Sebeșu de Sus: Taxele și impozitele locale se pot plăti la Biroul Primarului

Sebeșu de Sus: Taxele și impozitele locale se pot plăti la Biroul Primarului

Biroul Primarului, o anexă a Primăriei comunei Racovița amenajată și dată în folosință în satul Sebeșu de Sus încă din primul mandat de șef al administrației publice locale câștigat de Andreea Voicu, va avea și rol de casierie temporară a instituției.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Astfel, pentru a scuti locuitorii de drumul până la sediul principal al primăriei (și de cheltuiala aferentă), s-a decis ca în fiecare zi de miercuri, între orele 10 și 17, impozitele și taxele locale să poată fi achitate și la acest punct de încasare.

Deocamdată, această casierie externă a Primăriei Racovița va fi deschisă până la finalul lunii martie, când expiră și perioada în care se aplică bonificații pentru plata integrală a impozitelor și taxelor locale.

Inițiativa este deja foarte apreciată de cetățeni, mai ales de persoanele cu vârsta mai înaintată sau de cele care, din diverse motive, se pot deplasa mai greu către centrul de comună.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La Biroul Primarului, ce funcționează în Sebeșu de Sus în același imobil cu Dispensarul Medical Uman, cetățenii pot discuta cu reprezentanții autorității administrației locale în fiecare zi de miercuri, între orele 12 și 14.

Autor - Dan FRÂNCU
09 februarie 2026 la 13:46
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 24 minute
Meciul AFC Agnita – ACS Bradu, capul de afiş al etapei a V-a în SuperLiga Sibiu
Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 11:00, la Agnita se vor afla faţă în faţă campioana en-titre, respectiv...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 2 ore
Horațiu Cojocaru pleacă de la conducerea DSP Sibiu și preia șefia CAS Sibiu
Schimbare la conducerea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Sibiu. Începând de astăzi, 1 octombrie 2026, ec. Cojocaru Nicolae...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 05.10.2026 RUSI, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 ore
Restricții de circulație la Mediaș pentru Campionatul Național de Viteză în Coastă
Mai multe restricții de circulație vor fi instituite la Mediaș, în perioada 3–4 octombrie, pentru desfășurarea celei de-a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 ore
Derbi pe “Municipal”. Interul primeşte vizita ocupantei locului secund. Sibienii şi Mediaşul, în căutarea celui de-al treilea succes consecutiv
Echipa sibiană joacă, vineri, de la ora 18:00, în nocturnă, pe arena din Parcul Sub Arini, cu CSO...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
Ziua Educației, sărbătorită printre litere, povești și comori de patrimoniu la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu marchează Ziua Mondială a Educației, luni, 5 octombrie, printr-un program dedicat copiilor, lecturii și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
Medicii, sărbătoriți la Spitalul Județean Sibiu de Ziua Internațională a Medicului
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a transmis, joi, un mesaj de apreciere medicilor, cu prilejul Zilei Internaționale...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
Consiliul Județean Sibiu licitează renovarea energetică a Pavilionului Administrativ al Spitalului Județean
Consiliul Județean Sibiu a lansat licitația pentru lucrările de renovare energetică a Pavilionului Administrativ din cadrul Spitalului Clinic...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
Șoferii Tursib au testat, cu ochelari VR, efectele alcoolului la volan
Conducătorii auto ai Tursib au participat, astăzi, la o ședință dedicată siguranței circulației, organizată împreună cu reprezentanți ai...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
Sibiu scoate la licitație cosirea parcurilor și a zonelor verzi pentru trei ani. Contract de 4,38 milioane de lei
Serviciul Public Managementul Integrat pentru Ecosisteme Urbane din Sibiu a lansat o licitație pentru cosirea ierbii și a...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 5 ore
(P) De azi, Aria Clinic deschide la Sibiu un centru de imagistică medicală cu RMN, CT și radiografii digitale
Aria Clinic își extinde serviciile medicale și deschide la Sibiu un nou centru de Imagistică Medicală, unde pacienții...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 6 ore
CCS Sibiu găzduiește o reuniune literară despre românii din America Latină
Casa de Cultură a Studenților Sibiu invită publicul vineri, 2 octombrie 2026, de la ora 17:00, la o...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.