Secretele berzelor: „Pot zbura 20 000 km și pot ține în cioc un bebeluș de două kilograme”

Pe vremuri barza era considerată un simbol al bunătății și prosperității, dar după poveștile bunicilor, se spunea că acolo unde își construiește cuibul, nu lovește trăsnetul. Însă de-a lungul timpului povestea s-a cam pierdut, iar oamenii în general o consideră un simbol al primăverii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Vine barza” este o zicală foarte des întâlnită în limbajul colocvial, de cele mai multe ori această pasăre fiind asociată cu maternitatea. Specialiștii, care se ocupă cu studierea berzelor, spun că asta se datorează ciocului mare pe care îl are și a capacității de a transporta un bebeluș de două kilograme.

De ce își construiesc cuibul în localități

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Miruna Gritu, președinta Asociației Prietenii Berzelor, din Cristian a explicat acest fenomen: „Este singura pasăre de talie mare de la noi din țară care s-a apropiat de om. Localitățile sunt un pic mai ferite, iar curenții de aer nu sunt aceeași ca pe câmp. Ele au nevoie de locuri înalte unde să-și construiască cuibul. Datorită întălțimii au o viziune bună asupra a tot ce înseamnă teritoriu”.

Zonele locuite, în general au râuri care trec prin ele sau câmpii în apropiere, fiind o sursă importantă de hrană, pentru că sunt mari amatoare de broaște, insecte, șerpi mici și chiar pești.

Comparativ cu alte localități învecinate, în Cristian sunt cele mai multe berze deoarece este o un spațiu ferit: „Am observat de-a lungul timpului că de fiecare dată când e furtună, se retrage spre Gura Râului sau Orlat, iar noi suntem feriți. Asta e una din cauzele pentru care ele aleg protecția din Cristian”, spune președinta asociației.

Berzele sunt foarte loiale locului în care s-au născut. Dacă găsesc cuibul intact, se întorc în fiecare an și doar îl repară. Unele cuiburi pot ajunge să cântărească câteva sute de kilograme.

Custom Image

O barză trăiește mai bine de 30 de ani

În general o barză trăiește 32 de ani, având o speranță de viață mare. Dar, undeva la 10% din pui, mor înainte să părăsească zona de cuibărit și să plece în migrație: „Motivele sunt multiple: se lovesc sau au tot felul de probleme și mor. Migrația e foarte lungă, undeva la 20 000 km, iar pe drum sunt multe pericole”, afirmă Miruna Gritu.

O familie de berze are, în medie, între 3 și 5 ouă pe sezon. Ambii părinți clocesc și au grijă de pui.

Autor
04 aprilie 2025 la 09:47
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 5 ore
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
acum 7 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit