Sibiul își redesenează viitorul metropolitan. De la greșeli locale la soluții europene

Sibiul își redesenează viitorul metropolitan. De la greșeli locale la soluții europene

Zona Metropolitană Sibiu își dorește pași concreți spre o dezvoltare durabilă și integrată, prin proiecte ce vizează transportul public, colaborările internaționale și planificarea urbanistică coerentă. Bogdan Bucur, președintele ADI Pol Dezvoltare Sibiu, ne-a prezentat acțiunile de până acum și ce se urmărește pe viitor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Întâlniri cu experți din Europa

Autoritățile sibiene s-au implicat activ în schimburi de bune practici la nivel european. În cadrul unei întâlniri desfășurate în Spania, reprezentanții Sibiului au discutat cu experți din marile zone metropolitane ale Europei despre cum pot fi evitate greșelile de început și cum poate fi asigurată o dezvoltare echilibrată.

„În ceea ce privește zona metropolitană, am început deja să derulăm o serie de activități. Spre exemplu, am fost implicați într-o întâlnire la nivel european, pe care chiar noi am solicitat-o. La acest eveniment au participat membri și experți din zone metropolitane precum Paris, Veneția și din mai multe regiuni ale Spaniei, care ne-au prezentat modul în care funcționează aceste structuri în alte țări, ce probleme au întâmpinat la început de drum și ce recomandări au pentru inițierea procesului de dezvoltare. Din punctul meu de vedere, a fost o experiență extrem de valoroasă, care ne ajută să înțelegem mai bine ce pași ar trebui să facem în continuare. Întâlnirea a avut loc în Spania și a reunit aproximativ 53 de participanți, dintre care în jur de 20 au fost experți din întreaga Europă. Aceștia ne-au oferit exemple de bună practică și ne-au împărtășit din experiența lor legată de dezvoltarea zonelor metropolitane”, a explicat Bogdan Bucur, președinte ADI Pol Dezvoltare Sibiu.

Cartierul Arhitecților, un exemplu de „așa nu”

Una dintre marile probleme și, probabil, cea mai dificil de gestionat este dezvoltarea integrată a zonei. Toți cei care fac parte din asociație trebuie să stabilească ce se va întâmpla în viitor, pentru a evita greșelile din trecut.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Nu putem vorbi despre o activitate general valabilă pentru întreaga zonă metropolitană, din perspectiva dezvoltării. Totuși, există un aspect esențial care trebuie abordat în mod unitar: dezvoltarea planurilor urbanistice generale. Acestea nu trebuie neapărat realizate împreună, dar trebuie gândite în cadrul unei strategii comune la nivelul zonei metropolitane, pentru a preveni apariția unor probleme precum supraaglomerarea, așa cum este cazul binecunoscut al cartierului Arhitecților. Toate aceste elemente trebuie corelate, motiv pentru care este important să privim planurile urbanistice generale în ansamblu, pentru a decide clar unde ne dorim dezvoltarea de locuințe, de parcuri industriale sau de pensiuni”, a declarat Bogdan Bucur.

În căutarea surselor de finanțare

Pe lângă colaborările internaționale, conducerea zonei metropolitane poartă discuții avansate și cu Banca Mondială, în vederea atragerii de fonduri pentru dezvoltare urbană, infrastructură și industrie. De asemenea, se află în contact cu autorități din Brașov și Oradea, pentru a învăța din experiențele similare ale acestora. Fondurile care pot fi atrase prin ADR Centru sunt și ele vizate.

„În prezent, pregătim o întâlnire cu reprezentanții Băncii Mondiale, pentru a analiza posibilitățile unei colaborări și modul în care ne-ar putea sprijini în dezvoltarea de activități și strategii pentru zona metropolitană Sibiu. De asemenea, am luat legătura cu reprezentanți ai zonei metropolitane Brașov și intenționăm, în viitorul apropiat, să stabilim contacte și cu echipa care gestionează zona metropolitană Oradea, pentru a vedea cum au decurs lucrurile acolo și ce putem învăța din experiența lor. Așa cum am menționat deja, suntem în căutare de colaborări nu doar cu Banca Mondială, ci și cu alte instituții, precum Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru. La întâlnirea recentă, pe lângă reprezentanții zonei metropolitane Sibiu, au participat și membri ai Direcției de Strategie din cadrul Primăriei Municipiului Sibiu, precum și un reprezentant al ADR Centru și un posibil finanțator. Scopul a fost identificarea surselor de finanțare necesare pentru a pune în practică proiectele și ideile pe care le conturăm pentru dezvoltarea zonei metropolitane”, spune Bogdan Bucur.

Consultări publice pentru a stabili liniile de dezvoltare

Un alt punct central al strategiei este realizarea unei consultări publice extinse în toate localitățile membre. Fiecare comunitate va avea posibilitatea să-și exprime viziunea asupra dezvoltării locale și a colaborării cu vecinii din zonă. „Nu este vorba doar de ce vrea fiecare localitate, ci despre cum pot crește împreună, prin proiecte comune care aduc beneficii întregii regiuni”, a explicat Bucur.

Stațiunea Păltiniș, o bună șansă pentru dezvoltare

Totodată, dezvoltarea urbană va ține cont de nevoile concrete: zone turistice, locuințe, parcuri industriale sau spații pentru investiții. Planurile urbanistice vor fi armonizate pentru a preveni probleme precum aglomerarea excesivă, așa cum s-a întâmplat în trecut în anumite cartiere.

„Ne dorim construcții de pensiuni sau alte investiții care s-ar potrivi unei zone turistice. Este, într-adevăr, o oportunitate importantă și pentru Păltiniș să se dezvolte în continuare. Bineînțeles, ar trebui să fie o șansă reală pentru această localitate, iar eu cred că, prin ceea ce urmează să facem, vom reuși să identificăm clar problemele din întreaga zonă și să stabilim direcțiile de acțiune. Păltinișul trebuie inclus, fără îndoială, ca zonă strategică de dezvoltare turistică”, a subliniat Bogdan Bucur.

Investiții în transportul public metropolitan

Unul dintre cele mai importante demersuri recente este modernizarea transportului metropolitan, prin achiziționarea a 30 de autobuze electrice. Acestea vor deservi nu doar municipiul Sibiu, ci și cele 11 localități membre ale ADI Transport Metropolitan, contribuind astfel la mobilitatea verde și la conectivitatea regiunii.

 

Autor - Paul NEAGU
21 martie 2025 la 11:47
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 ore
Juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu continuă parcursul fără sincope. A patra victorie şi 8 puncte din 8 posibile în Campionatul Naţional U17
Echipa de juniori 2 a Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu, pregătită de Gabriel Şofronici şi Matei Damian,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 9 ore
Nepoata unui fost antrenor de la FC Inter a întors două scaune la “Vocea României”
Raluca Oaidă revine într-o emisiune-concurs după apariţia la X-Factor. Acum în vârstă de 28 de ani, aceasta a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 10 ore
Încă un fost jucător care a retrogradat cu FC Hermannstadt şi-a găsit echipă. Era dat ca şi transferat în Peninsulă, dar a rămas în Superligă
După ce, cu 10 zile în urmă, o echipă din cel de-al cincilea eşalon al Italiei îl anunţa...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 12 ore
CSU Sibiu Volei a pierdut primul meci oficial de la înfiinţarea echipei
Nou-înfiinţata CSU Sibiu Volei a pierdut, sâmbătă la prânz, cu 3-0 meciul disputat în Sala ”Transilvania”, cu CSU...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 15 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 15.10.2026 RUSI, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Debut în forță pentru ACS Champions în Campionatul Național U15: trei victorii pentru echipa A
Prima echipă U15 a ACS Champions a început în forţă noul sezon în Campionatul Naţional, câştigând toate cele...
Actualitate
• 6 min de citit
• acum 1 zi
Neluţu Luca revine la conducerea ”călăreţilor roşii” după rezilierea contractului lui Eugen Beza
Directorul sportiv Neluţu Luca va asigura interimatul la conducerea tehnică a echipei CSC Şelimbăr după ce oficialii clubului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
De la Ulm la Sibiu: „Octombrie Roz” a adus prevenția mai aproape de femeile din comunitățile rurale
O întâlnire dedicată prevenirii și depistării precoce a cancerului de sân a reunit, duminică, la Sibiu, femei din...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
• acum 1 zi
BRADU: Producătorii tradiționali din Țara Oltului, întâlnirea de toamnă cu publicul
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
„Invitație la vals”, spectacol de sărbătoare la Sala Thalia din Sibiu, cu tenorul Ștefan von Korch
Spectacolul „Invitație la vals” ajunge la Sibiu pe 8 noiembrie, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(EXCLUSIV) Eugen Beza va fi demis de la conducerea tehnică a echipei CSC Şelimbăr la începutul săptămânii
Rezultatele slabe din primele nouă etape, culminând cu înfrângerea de sâmbătă, de pe Stadionul ”Municipal”, cu Unirea Slobozia,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Ce îşi reproşează Beza după înfrângerea cu Slobozia şi ce crede că le-a lipsit ”călăreţilor roşii” pentru a obţine un rezultat pozitiv la revenirea pe ”Municipal”
Antrenorul echipei din Şelimbăr, Eugen Beza, e de părere că jucătorilor săi le-a lipsit luciditatea în meciul de...
Actualitate
• 6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.