Sfinții Petru și Pavel, sărbătoriți astăzi de creștini. Părintele George Piț: „Pocăința sinceră poate transforma orice om”

Creștinii ortodocși îi sărbătoresc astăzi, 29 iunie, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, considerați doi dintre cei mai importanți propovăduitori ai credinței creștine și numiți adesea „stâlpii Bisericii”. Cu prilejul acestei mari sărbători, părintele George Piț, paroh al Bisericii Ortodoxe din Slimnic, a vorbit pentru Tribuna despre semnificația duhovnicească a praznicului și despre lecțiile pe care viețile celor doi apostoli le oferă creștinilor de astăzi.

,,Viața Sfinților Apostoli Petru și Pavel este o pildă vie a lucrării harului dumnezeiesc. Un pescar simplu și un prigonitor înverșunat au devenit stâlpi ai credinței prin chemarea și mustrarea iubitoare a lui Hristos. Pocăința lor a fost autentică, adâncă, transfiguratoare. Ei ne arată că nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu. Oricine se pocăiește sincer poate deveni sfânt. Important este să ascultăm chemarea, să schimbăm mintea, să căutăm lumina și să pășim, cu hotărâre, pe calea cea strâmtă, dar mântuitoare.  Certați de Hristos, dar întăriți prin pocăință. Un alt lucru îi unește pe cei doi mari apostoli: amândoi au fost certați de Mântuitorul. Sfântul Petru, când L-a oprit pe Hristos să vorbească despre patimile Sale, a primit mustrarea aspră: <Înapoia Mea, satano! Nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor>.Același Petru s-a lepădat de trei ori de Hristos în curtea arhiereului, blestemându-se că nu-L cunoaște – și s-a pocăit cu amar”, transmite preotul.

Părintele amintește că amândoi apostolii au trecut prin momente de slăbiciune și au fost mustrați de Mântuitorul. Sfântul Petru s-a lepădat de Hristos înainte de răstignire, iar Saul, viitorul Apostol Pavel, a persecutat creștinii înainte de convertirea sa de pe drumul Damascului: ,,Saul, viitorul Pavel, a fost și el oprit pe drumul Damascului: <Saule, Saule, pentru ce mă prigonești? Greu îți este să izbești cu piciorul în țepușă.> Acestea sunt cuvintele Domnului Iisus Hristos către înrăitul prigonitor Saul, cel care, prin această vedenie și prin lumina mai presus de lumină, se preschimbă din persecutor al creștinilor în apostol al lui Hristos. Saul nu-L prigonea în mod direct pe Mântuitorul, fiindcă atunci când îi prigonea pe creștini, Domnul Hristos deja Se înălțase la cer. Dar pentru că Hristos este prezent în inima fiecărui creștin, El Se considera prigonit de către Saul. <Greu îți este să izbești cu piciorul în țepușă> – nimeni nu lovește cu toată puterea în vârful unei furci, știind că se va răni. Această imagine arată frământarea lăuntrică pe care o purta Saul înainte de convertire”.

Lumina lui Hristos: Petru pe Tabor și lumina de pe drumul Damascului

Sfinții Apostoli Petru și Pavel se aseamănă în chip minunat: amândoi au avut parte de o descoperire de sus, de o lumină dumnezeiască copleșitoare, care le-a schimbat viața pentru totdeauna. Sfântul Petru, pe Muntele Taborului, la Schimbarea la Față, a văzut acea lumină pe care nu o putea privi, și a strigat: „Doamne, bine este nouă să fim aici! Să facem trei colibe – una Ție, una lui Moise și una lui Ilie.” Această lumină l-a întărit pe Petru atât de mult încât nu s-a mai îndoit, primind până la urmă și moarte de martir. Tot astfel, lumina orbitoare de pe drumul Damascului l-a schimbat pe Saul din prigonitor în apostol, fără întoarcere.

Sfântul Petru în milocul furtunii: Petru, plin de râvnă, cere: „Doamne, dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe apă!” Hristos îl cheamă, iar Petru pășește pe valuri. Dar văzând vântul puternic, se îndoiește și începe să se scufunde, strigând: „Doamne, scapă-mă!” Iar Hristos, Care era chiar lângă el, îl prinde de mână și-l mustră cu blândețe: „Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” Sfinții Părinți spun că omul este înconjurat de valuri din trei direcții: dinspre poftele trupului, dinspre ispitele diavolului și dinspre slăbiciunile firii noastre. Acestea vin ca niște furtuni asupra corabiei sufletului, încercând să ne răpună. Însă ca și apostolii, și noi suntem chemați să-L vedem pe Hristos în mijlocul furtunii și să-I cerem ajutorul cu credință, chiar dacă uneori ni se pare că e departe. Când credința slăbește, Hristos vine aproape.  Petru a mers pe apă atâta timp cât a avut credință. Când a început să se îndoiască, s-a scufundat. Iar Domnul era atât de aproape, încât l-a putut apuca de mână. La fel se întâmplă și cu noi. Când simțim că ne scufundăm în griji, păcate sau ispite, să nu uităm că Hristos este lângă noi. Așteaptă doar un strigăt sincer: „Doamne, scapă-mă!”

Boala ce l-a urmărit până la moarte pe sfântul Pavel

Sfântul Apostol Pavel zice în epistola sa că a primit o boală care nu l-a țintuit la pat, dar o boală care l-a urmărit întreaga viață, până la moarte. Datu-mi-s-a, zice Sfântul Pavel, un ghimpe în trup, un înger al sataniei să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc cu darurile multe ce le-am primit. Și l-am rugat pe Dumnezeu de trei ori să îl înlăture de la mine, dar mi-a zis Domnul, destul îți este harul Meu, că puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune. Ce înseamnă acest răspuns al Domnului Hristos? Destul îți este harul Meu, căci când ești slab, atunci ești tare. Cum să fiu tare atunci când sunt slab? Când sunt slab, când îmi văd slăbiciunile și neputințele mele, nu mă mai încred în forța mea, ci mă încred în ajutorul Domnului de sus și de aceea sunt tare. De aceea când suntem slabi, de fapt suntem tari, că Dumnezeu și cei din jurul nostru sunt aproape de noi și ne sprijină, dar și noi să avem nădejde.

Martirajul din Roma: Puterea de a lega și dezlega și moștenirea epistolelor. Amândoi apostolii au murit în aceeași zi, 29 iunie, în timpul prigoanei împăratului Nero, în cetatea Romei. Sfântul Petru, neavând cetățenie romană, a fost răstignit pe cruce – însă, socotindu-se nevrednic să moară ca Hristos, a cerut să fie răstignit cu capul în jos. De aceea îl recunoaștem în iconografie prin crucea răsturnată și prin cheile raiului, pe care i le-a încredințat Mântuitorul: „Ce vei lega pe pământ, legat va fi în cer.” Sfântul Apostol Pavel, cetățean roman, n-a putut fi răstignit – și i s-a tăiat capul. Îi prăznuim împreună pe cei doi pentru încă un motiv: Petru a fost cel mai în vârstă dintre apostoli și a vorbit în numele tuturor, iar Pavel a propovăduit cel mai mult și cel mai departe. Epistolele sale – către Romani, Corinteni, Filipeni, Efeseni, Galateni și altele – sunt consemnate în Sfânta Scriptură și rămân călăuză pentru toți creștinii, de pretutindeni și până la capătul veacului.

Două ziceri ale sfinților Pavel și Petru despre iubire

Evangheliile și apostolii vorbesc în mai multe locuri de dragoste. În Epistola 1 către Tesaloniceni, capitolul 4, Apostolul Pavel spune: despre iubirea frățească nu aveți trebuință să vă scriu, pentru că voi înșivă sunteți învățați de Dumnezeu ca să vă iubiți unul pe altul. Simți când te rogi lui Dumnezeu, când vorbești cu El că e normal să iubești aproapele tău. Nu ne-a învățat Dumnezeu să ne certăm cu aproapele, cu semenul nostru ! Apoi sfântul Petru zice: curăţindu-vă sufletele prin ascultarea de adevăr, spre nefăţarnică iubire de fraţi, iubiţi-vă unul pe altul, din toată inima, cu toată stăruinţa, (I Petru 1,22). Preotul rostește la rugăciunea de după Evanghelie : dă Doamne robilor Tăi dragoste nefățarnică față de aproapele lor, îmblânzește-I cu harul Sfântului Tău Duh și curățește inimile lor de toată cearta, ura și invidia. E o rugăciune liturgică a acestor îndemnuri de la sfinții Petru și Pavel.

,,Să ne învrednicească bunul Dumnezeu să fim adevărați ucenici ai acestor doi mari apostoli, mai ales cei care le poartă numele, citindu-le cu drag scrierile din Biblie și urmând pilda vieții lor”, încheie părintele Piț.