Sectorul sanitar cu prea mulți medici care se luptă cu cariile din educație: interviu cu dr. Andreea Biriș, fondator Unique Smile Sibiu

Într-un context în care sănătatea orală a românilor – în special a copiilor – continuă să ridice semne de alarmă, dr. Biriș atrage atenția asupra importanței educației timpurii, a controalelor regulate și a rolului esențial pe care familia îl joacă în prevenție. De peste un deceniu, clinica Unique Smile din Sibiu reușește să îmbine expertiza medicală cu empatia față de pacient, sub îndrumarea fondatoarei sale, dr. Andreea Biriș, medic specialist ortodont.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Suntem prea mulți medici stomatologi”, apreciează dr. Andreea Biriș. Interviul explorează realități îngrijorătoare – de la carii agresive la vârste fragede, până la lipsa unei culturi solide a prevenției – și subliniază nevoia unor politici publice coerente și a implicării active a medicilor în comunitate. Totodată, dr. Biriș oferă o radiografie lucidă a pieței stomatologice locale, evidențiind presiunea competiției și provocările legate de personal, dar și de ce numărul de stomatologi este prea mare.

Afli din acest interviu și cum se construiește, pas cu pas, o echipă, un brand și un standard de excelență în medicina dentară.

 

În cadrul unui studiu realizat de Colegiul Medicilor Stomatologi din România, în 2023, cu sprijinul Ministerul Sănătății, peste două trei din românii au cel puțin o afecțiune orală. Controalele regulate sunt considerate importante de 92% dintre ei, însă doar 44% chiar au făcut unul în ultimul an. Cum vedeți aceste situații? E nevoie de programe de informare ceva mai complexe, de o implicare mai mare a doctorilor?

Dr. Andreea Biriș, fondator Unique Smile: Eu cred că educarea în direcția asta nu ar trebui să se oprească niciodată și pe lângă programele care s-ar putea face la nivel național – se mai fac pe ici, pe acolo – cred că contează și informarea pe care o face medicul în cabinet. Și, evident, mai ține și de pacient. Noi le spunem pacienților noștri că fac parte din echipă. Dacă echipa medicală își face treaba bine, dar pacientul nu întreține acasă, la o programare vine, la una nu vine sau consideră că și-a rezolvat problemele și nu mai vine la un control peste șase luni sau la o curățare profesională, atunci am lucrat degeaba. Deci, pacientul face parte din echipă.

Mi se pare puțin – cei doar 44% care ajung la un control. Din practică și experiența pe care o am, eu cred că această cifră este chiar mai mică. După pandemie s-au schimbat foarte mult lucrurile într-o direcție nefavorabilă. Și ce văd eu este că mulți pacienți spun că dacă nu au dureri, nu au probleme, nici nu vin la control. Ideea este să prevenim, să nu ajungem să ne doară ceva.

Ar ajuta programele naționale, ar ajuta și implicarea din partea colegilor noștri dentiști, dar contează foarte mult și deschiderea pacientului. Dacă pacientul nu manifestă o reală deschidere, ca medic nu ai cum să ajuți.

Pe baza expertizei dumneavoastră, cum evaluați nivelul de sănătate orală în rândul populației pediatrice din România și care sunt cele mai frecvente probleme întâlnite?

A.B.: Acum 13 ani am început să practic cu copiii, fiind un medic care face ortodonție, adică mă ocup cu aparate dentare. Observ un grad de preocupare mai mare al părinților decât în trecut. Spre deosebire de ce se întâmpla acum 10 ani, văd o mai mare deschidere și a copiilor. Și de ce cred că se întâmplă asta? Pentru că atunci când e vorba de copii, totul pleacă de la educație, inclusiv de ce văd acasă. Dacă vede că părintele se spală pe dinți, dacă știe că părintele merge la dentist, atunci și el este mult mai deschis și mult mai receptiv.

Cea mai mare problemă întâlnită este caria dentară, care se întâlnește și la adulți. Dar caria dentară pe dinții de lapte, pe dinții temporari, are niște particularități și anume prezintă o evoluție foarte rapidă. Uneori chemăm copiii cu carii foarte multe la consult o dată la trei luni, nu la șase luni, pentru că o carie mică poate să ajungă la una complicată într-un un timp foarte scurt.

Cariile apar din cauza consumului de băuturi îndulcite, cel mai frecvent motiv, inclusiv a laptelui îndulcit cu miere, care se dă copilului seara și, ulterior, nu se mai spală pe dinți. În mod evident, dulciurile pe care ei le mănâncă duc la o incidență mai mare a cariei dentare.

Dacă ne referim și la copiii mai mari, 8+, vedem o predispozitie a înghesuirilor dentare, adica dinții definitivi care ies strâmbi și a maxilarului îngust, care se asociază mai departe cu alte lucruri. Este un subiect despre care am putea vorbi la nesfârșit.

Cum vedeți relația cu instituțiile statului și mai degrabă cu bugetul statului? Ar trebui statul să sprijine mai mult programele naționale de prevenție, inclusiv să acopere cheltuielile stomatologice într-un grad mai mare?

A.B.: Da, cred că ar trebui să aibă o deschidere mai mare în zona asta. Noi am făcut niște programe de prevenție în școli pentru copilași și o facem în continuare, dar nu am fost implicați în anumite programe solicitate din partea Ministerului. Cred că implicarea mediului privat ar fi de bun augur. De altfel, sunt colegi din breaslă care fac activități de informare, dar la un moment dat poate se pierde interesul și dorința, văzând că nu sunt rezultate cuantificabile. Programul poate presupune o lecție de igienă orală, ceva exerciții practice, cum să ne spălăm pe dinți, iar după o perioadă să măsurăm anumiți indicatori. Dacă la începutul programului veneau x  copii la cabinetul școlii cu abcese dentare, după un an și ceva de la debutul programului ar fi util să măsurăm numărul copiilor cu abcese, să vedem dacă există o îmbunătățire.

Considerați că actualele politici publice și programe naționale răspund nevoilor reale ale populației, în general?

A.B.: Consider că nu este suficient ceea ce se face în acest moment. Văd o foarte mare deschidere a mediului privat înspre zona de educare, adică mediul privat face asta în online, în offline, la evenimente de tot felul. Motivul pentru care o face poate că e în zona de expunere, vizibilitate, dar informarea din orice sursă credibilă este foarte binevenită. Fără a plasa vina în altă parte, cred că am avea nevoie de un pic mai multă susținere de la bugetul Ministerului Sănătății.

Cum vedeți competiția dintre lanțurile mari de clinici stomatologice și cele independente?

A.B.: Din fericire sau nefericire, depinde din ce perspectivă privești, prețul este un factor de decizie pentru pacient. Poate mulți aleg tratamente cu un preț mai accesibil. Fiecare pacient cred că își are medicul și cabinetul care îi se potrivește. O clinică stomatologică reunește, de regulă, mai multe specializări sub același acoperiș – de exemplu, ortodonție, parodontologie, chirurgie sau protetică – fiecare coordonată de medici specialiști. În schimb, un cabinet stomatologic este, cel mai adesea, organizat în jurul unui medic care practică stomatologia generală și poate acoperi o gamă variată de tratamente. Structura și resursele diferă, nu neapărat calitatea actului medical. Problemele românilor, din cauza subiectelor discutate anterior, nu sunt doar niște carii sau dinți lipsă, sunt mult mai complexe. Și atunci ai nevoie de o echipă. Ca să pot să-i ofer pacientului un tratament pe toate problemele pe care le prezintă, am nevoie și de colegii mei. Singură nu aș putea să fac nimic. Deci, o clinică prezintă ca un avantaj definitoriu interdisciplinaritatea. Având mai mulți specialiști, fiecare dintre ei analizând pacientul din perspectiva specializării lui, este în avantajul pacientului. În dezavantajul lui, poate fi, într-adevăr, prețul mai ridicat. Dar pentru ca o clinică să ajungă la un nivel de performanță ridicat trebuie să investească constant în medici și în echipamente. Automat asta crește puțin prețul la pacient. Investiția într-o clinică este direct proporțională cu nivelul prețurilor practicate. Spre deosebire de un cabinet, care poate că nu are asistentă sau are o recepție mai mică și nici nu acoperă o arie medicală atât de amplă.

Dacă privim subiectul din perspectiva unei companii, există o concurență în atragerea resursei umane. În zona asta medicală, clinicile sunt mereu în căutarea unui candidat pentru postul de asistentă. Cunoscând acest aspect, candidații au o altă putere de negociere și poate că balanța înclină spre un salariu mai mare, care nu este neapărat direct proporțional cu experiența în domeniu.

Este dificil să concurezi la nivel de vizibilitate cu o clinică mai mare, care deja are un renume, beneficiază de o expunere mai mare și pe termen mai lung sau are la dispoziție un număr mai mare de medici pe mai multe specializări.

Colegiul Medicilor a încercat să limiteze cumva excesele din perspectiva campaniilor de marketing și a mesajelor puse în piață?

A.B.: Colegiul Medicilor a început să facă foarte multe demersuri în direcția asta, inclusiv cu mesajele emise în mediul online și offline. Nu mai poți să spui că ai cea mai avansată tehnologie. Și cred că asta ajută foarte mult. Consider că nu este corect că vine o clinică cu renume foarte mare și posibil să-ți ia un viitor pacient doar pentru că se prezintă că are tehnologie nemaiîntâlnită.

Pacienții ajung foarte mult și prin recomandări. Dacă valorile clinicii sunt compatibile și în acord cu nevoile pacientului, atunci se intră în relația de colaborare. Sunt diverse tipologii de pacienți. Sunt cei care vor să-și rezolve doar dintele din față sau vin la dentist doar când au o durere, dar sunt și oameni care preventiv vin la medic și fac acest lucru pentru că nu vor aibă probleme pe viitor. Poate doar li s-au retras gingiile sau au o sensibilitate la un dinte, dar se gândesc pe viitor. Și atunci cred că fiecare clinică și fiecare cabinet se potrivește cu un anumit segment de pacienți.

Care este poziția Unique Smile pe piața din Sibiu și cu ce vă diferențiați de concurență?

A.B.: Anul acesta am împlinit 11 ani de când suntem în Sibiu. Cred că un factor de diferențiere este faptul că ne concentrăm foarte mult pe funcționalitate, dar și pe dimenisunea estetică. Și realizăm acest lucru prin prisma tratamentelor ortodontice. Fiind medic ortodont, adică mă ocup cu alinierea dinților, asta este principala mea observație când fac analiza unui pacient. Mă uit la alinierea dinților, la articulații, mă uit la o serie de aspecte pe care eu, ca medic ortodont, le consider importante. Suntem cunoscuți în Sibiu deja pe nișa aceasta. Suntem o clinică autentică din Sibiu, cu medici tot de aici.

Cât de la modă sunt aparatele dentare și cât de funcționale sunt acestea?

A.B.: Da, 90% dintre pacienți au o problemă de mușcătură sau de funcționalitate. Diferența este că unii se adaptează fără să existe repercusiuni, adică organismul are o capacitate foarte mare să se adapteze la tot ceea ce nu este în parametrii normali din punct de vedere medical. În timp ce unii se adaptează cu niște efecte negative asupra organismului lor, iar asupra altora nu există niciun impact.

Efectele de care vorbesc ar fi retragerea gingiilor, tocirea dinților, apar pocnituri de maxilar, apar dureri de cap, probleme de postură, adică este un bulgăre mic și care se face tot mai mare. În acest caz aparatul dentar este automat necesar, dar mai e nevoie și de un kinetoterapeut, adică trebuie să lucrezi pe mai multe arii ca să faci pacientul bine. Poate e la modă în rândul adolescenților. Dacă colega de bancă are aparat, și-l admiră că are pătrățele colorate, există posibilitatea ca și alți adolescenți să-și dorească. Dar nu consider că este ceva la modă, este chiar o problemă reală care duce la pierderea dinților. În trecut, vorbesc de acum zeci de ani, latura asta nu era foarte bine dezvoltată și atunci pacienții adulți, care acum au 50-60 de ani, își pierd dinții integri, fără carii, dar ajung să îi piardă pentru că încep să se miște din cauza unor forțe suplimentare pe mușcătură și atunci funcționalitatea este cuvântul cheie.

Cum ați evoluat în cei 11 ani de activitate?

A.B.: Acum suntem o echipă mare. Avem peste 30 de persoane în echipa Unique Smile. Avem departamentul medical compus din medici și asistenți, partea de administrativ, avem un front desk. Mai avem ghidul pacientului care te însoțește în călătoria ta în momentul în care ai intrat la noi în clinică, cumva este legătura între pacient și echipa medicală, e un link acolo pe care noi l-am considerat important.

Acum 11 ani am început cu 2 cabinete și un laborator de radiologie aici (n.r. locația din Șelimbăr). Acum avem 4 cabinete, radiologia este prezentă în clinică. Acum doi ani am mai preluat o locație în Piața Prahovei, în Sibiu, unde avem și partea de radiologie. Totul s-a întâmplat organic, treptat, de la două cabinete la o echipă cu patru medici și cu trei asistenți. Când ni s-a alăturat un medic, am mai deschis un cabinet. Spre exemplu, clădirea aceasta a fost făcută de noi. Am beneficiat de un proiect cu finanțare europeană pentru mediul rural și am deschis în 2014. Ulterior, în 2017, am derulat un alt proiect cu finanțare europeană, prin intermediul căruia am reușit să mai facem un cabinet și să achiziționăm diverse echipamente.

Despre ce valori vorbim în cadrul proiectelor pe fonduri europene și cât de importante au fost în procesul de scalare a business-ului Unique Smile?

A.B.: Au contat foarte mult, și în același timp au constituit o presiune mare pentru că aveai de respectat o serie de obligații, altfel se punea problema returnării fondurilor. Accesarea fondurilor europene ne-au ajutat să ne dezvoltăm. Valoarea fondurilor accesate prin cele 2 proiecte este de aproximativ 400.000 de euro.

Mai este loc în industria aceasta în Sibiu și, în general vorbind, la nivel național?

A.B.: Există o dezbatere cu colegi de-ai noștri pe tema asta și cred că sunt prea multe locuri la stomatologie, raportat la numărul de pacienți pe care un medic îi poate avea și raportat la nivelul de deschidere pe care populația o manifestă cu privire la obiceiurile sănătoase când vine vorba de îngrijirea orală. Sunt foarte multe locuri la facultate, cel puțin în anii trecuți, au ieșit foarte mulți medici, erau foarte multe locuri la specializări, la rezidențiate și cumva nu-și găseau loc în piața muncii. Deci, oferta e mai mare decât cererea. Eu cred că dacă s-ar lucra mai mult pe programele de educare a oamenilor, astfel încât un volum mai mare de pacienți să vină la dentist, cred că în câțiva ani s-ar echilibra situația. În momentul ăsta suntem prea mulți dentiști.

În 2022, un raport al Institutului Național de Statistică evidenția că existau 11 medici stomatologi la 10.000 de locuitori, plecându-se de la 7,1 în 2013.

A.B.: Da. Și dacă ne gândim că mai mult de jumătate din numărul de locuitori nu vine la dentist, deci este un număr foarte mic de pacienți raportat la numărul de stomatologi.

Cum vedeți discrepanța aceasta între mediul rural și mediul urban? Și gradul de acces la cabinete stomatologice rural versus urban?

A.B.: Noi acum teoretic suntem într-o zonă rurală (n.r. Șelimbăr), doar că este cât se poate de urbanizată. Și mai sunt localități în Sibiu asemănătoare Șelimbărului, pe care le putem considera urbanizate și cu un grad ridicat de acces la servicii stomatologice. Dar sunt și zone unde nu există medic dentist, sunt pacienți care foarte greu ajung la un cabinet, ca să nu mai vorbim de prevenție. Aceștia străbat kilometrii când au o durere, când au probleme. Mai sunt și situații când un medic se deplasează la ei la domiciliu, pentru un tratament ca să înlăture o durere sau un disconfort, dar nu putem vorbi de tratamente complexe sau de prevenție în direcția asta. E mult mai greu să lucrezi la sat decât la oraș, pentru că ai de lucrat la niște principii, la niște valori, când vine vorba de sănătate. Dar cel puțin în cazul medicilor care sunt la început de drum, cred că își găsesc un loc mai ușor în rural, deservind zone în care nu există medic.

Care sunt direcțiile strategice pe care le aveți în plan pentru următoarea perioadă?

A.B.: Pe parcursul celor 11 ani am avut mai multe schimbări de perspectivă, iar acum dorim să ne menținem viziunea, adică să fim recunoscuți pentru tot ce înseamnă partea de ortodonție, aparate dentare. Oferim și tratamente stomatologice pe zona generală, dar asta este nișa noastră. Nu plănuim să deschidem o altă locație, vrem să ne stabilizăm pe asset-urile pe care le deținem în acest moment și să ne consolidăm poziția în piață. Vrem să ne concentrăm și mai mult pe experiența pacientului, nu neapărat pe creșterea volumului.

De ce este unic zâmbetul de la Unique Smile?

A.B.: Mi-am dorit să exprim prin numele clinicii rezultatul la care noi ne dorim să ajungem pentru pacient, adică la un zâmbet unic. Fiecare are, de fapt, un zâmpet unic, însă foarte mulți nu-l expun, iar puterea zâmbelui este extraordinar de mare. Te ajută inclusiv să ai un job poate mai bine plătit, să ai mai multă încredere în tine, să ai mai multe relații de succes, te ajută la networking, te ajută în foarte multe direcții. Noi ne dorim ca pacienții noștri să zâmbească cu tot sufletul, fără să fie inhibați. Vrem să facem vizibil zâmbetul fiecăruia. De asta e Unique Smile.

 

În România numărul stomatologilor a crescut în 2021 cu aproximativ 33% față de 2015. În 2022, în România erau înregistrate 16.305 cabinete private stomatologice, iar în sistemul public 36 cabinete. În județul Sibiu, în 2022 numărul de stomatologi în privat era de 543, iar în sistemul public 191, ambele cifre în creștere față de anul anterior.

Interviu publicat în ediția print din 17 iulie 2025 în suplimentul Tribuna Financiară

Marius MUNTEANU GHIUR

22 iulie 2025 la 01:24
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 3 ore
(FOTO) Ziua Națională a Înotului a fost sărbătorită printr-un concurs de natație, la Mediaș
Ziua Națională a Înotului a fost sărbătorită la Mediaș sâmbătă, 19 iulie 2025, printr-un concurs de natație organizat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 4 ore
Prima reacție ACoR, de la Sibiu, după discuțiile cu premierul Bolojan
În a doua parte a zilei de 21 iulie 2025, Prim-ministrul Ilie Bolojan a avut o întâlnire de...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Un urs semnalat de două ori într-o zi în Tălmaciu. Autoritățile au emis mesaje RO-Alert
După ce în cursul dimineții de luni locuitorii din Tălmaciu au fost avertizați cu privire la prezența unui...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
(FOTO) Riderii au testat traseul cu obstacole de pe Bd. Coposu. Prologul Red Bull Romaniacs e programat marți. Mai mulți sibieni la start
Ajuns la ediția cu numărul 22, cel mai dificil raliu hard enduro de pe mapamond e gata de...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
Recomandările jandarmilor sibieni pentru Red Bull Romaniacs: „Supravegheați cu atenție deosebită copiii”
În perioada 21-26 iulie, jandarmii sibieni vor fi prezenți la evenimentul sportiv internațional Red Bull Romaniacs, pentru buna...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 8 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.07.2025 Loc. CISNADIE:...
Actualitate
1 min de citit
acum 8 ore
Controale la Obor, în Orlat, Păltiniş, Avrig şi Gura Râului. Patru dosare penale pentru produse contrafăcute
În acest weekend, poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au desfăşurat mai multe controale care...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 8 ore
Românii, fruntaşi în topul sărăciei: unul din cinci locuitori este afectat de lipsa banilor
România a fost, anul trecut, printre ţările europene fruntaşe în materie de sărăcie declarată oficial, 19,0% din populaţia...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 8 ore
Weekend plin pentru poliţişti. Au intervenit la 244 de evenimente, au ridicat 18 permise de conducere şi au dat 450 de amenzi
IPJ Sibiu informează că în acest weekend poliţiştii sibieni au desfăşurat 26 de acţiuni şi au intervenit la...
Actualitate
6 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 8 ore
Românul a devenit politolog de reţele. Unul din opt a postat ceva politic în ultima vreme
Conform Barometrului Informat.ro realizat de către INSCOP Research în perioada 20-26 iunie 2025, unul din opt români a...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 8 ore
Sibiul pe “onorabilul” loc 31 pe ţară la Definitivat
Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu anunţă că, în judeţ, rata de promovare a examenului de definitivat a fost de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
Fetița și Rex, doi câini blânzi din Cartierul Arhitecților, își caută un cămin
În Cartierul Arhitecților, doi câini blânzi trăiesc de 3-4 luni pe străzi în căutarea unei familii sau a...
Actualitate
2 min de citit