Sibianul Andrei Muntean, desemnat cel mai bun gimnast român în 2023, singurul prezent la Olimpiada din vară: ”Nu am nimic de pierdut, greul a trecut, merg liniștit la Paris!”

Sibianul Andrei Muntean, desemnat cel mai bun gimnast român în 2023, singurul prezent la Olimpiada din vară: ”Nu am nimic de pierdut, greul a trecut, merg liniștit la Paris!”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Andrei Muntean a fost desemnat de Federația Română de Gimnastică cel mai bun sportiv pe anul 2023, sibianul fiind premiat în cadrul Galei Gimnasticii Româneşti organizate, vineri, la Circul Metropolitan din Capitală.

În vârstă de 31 de ani, sibianul este singurul gimnast român calificat la ediția din această vară a Jocurilor Olimpice, care vor avea loc în capitala Franței, la Paris.

Andrei Muntean a obţinut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris în urma locului 30 ocupat la Campionatele Mondiale de la Anvers.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cu această ocazie, Andrei Muntean a declarat că, la Jocurile Olimpice de la Paris, nu are nimic de pierdut, aşa că va încerca să se bucure de competiţie şi să îşi facă exerciţiul fără presiune.

”Eu mă voi axa mai mult pe paralele, dar voi încerca să mai fac unul sau două aparate pentru a intra mai repede în concurs şi a intra într-o stare de spirit mai liniştită la paralele. Dar da, voi pune accentul pe paralele, acolo îmi doresc să obţin rezultatele cele mai bune. Vreau să fac un exerciţiu mai greu, să mi-l îmbunătăţesc pe cel de acum. Dar, în acelaşi timp trebuie să fiu atent şi la execuţie pentru a obţine o notă finală cât mai mare. Cu siguranţă la Jocurile Olimpice nu am nimic de pierdut pentru că greul a trecut, calificarea am obţinut-o, aşa că voi merge liniştit la Paris”, a spus Muntean, conform Agerpres.

”Nu vreau să pun presiune pe mine. Îmi doresc să muncesc şi să îmi îmbunătăţesc exerciţiul şi să iau o notă cât mai mare. Vreau să mă bucur de participarea la Jocurile Olimpice şi toată energia pozitivă să se transforme într-un rezultat cât mai strălucitor. Nu ştiu dacă e dureros că nu e echipa calificată la Jocurile Olimpice, însă, da, este mai greu. Sper ca pe viitor lucrurile să se schimbe, să se facă o echipă mai puternică şi să vedem cât de curând şi o calificare la Jocurile Olimpice", a adăugat el.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În clasamentul întocmit de Federaţia Română de Gimnastică, sibianul legitimat acum la Dinamo a fost urmat de Robert Burtănete, Radu Iustin Mihai, Gabriel Burtănete, David Puicea, Norbert Marcu, Rafael Szabo, Emilian Neagu, Nicholas Ţarcă şi Nicolae Bera.

”Îi felicit pe colegii mei pentru rezultatele obţinute, dar şi pe antrenorii federaţiei, cărora le mulţumesc pentru toată susţinerea şi tot ce au făcut pentru noi. Promitem toţi ca pe viitor să muncim mult mai mult şi să obţinem rezultate cât mai frumoase, iar românii să fie mândri de noi”, a adăugat Andrei Muntean.

 

Sabrina Voinea, gimnasta anului 2023

 

Sabrina Voinea a fost desemnată cea mai bună sportivă a anului 2023 la gimnastică artistică. Ea este medaliată cu bronz la sol, la Campionatele Europene. În plus, s-a clasat în imediata vecinăte a podiumului la Campionatele Mondiale, în aceeaşi probă.

De asemenea, Sabrina Voinea a făcut parte din echipa României – alături de Ana Maria Bărbosu, Amalia Ghigoarţă, Lilia Cosman, Andreea Preda şi Ella Oprea Creţu – care a reuşit calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, după o pauză a ”tricolorelor” de 12 ani.

Sabrina Voinea a fost urmată în clasamentul celor mai bune gimnaste de Alexia Vânoagă, Ana Maria Bărbosu, Amalia Ghigoarţă, Lilia Cosman, Andreea Preda, Anamaria Mihăescu, Ariana Cotu, Miruna Botez şi Marcela Cercea.

Cea mai bună gimnastă a anului trecut, Sabrina Voinea, a declarat că îşi doreşte ca împreună cu celelalte componente ale echipei olimpice să aducă medalii României.

”Mulţumesc mult pentru acest premiu şi pentru această gală minunată. Vă promitem că vom trage tare de noi pentru a ne îndeplini visul şi a aduce medalii pentru România”, a menţionat ea.

 

Alte distincții

 

Trofeul pentru cel mai bun sportiv al anului 2023 la gimnastică aerobică i-a revenit lui David Gavrilovici, vicecampion european la trio, dans aerobic şi cu echipa României. El a fost urmat în clasamentul acestei categorii de Claudia Ristea, Leonard Manta, Sandra Dincă, Daria Mihaiu, Larisa Şuiu, Vlăduţ Popa, Daniel Ţavoc, Antonio Surdu şi Mădălin Boldea.

Melisa Fărcuţa a fost desemnată cea mai bună gimnastă junioară. Ea a cucerit 4 medalii de aur în întrecerea juniorilor la Campionatele Europene (trio, grup, dans aerobic şi cu echipa României).

Trofeele pentru sportivii medaliaţi au fost înmânate de trei mari campioni ai gimnasticii româneşti: Simona Amânar, Isabela Lăcătuş şi Marian Drăgulescu.

Carmencita Constantin, preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică, a declarat în cadrul galei că în 2023 sportivii au adus gimnasticii româneşti încă 23 de medalii la concursurile internaţionale.

”Mă bucur că sunteţi prezenţi aici în număr mare pentru a cunoaşte actuala generaţie şi rezultatele frumoase obţinute în anul care a trecut. Această generaţie a adăugat la palmaresul impresionant al gimnasticii româneşti care se ridică la peste 700 de medalii, dintre care 40 olimpice, un număr de încă 23 de medalii, dintre care 16 de aur”, a afirmat Carmencita Constantin.

Aceasta speră ca gimnaştii români să aibă ”un dram de noroc” la Jocurile Olimpice pentru a-şi atinge visurile.

”Sunt gimnaştii noştri, ai tuturor, ei concurează sub drapelul tricolor, iar prin ei toată România îşi readuce aminte sentimentul de mândrie naţională. Anul acesta avem nevoie de un dram de noroc pentru a ne atinge visurile, pentru ca gimnastica românească, cea care a bucurat atâtea generaţii de români, să renască precum pasărea Phoenix”, a adăugat președintele FRG.

 

Mesajul Nadiei Comăneci

 

Multipla campioană olimpică şi preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Gimnastică, Nadia Comăneci, a transmis un mesaj video în care i-a felicitat pe sportivi pentru rezultatele din 2023.

”Astăzi e un moment de sărbătoare a sportului românesc, a celor mai buni sportivi din 2023 ai unei discipline care de-a lungul istoriei a devenit un puternic brand românesc. De departe, însă mereu aproape, vreau să vă felicit pentru ambiţia, determinarea, perseverenţa cu care aţi muncit ca să arătaţi lumii că gimnastica românească renaşte prin voi toţi. Vă doresc să vă bucuraţi de sărbătoarea rezultatelor voastre pe care le-aţi obţinut şi de munca enormă depusă. Ca să fii un campion, trebuie să te antrenezi ca un campion. Felicitări din nou tuturor încă o dată, ne vedem la Paris”, a spus Nadia Comăneci.

 

 

Autor - Ovidiu BOICA
18 februarie 2024 la 13:25
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 16 ore
Reîntâlnire şi prilej de revanşă pentru Inter, cu Olimpic Zărneşti. Braşovenii câştigau acum patru ani barajul pentru promovarea în Liga 3
La doar trei zile de la succesul de pe ”Municipal” cu liderul seriei, Sepsi OSK 2 (4-1), Interul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 19 ore
Daniel Opriţa ajunge, în sfârşit, la Sibiu. Numele lui a fost vehiculat, în iarnă, pentru preluarea băncii la FC Hermannstadt
Stadionul ”Municipal” va găzdui un nou meci din eşalonul secund, pe lângă cele ale echipei din Şelimbăr, care...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 19 ore
A doua victorie consecutivă a Mediaşului în Liga 3. ”Alb-negrii” au întors rezultatul cu Tricolorul Breaza
Echipa din Mediaş a obţinut, în această seară, al doilea succes consecutiv în campionat, după cel de marţi,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Patru echipe cu 7 puncte în Liga a IV-a Sibiu după trei etape. Speranţa Biertan conduce plutonul, la golaveraj
Nicio echipă din eşalonul al doilea judeţean nu are maximum de puncte după trei etape, dar patru dintre...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Victor Cornea mai coboară o poziţie în clasamentul de dublu ATP. Sibianul ajunge pe locul 170
Tenismenul sibian Victor Cornea mai coboară un loc în clasamentul mondial de dublu al jucătorilor profesionişti, dat publicităţii...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Nu ai apucat încă să te înscrii la Crosul Copiilor? O mai poţi face până vineri la prânz. Programul complet al ediţiei de toamnă
Organizatorii Crosului Copiilor anunţă că perioada de înscriere a fost prelungită până vineri, ora 12:00. Cei care nu...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(ACTUALIZARE) Interul răpune liderul seriei, echipă cu maximum de puncte în primele 4 etape. „Bleu-albaştrii” s-au impus cu 4-1 pe „Municipal”
(LIVETEXT) '90+3 - final de meci; Interul răpune liderul şi are 9 puncte după 5 etape în Seria 2...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Judoka de la Miado’s pe podiumul ”Cupei Temerarul”, la Sibiu
Sportivii de la clubul Miado’s au profitat de participarea la ediţia din acest an a ”Cupei Temerarul”, desfăşurată...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 3 zile
Campioana judeţeană AFC Agnita întoarce rezultatul după ce a fost condusă de Alma, la pauză. Scorul etapei în SuperLiga Sibiu, la Răşinari
AFC Agnita continuă să fie singura cu maximum de puncte în SuperLigă după ce a câştigat, sâmbătă, la...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Victorie pentru juniorii 2, înfrângere pentru juniorii 3 de la CSŞ HC Sibiu la debutul în noul sezon
Echipa de juniori 2 a Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat la diferenţă de 16 goluri...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
”Călăreţii roşii” se mută pe ”Municipal”. Primul meci, cu Unirea Slobozia
Primarul Marius Grecu, a confirmat, pentru TRIBUNA, că echipa de fotbal din Şelimbăr va disputa meciurile considerate acasă,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Fotbalistul care a plecat cu scandal de la FC Hermannstadt rămâne în România şi va juca la o echipă din vecinătatea Sibiului
În primăvară, alături de bulgarul Antoni Ivanov, pleca de la FC Hermannstadt, reclamându-i pe sibieni la comisiile competente...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.