Șelimbărul încheie seria meciurilor de verificare cu încă o victorie. ”Călăreții roșii”, neînvinși în amicalele din iarnă

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Liderul clasamentului Ligii 2 după 15 etape a câștigat ultimul test de dinaintea reluării campionatului. Sâmbătă la prânz, șelimbărenii au câștigat cu 2-0 amicalul disputat la Sibiu, pe Stadionul ”Obor”, cu Unirea Dej.

Mickael Panos a deschis scorul în prelungirile primei reprize dintr-o lovitură liberă, iar Gabriel Deac a dublat avantajul ”călăreților roșii” la 10 minute de la reluare cu un voleu din interiorul careului mare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Antrenorul Claudiu Niculescu a început meciul cu ”unsprezecele” Alexandru Roșca – Raul Palmeș, Alexandru Gîț, Ciprian Natea, Florinel Mitrea – Emanuel Baba Ayine, Tudor Călin – George Monea, Casian Soare, Stefan Visic – Alexandru Darius Pop.

Pe parcurs au mai intrat Mickael Panos, Rodri Hernando, Gabriel Deac, Cătălin Alexe, Raul Gherman, Robert Gliga, Valentin Drăghescu și portarul Marius Aldescu.

 

Două victorii și trei remize în amicale

 

Jocul cu Unirea Dej a fost al cincilea amical din această perioadă, iar victoria de sâmbătă, a doua pentru ”călăreții roșii”.

Seria meciurilor de verificare a debutat cu o victorie la limită în cantonamentul din Antalya, 1-0 cu  TS Podbeskidzie Bielsko-Biała, o echipă din primul eșalon al Poloniei, golul fiind reușit de George Monea.

Au urmat trei remize la rând, două cu echipe din Uzbekistan, 0 -0 cu FK Andijan și 2-2 cu FC Sogdiana. La acesta din urmă, golurile Șelimbărului au fost reușite de Monea și Tudor Călin.

Între cele două teste cu formațiile din Uzbekistan, ”călăreții roșii” au făcut 1-1 cu echipa a doua a clubului ceh Sigma Olomouc, din eșalonul secund, golul acestora fiind reușit de Ciprian Natea.

Campionatul Ligii 2 se reia în această săptămână, CSC Șelimbăr urmând să joace la Tg. Jiu, cu Viitorul Pandurii, ocupanta locului 6, duminică, 25 februarie.

 

 

Autor
18 februarie 2024 la 12:59
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 ore
FC Hermannstadt își împrumută jucătorul de națională. Destinație surpriză!
Unul dintre juniorii echipei de pe ”Municipal”, Răzvan Călugăr, nu va rămâne în lotul lui FC Hermannstadt nici...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
FC Hermannstadt și-a luat portar care își serbează majoratul săptămâna asta! E fiul unui fost fotbalist de la UTA Arad și Rapid
Robert Rusu a semnat cu gruparea de pe ”Municipal” până în vara anului 2029 și va fi împrumutat...
Sport
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 5 ore
CSU Sibiu face cunoscut întreg staff-ul noului antrenor, Geert Hammink. Nume noi, de la campioana ”U” BT și juniori
Gruparea studențească sibiană a făcut cunoscut întreg staff-ul pentru sezonul viitor al Ligii Naționale Masculine de Baschet (LNMB). Astfel,...
Sport
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 6 ore
FC Hermannstadt are doi jucători în Echipa etapei”. Căbuz și Balaure, remarcați după remiza cu FCSB, pe ”Ghencea”
Echipa sibiană a făcut un meci bun pe terenul campioanei, fiind aproape de a obține toate cele 3...
Sport
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
Acum 20 de ani pe vremea asta, în iulie 2005
Acum 20 de ani pe vremea asta era, paradoxal, tot iulie. Însă nivelul de trai era relativ ascendent...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Patru echipe de la ACS Champions, calificate la turneul final al Campionatului Național de Beach Volley U18. Și ”panterele” U16 intră în lupta pentru medalii
În urma rezultatelor obținute la ultima etapă a Campionatului Național de Beach Volley de la Oradea, patru echipe...
Sport
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Sibianul Cătălin Vulc, pe banca naționalei vicecampioană en-titre a Asiei. ”Este o onoare și o nouă provocare pentru mine!”
”Secundul” lui CSU Sibiu va face parte din staff-ul lui Miodrag Perisic la prima reprezentativă a Libanului. Prima...
Sport
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Se caută voluntari pentru „Exploratori în Satul Luminii”
Pentru asigurarea unor condiții de desfășurare cât mai bune, coordonarea participanților și diverse alte activități specifice, organizatorii celei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Dacă obțin suma corectă, acționarii lui Hermannstadt promit că-l ”livrează” personal pe Ianis Stoica!
După Tiago Goncalves, transferat la Ujpest, în Ungaria, FC Hermannstadt e aproape de a-l valorifica și pe Ianis...
Sport
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 2 zile
Triatlonul Binder Lake: o zi în care sportul a purtat un alt sens
Duminică dimineața, la răsăritul soarelui peste Lacul Binder, liniștea apei a fost spartă de emoție, pași grăbiți și...
Eveniment
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
(CRONICA) Șah la… ”regină”! Campioana evită matul cu un gol în prelungiri. Sibienii continuă seria rezultatelor pozitive cu FCSB
FC Hermannstadt a debutat cu un rezultat de egalitate în noua ediție a Superligii, obținut pe terenul campioanei...
Sport
7 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
(ACTUALIZARE) FC Hermannstadt o ține în șah pe campioana FCSB, pe ”Ghencea”. Sibienii puteau lua toate cele 3 puncte, dar sunt egalați în prelungiri
Sibienii pleacă de pe terenul campioanei FCSB cu un punct, dar au fost aproape de a le lua...
Actualitate
8 min de citit