SibiuBus, noua aplicaţie pentru autobuzele Tursib: "Dacă primul autobuz sosit ȋn staţie este plin, puteţi afla exact când ajunge următorul autobuz mai puţin aglomerat spre destinaţie”

SibiuBus, noua aplicaţie pentru autobuzele Tursib: "Dacă primul autobuz sosit ȋn staţie este plin, puteţi afla exact când ajunge următorul autobuz mai puţin aglomerat spre destinaţie”

La finalul săptămânii trecute, a fost lansată noua aplicaţie mobilă destinată transportului public, SibiuBus. Aplicaţia poate fi descărcată gratuit pe telefoane cu sistem Android sau IOS de pe Google Play sau din App Store şi configurează trasee. De asemenea, SibiuBus permite achiziţia de bilete sau abonamente, oferă informaţii despre timpii de sosire în staţii şi arată cât de aglomerate sunt autobuzele.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

“Meniul de configurare a traseelor vă permite să introduceţi punctul de plecare şi destinaţia dorită, aplicaţia generând ulterior toate variantele disponibile de a ajunge unde vă doriţi, utilizând transportul public. Informaţiile referitoare la orele de sosire / plecare ale autobuzelor ȋn staţii sunt ȋn timp real, astfel ȋncât utilizatorilor să le fie uşor să ȋşi organizeze eficient timpul.

Puteţi vizualiza de asemenea şi traseele şi puteţi consulta orarele din fiecare staţie Tursib, ȋn aşa fel ȋncăt să puteţi să vă programaţi călătoriile pentru mai târziu ȋn funcţie de orarul de circulaţie.

Aplicaţia oferă şi posibilitatea de a consulta ȋn timp real gradul de ȋncărcare al autobuzelor, iar dacă primul autobuz sosit ȋn staţie este plin, puteţi afla exact când ajunge următorul autobuz mai puţin aglomerat spre destinaţia dumneavoastră. Cele patru grade de ȋncărcare sunt indicate prin culorile autobuzelor afişate pe trasee: verde – cel mai puţin aglomerat, gradul de aglomerare crescând la portocaliu, roşu şi vişiniu ȋnchis atunci când autobuzul este plin”, explică reprezentanţii Tursib.

De asemenea, aplicaţia permite achiziţionarea titlurilor de călătorie. Utilizatorii fără cont au acces la patru tipuri de titluri de călătorie: Bilet călătorie urbană, Bilet călătorie Păltiniş, Bilet Păltiniş bicicletă şi Bilet două călătorii Sibiu – Păltiniş.

Ȋn condiţia ȋn care vă faceţi cont ȋn aplicaţie, pe lângă bilete, veţi avea acces şi la alte tilurilor de călătorie Tursib – Legitimaţia zilnică, Abonament săptămânal şi Abonament lunar.

Aplicaţia asigură un nivel de securitate conform cu rigorile aplicate sistemelor electronice de plată la distanță. Informațiile de plată ale utilizatorului sunt stocate în sistemele procesatorului de plăți. Toate conexiunile şi comunicațiile sunt criptate și securizate şi respectă toate normele GDPR ȋn vigoare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Puteţi găsi informaţiile necesare utilizării aplicaţiei ȋn meniul Despre / Ȋntrebări frecvente unde este descris ȋntreg procesul de achiziţie, validare şi verificare a titlurilor de călătorie achiziţionate din aplicaţie.

Pentru cei care au nevoie, Primăria Sibiu a pus la dispoziţie un număr de telefon de support – 0269/208.861 (ȋntre orele 8:00 – 16:00) precum şi o adresă de mail – [email protected] unde puteţi apela pentru orice fel de ȋntrebări referitoare la utilizarea sau funcţionarea aplicaţiei.

Aplicaţia SibiuBus este un nou pas făcut ȋn privinţa modernizării transportului public din Sibiu şi face parte dintr-un proiect mai amplu care cuprinde ȋmbunătăţiri atât ȋn privinţa flotei, a sistemului de ticketing cât şi ȋn ceea ce priveşte monitorizarea şi dispecerizarea flotei auto.

 

19 septembrie 2022 la 13:56
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
Daniela Cîmpean, mesaj de Ziua Mondială a AVC: „Interesul pacienților este întotdeauna pe primul loc”. Investiții de 24,8 milioane de lei la Spitalul Județean Sibiu
De Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral (AVC), marcată anual pe 29 octombrie, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 15 ore
CSU Sibiu Volei pierde la Craiova, dar obţine primul punct de la înfiinţarea echipei
Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Universitar Sibiu a obţinut, în această după-masă, primul punct din istoria...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
Performanţă de excepţie pentru Anastasia Băcilă: vicecampioană naţională de seniori la numai 16 ani. Palmaresul sibiencei înaintea Cupei şi Campionatului Mondial de juniori
Patinatoarea legitimată la Clubul Sportiv Şcolar – CS Societatea de Patinaj Sibiu a obţinut o nouă performanţă notabilă,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 zi
SĂLIȘTE: Moment special la UAMS, sfințirea troiței din curtea instituției
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
”Călăreţii roşii”, fără antrenorul Neluţu Luca pe bancă la meciurile cu Olimpia şi Ştefăneştii de Jos. Cea mai drastică suspendare a primit-o antrenorul cu portarii
Cei trei oficiali ai echipei CSC Şelimbăr care au văzut cartonaşul roşu în finalul meciului de pe ”Municipal”,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Echipa Academiei de Fotbal Alma profită de înfrângerea Răşinariului şi urcă pe podium. AFC Agnita şi ACS Bradu continuă duelul la vârf
Toate cele patru meciuri din etapa a VIII-a s-au încheiat cu victoria gazdelor. Campioana şi vicecampioana judeţeană s-au...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(FOTO) Trei titluri de campioane europene pentru sportivele de la CS Karate Haiboku Şura Mică
Performanţă deosebită pentru sportul din comuna sibiană Şura Mică. Sportivele de la Clubului Sportiv Karate Haiboku au cucerit...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Patru medalii pentru CSM Sibiu la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria
Benjamin Blăjan a obţinut medalia de aur la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria, eveniment desfăşurat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
FCSB, surclasată la Sibiu. Interstarul continuă să conducă seria, având de departe cel mai bun atac
Fetele de la Interstar au câştigat, duminică, cu 7-0 meciul disputat pe terenul de iarbă al Bazei Sportive...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Debut în forţă pentru “panterele” U19 în Campionatul Naţional: trei victorii și un derbi spectaculos, câștigat după două mingi de meci salvate
Echipa de junioare U19 a clubului ACS Champions a început excelent sezonul 2026/2027, obținând trei victorii din tot...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Handbaliştii sibieni îi administrează liderului CSŞ Sighişoara prima înfrângere. Victorie la limită, obţinută în ultimul minut
Echipa Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat, sâmbătă, în sala de sport a Şcolii Gimnaziale nr....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 zile
Mediașul a pierdut titlul de Capitala Tineretului din România 2028. Suceava a câștigat competiția
Municipiul Mediaș a ratat șansa de a deveni Capitala Tineretului din România în 2028. Orașul din județul Sibiu...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.