugetul local.

“Dezvoltând infrastructura publică, încurajăm utilizarea autoturismelor electrice sau hibride. Pe măsură ce numărul de astfel de autovehicule crește în Sibiu, ne vom corela și vom iniția investiții în sensul amenajării de noi astfel de stații publice”, Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Contractul de finanțare pentru fondurile nerambursabile a fost semnat de primarul Astrid Fodor la finalul anului trecut, anul acesta urmând să se organizeze procedura de achiziție pentru realizarea proiectului tehnic, achiziția stațiilor și montarea acestora.

Cele 10 stații vor fi instalate în 8 locații din Sibiu: în parcarea de pe strada Rahovei, în zona Aleii Șelimbăr, în parcarea de pe Calea Cisnădiei, în zona intersecției cu strada Siretului, în parcarea de pe Calea Șurii Mari din zona intersecției cu Drumul Ocnei (lângă sediul Direcției Sanitar-Veterinare), în parcarea publică din spatele „Centrului Cultural Ion Besoiu”, în parcarea de pe Cazarma 90 – 2 stații, pe strada 9 Mai, în zona Gării (parcarea de lângă Parcul Piața 1 Decembrie 1918) – 2 stații, în parcarea de pe strada Vasile Cârlova, în zona intrării la Stadion, în parcarea publică din Piața Aurel Vlaicu (în fața băncii Raiffeisen).

Fiecare stație va avea câte două puncte de încărcare cu o putere de 22kW (încărcare lentă), respectiv 50kW (încărcare rapidă) și vor fi conforme standardului european IEC 61851.

În Sibiu există deja cinci stații de încărcare în parcări publice. În parcarea de pe Cazarma 90 a fost instalată în anul 2016 o stație de încărcare pentru mașinile electrice și hibrid. Aceasta a fost înlocuită la finalul anului 2021 cu stație de încărcare mai modernă, de putere mai mare, oferind posibilitatea încărcării simultane a două autovehicule, inclusiv încărcarea rapidă (60KW). Alimentarea autovehiculelor electrice va fi în continuare gratuită, fiind necesară doar plata taxei de acces în parcarea Cazarma 90, respectiv 2 lei/h. În parcarea Hipodrom vor fi disponibile, odată cu deschiderea acesteia pentru public, 4 stații de încărcare, cu câte două porturi fiecare.

La finalul anului 2021 în municipiul Sibiu erau înregistrate 713 autoturisme hibride și 173 de autovehicule electrice, deținute de persoane fizice sau juridice.

 Custom Image Custom Image Custom Image

Autor
11 ianuarie 2022 la 12:42
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 33 minute
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 56 minute
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 23 ore
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Ce ne aduce vremea în a doua jumătate a lui iunie
A doua jumătate a lunii iunie debutează cu vreme caldă, tendință ce se va păstra pe tot parcursul...
Actualitate
2 min de citit