Sibienii Sebastian Barbu și Bogdan Iancu intră în lupta pentru titlul național după victoria din Raliul Argeșului

Sibienii Sebastian Barbu și Bogdan Iancu intră în lupta pentru titlul național după victoria din Raliul Argeșului

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sebastian Barbu și Bogdan Iancu au luat startul, weekendul trecut, la Raliul Argeșului, a treia etapă din Campionatul Național de Raliuri ”Betano”, reușind să se impună la finalul celor 9 probe speciale, cu o lungime de 130,5 kilometri. Echipajul sibian a câștigat 8 din cele nouă probe speciale și a terminat etapa pe prima poziție în clasamentul general FIA, clasamentul general Open și la clasa RC2.

Sebastian Barbu și Bogdan Iancu au început Raliul Argeșului în forță și după prima zi, în care au fost cei mai rapizi pe toate cele cinci probe speciale programate, și-au creat un avans de peste un minut față de următorul echipaj din clasament.

”Participarea noastră la această etapă a fost confirmată în ultimul moment pentru că nu avem încă un buget clar pentru acest sezon. Mi-am dorit mult să luăm startul aici pentru că îmi plac probele și după podiumul de anul trecut îmi doream să încerc să și câștig acest raliu. În prima zi totul a funcționat perfect și le mulțumesc lui Stefano și Alex pentru pregătirea mașinii înaintea acestei etape”, a spus Sebastian Barbu, după prima zi din Raliul Argeșului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Duminică, în ultima zi a raliului, Sebastian Barbu și Bogdan Iancu au avut o abordare mai prudentă și au încercat să-și conserve avantajul obținut după prima zi. Echipajul sibian a fost cel mai rapid pe trei din cele patru probe speciale programate și a obținut prima victorie din acest sezon în Campionatul Național de Raliuri.

”Este o victorie care ne aduce în lupta pentru titlul național și asta este cel mai important. Nu puteam obține acest succes fără ajutorul întregii echipe și a partenerilor noștri cărora le mulțumesc pentru susținere și le dedic această primă victorie. Bogdan și-a făcut treaba foarte bine și am reușit să demonstrăm că putem fi rapizi pe orice fel de probe. Acum savurăm victoria, dar este clar că mai avem multe de făcut pentru a ne atinge obiectivele propuse pentru acest sezon”, a adăugat Sebastian Barbu, după succesul din Raliul Argeșului.

Pentru Victoria din Raliul Argeșului, echipajul sibian a primit 36 de puncte și are acum 68 de puncte, față de cele 65 ale lui Simone Tempestini, care a abansonat din cauza unor problem tehnice chiar pe prima probă a etapei din weekendul trecut.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Echipajul sibian este susținut în sezonul 2022 de partenerii Gorgandin, EGLO Romania, Naceleup.ro, Yiippi Mango Energy Drink, Geometrica Architects, P1, Mindsoft și Foerch Romania.

 

Credit foto: Cătălin Stoia

Autor - b.o.n.
23 mai 2022 la 13:23
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 1 zi
55 de sportivi ai clubului PUMA Sibiu, în cantonament la Cisnădioara. Șapte sunt în lotul național
Debutul lunii august a fost unul intens pentru cei 55 de sportivi ai clubului PUMA Sibiu care, alături...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Bucuroiu ar fi vrut să plece în vară de la Şelimbăr. ”E un jucător care trebuie să ajungă la Liga 1”
Eugen Beza a dezvăluit că autorul celor două goluri ale ”călăreţilor roşii” de până acum, din actualul sezon,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Eugen Beza, după remiza cu Ştiinţa Poli: ”Dacă eram un pic mai organizaţi şi mai responsabili, poate luam cele 3 puncte”
Antrenorul echipei din Şelimbăr e mulţumit pentru rezultatul de egalitate obţinut în faţa timişorenilor, sâmbătă la prânz, dar...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Înfrângere la limită pentru FC Inter în amicalul cu Metalurgistul Cugir. Au debutat doi jucători veniţi de la FC Hermannstadt
Echipa sibiană a pierdut, sâmbătă la prânz, cu 1-0 meciul disputat la Cugir cu o altă formaţie din...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
”Călăreţii roşii” obţin primul punct din actualul sezon al Ligii 2. Şelimbărul era să o păţească la fel ca la Bistriţa. Jucător nou sub comanda lui Beza
CSC Şelimbăr obţine primul punct din noul sezon al eşalonului secund după remiza de pe teren propriu cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Kevin Ciubotaru părăseşte Superliga şi revine în Scoţia, la un “club imens”. “Este un fundaş tânăr şi interesant”
Kevin Ciubotaru, fostul fundaş al lui Hermannstadt, a semnat un contract pe două sezoane, cu opţiune de prelungire...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Se reface cuplul de fundaşi centrali de la FC Hermannstadt. Ionuţ Stoica se antrenează cu FC Inter, alături de Florin Bejan
După Florin Bejan, care a semnat dja cu FC Inter, sub comanda lui Mihai Ianc a ajuns şi...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Inter are reprezentant în Comitetul Executiv al FRF. Mihai Dăscălescu este noul preşedinte executiv al “bleu-albaştrilor”
Mihai Dăscălescu devine preşedintele executive al Interului. Fostul conducător al grupării din judeţul vecin Alba, CSM Unirea Alba...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Eugen Beza, înaintea meciului cu echipa ”care pleacă din start favorită la promovare”: ”Poate ar fi fost frumos să se joace pe «Municipal»”
Antrenorul ”călăreţilor roşii”, Eugen Beza, şi-ar fi dorit ca echipa sa să dispute acest prim meci de pe...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 zile
CSC Şelimbăr, calificată direct în play-off-ul Cupei României, sau FC Hermannstadt se va prezenta cu juniorii, săptămâna viitoare?
Echipa din Şelimbăr ar putea să se calificate direct în play-off-ul Cupei României. ”Călăreţii roşii” ar fi trebuit...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 zile
Golgeterul Superligii, în probe la FC Inter. “O răsplată pentru munca, sacrificiile şi efortul depus”. Cum în caracterizează antrenorul său
Cel mai bun marcator al primei ediţii a Superligii Sibiu a fost un jucător de perspectivă al uneia...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 zile
Capăt de drum pentru ACS Mediaş în Cupa României. Înfrângere într-un meci cu prelungiri, la Blaj
Echipa din Mediaş părăseşte Cupa României la o săptămână după ce câştigase pe ”Obor”, cu 2-0, în faţa...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.