Șelimbărul, în premieră la turneul final al Cupei Satelor. Sibienii sunt în grupă cu campioana ultimelor două ediții. Stănilă, directorul CSC 1599: ”Sunt convins că această calificare va determina și mai mulți copii să vină la sport”

Șelimbărul, în premieră la turneul final al Cupei Satelor. Sibienii sunt în grupă cu campioana ultimelor două ediții. Stănilă, directorul CSC 1599: ”Sunt convins că această calificare va determina și mai mulți copii să vină la sport”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La a treia participare în Cupa Satelor, reprezentativa comunei sibiene Șelimbăr s-a calificat la turneul final, care are loc în localitatea buzoiană Merei, de vineri până duminică. Șelimbărenii au fost repartizați în Grupa B la tragerea la sorți care a avut loc joi seara, alături de campioana en-titre Dumbrăvița, reprezentanta județului Timiș, de Monor (Bistrița-Năsăud) și Mârșani (Dolj).

Din cealaltă grupă fac parte Târgșoru Vechi (Prahova), Cumpăna (Constanța), Ulmeni (Călărași) și

Miroslava (Iași).

Șelimbărenii vor debuta la turneul final cu reprezentanta județului Bistrița-Năsăud, vineri, de la ora 12:15. Tot vineri, în al doilea meci, vor întâlni campioana în exercițiu, echipa din Dumbrăvița, de la ora 17:15, cel de-al treilea meci din grupă urmând să aibă loc sâmbătă.

Programul meciurilor de vineri, 10 mai: Târgșoru Vechi – Miroslava (ora 10:00), Dumbrăvița – Mârșani (10:45), Cumpăna – Ulmeni (11:30), Șelimbăr – Monor (12:15), Miroslava – Ulmeni (15:00), Mârșani – Monor (15:45), Târgșoru Vechi – Cumpăna (16:30), Dumbrăvița – Șelimbăr (17:15).

Ultimele meciuri din grupe se vor disputa sâmbătă, zi în care vor avea loc și semifinalele, iar finala competiției se va desfășura duminică, 12 mai, de la ora 11:30, fiind precedată de finala mică.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Dumbrăvița este campioana ultimelor două ediții ale Cupei Satelor, în 2022 și2023, edițiile din 2020 și 2021 nefinalizându-se din cauza pandemiei Covid-19.

Semifinalele și finalele vor putea fi urmărite în direct pe pagina de Facebook Împreună Suntem Fotbal, conform frf.ro.

Cupa Satelor este o competiție destinată copiilor Under 13, băieți și fete, din mediul rural organizată de Federația Română de Fotbal, cu sprijinul Asociațiilor Județene de Fotbal. În același timp, competiția este un amplu proiect de scouting la nivel național. Echipele participante reprezintă satele și comunele din România.

La ediția din acest an, au drept de joc copiii născuți în anul 2011 și mai tineri, iar la feminin, fete născute în anul 2009 și mai tinere.

Un joc se dispută între două echipe compuse fiecare din 9 jucători, dintre care unul este portar. Durata unui joc este de 30 de minute (fără prelungiri), împărțit în două reprize egale a câte 15 minute, cu o pauză care nu va depăși 5 minute. Numărul înlocuirilor într-un joc este nelimitat. Un jucător care a fost înlocuit poate reintra în teren înlocuind alt jucător. Înlocuirile se pot efectua numai când mingea este în afara jocului. Dimensiunile terenului sunt de 70 de metri lungime și 50 de metri lățime, iar poarta are o înălțime de 2 metri și o lățime de 5 metri, conform site-ului oficial al organizatoarei competiției, Federația Română de Fotbal.

 

Bilanțul Șelimbărului la faza regională: 4 victorii (din tot atâtea posibile), 22 goluri marcate, unul singur încasat

 

Până să ajungă la turneul final al Cupei Satelor, echipa din Șelimbăr a obținut patru victorii la faza regională, din tot atâtea meciuri disputate, la turneul pe care l-a găzduit.

Cel mai categoric succes – conform frf.ro – a fost cel cu reprezentanta comunei brașovene Vulcan (9-0). Înaintea acesteia, mici ”călăreți roșii” s-au impus cu 6-0 în fața celor de la Sâncraiu de Mureș (Mureș), iar ultimele două jocuri le-au câștigat cu Crăciunelu de Jos, reprezentanta județului Alba (2-0) și Zetea (Harghita), cu 3-1.

 

Pe urmele Șurii Mari. Președintele FRF, la festivitatea de premiere

 

Anul trecut, în a doua jumătate a lunii mai, pe terenul din comuna Gura Râului, reprezentanta Sibiului, echipa comunei Șura Mare, a disputat finala mare, cu timișorenii de la Dumbrăvița. Bănățenii s-au impus cu 2-0 prin golurile marcate de David Szabo din lovituri de la 11 metri.

Custom Image

Finala mică a fost câștigată de comuna Șanț din Bistrița-Năsăud, care a învins-o pe Miroslava (Iași) cu 3-0.

La eveniment au fost prezenți președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, foștii internaționali Miodrag Belodedici și Ion Geolgău, precum și președintele Consiliului Județean, Daniela Cîmpean, primarul din Gura Râului, Călin Gheorghe, și președintele Asociației Județene de Fotbal, Ioan Duma, aceștia fiind cei care i-au premiat pe câștigători. Radu Nasture (Șura Mare), a fost declarat portarul turneului.

Custom Image

 

Stănilă: ”Emulația creată în rândul tinerilor din Șelimbăr ne-a determinat să ne depășim rezultatele precedente”

 

Directorul clubului care are echipă în play-off-ul Ligii 2, CSC 1599 Șelimbăr, Cornel Stănilă, a susținut, pentru frf.ro, că juniorii sibieni de-abia au așteptat ediția din acest an, reușind ceea ce n-au putut la precedentele două participări, să se califice la turneul final. Oficialul ”călăreților roșii” este convins că această performanță îi va îndemna pe și mai mulți copii să li se alăture celor aproximativ 600 de la diferitele grupe ale Academiei din Șelimbăr.

Custom Image

”Chiar dacă participăm deja la a treia ediție a Cupei Satelor, suntem pentru prima dată în faza finală, iar emulația creată în rândul tinerilor din Șelimbăr ne-a determinat să ne depășim rezultatele precedente. Copiii au așteptat cu nerăbdare noua ediție a Cupei Satelor și sunt convins că această calificare va determina și mai mulți copii să vină la sport. În acest moment sunt peste 600 de copii în Șelimbăr care practică sport, iar numărul acestora este într-o continuă creștere”, a spus Stănilă.

 

Obiectiv îndrăzneț: trofeul șa Șelimbăr

 

Chiar dacă tinerii ”călăreți roșii” sunt la prima participare la turneul final al Cupei Satelor, Stănilă spune că își dorește câștigarea trofeului, nefiind impresionați că sunt în grupă cu campioana en-titre.

”Sunt jucători pe care i-am avut și în ediția precedentă, care se cunosc foarte bine. Mulți dintre ei sunt și colegi la echipele de club, astfel că putem vorbi de o oarecare omogenitate în cadrul grupului nostru. Pe lângă grupul și prietenia care îi leagă, sunt jucători cu reale calități care sunt convins că vor face la momentul potrivit pasul către echipele profesioniste și sper ca mulți dintre ei să rămână chiar la Șelimbăr. (…) În gândul copiilor este un singur obiectiv și anume să aducă cupa la Selimbăr. I-am văzut extrem de motivați și concentrați doar pe acest obiectiv și mă bucură foarte mult ca au această mentalitate de a câștiga trofeul”, a adăugat Stănilă.

 

 

 

Autor - Ovidiu BOICA
09 mai 2024 la 20:44
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 ore
Măgura ajunge la cinci meciuri consecutive fără înfrângere. Victorie la diferenţă de 10 goluri, la Giarmata
Echipa din Cisnădie a câştigat cu 38-28 în deplasarea din Banat. Măgura are patru victorii în ultimele cinci...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 ore
Amical de gală pentru ”călăreţii roşii” cu vicecampioana ”U” Cluj
Profitând de ”fereastra” pentru acţiunile echipelor naţionale luată de primele două eşaloane din România, echipa CSC Şelimbăr va...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Încă un succes la scor pentru fetele de la Interstar. Sibiencele şi Sepsi OSK continuă lupta în doi la vârful clasamentului
Echipa lui Octavian Budică s-a impus, duminică, cu 5-0, pe ”Obor”, cu echipa reşiţeană Sporting Banat. Interstarul se...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Suporterii sibieni ai Interului se organizează pentru deplasarea la Săcele. “Este de datoria noastră să susţinem echipa”
Suporterii Interului îşi doresc să fie alături de echipa sibiană în număr cât mai mare şi în deplasare,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 3 zile
Premieră la Păltiniş Arena: schi și snowboard fără zăpadă la SKI gone WILD. “O surpriză plăcută pentru toată lumea”
Aproximativ 35 de schiori și snowboarderi au participat, sâmbătă, 7 noiembrie, la SKI Gone WILD, un eveniment inedit...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Voleibalistele de la CSU Sibiu, a doua victorie consecutivă în campionat
Echipa pregătită de Mihai Bulbuc a câştigat, sâmbătă, la Tg. Mureş, în faţa localnicelor de la CSU Medicina....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Fotbalul medieşean revine pe stadionul mare. Când se va întâmpla asta
Ajunsă pe primul loc în clasamentul Seriei 2, după victoria de la Vălenii de Munte, echipa ACS Mediaş...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
(CRONICA) Demonstraţie de forţă a ”vulturilor”: victorie la peste 20 de puncte diferenţă, la Timişoara. MJ Randolph, din nou cel mai bun marcator
Baschetbaliştii sibieni s-au impus cu 94-70, sâmbătă seara, în Banat, ajungând la un bilanţ de 3/3. Shooting Guard-ul...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
”Dubla” lui Streinu urcă Mediaşul pe primul loc. Al optulea succes consecutiv pentru echipa lui Vîtcă
ACS Mediaş a obţinut, sâmbătă, a opta victorie la rând în Seria 2 a Ligii 3, rezultat în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Neluţu Luca: “Cred că e mai bine să aducem un antrenor”
Numit interimar al “călăreţilor roşii” după rezilierea contractului cu Eugen Beza, Neluţu Luca a condus până acum echipa...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.