Din cauza defecțiunilor apărute la unul dintre aparatele GPS utilizate , precum și pentru că nu s-a finalizat întreaga activitate sau au fost identificate anumite erori de poziționare, măsurătorile și celelalte măsuri programate pentru „Programul de cadastru Sistematic”, aflat în implementare în orașul Tălmaciu, vor fi reluate sau continuate de luni, 21 iulie.
Activitățile se vor concentra pe sectoarele măsurate inițial în cursul lunii aprilie a acestui an, terenurile agricole din zonele „După deal”, „Rogoază”, „Pe față”. „Prilog”, „Livadie”, „Calea Boiței”, „Sub zăpozii”, „La bolovani”, „Ciontoiu”, „Luncă”, „La doropar” etc.
Pentru a evita producerea unor greșeli de înregistrare, interpretare și poziționare, dar și pentru a consulta hărțile în format fizic, proprietarii de terenuri din zonele menționate sunt invitați să contacteze personalul biroului Agricol din cadrul Primăriei Tălmaciu, ce va putea oferi detalii despre această activitate și va pune la dispoziție documentația.
Echipa de specialiștii și reprezentanții primăriei vor ieși în teren luni, 21 iulie, la ora 10, iar dacă operațiunea nu va fi finalizată în această zi, va fi continuată și în zilele ce urmează.
Informațiile ne-au fost oferite de responsabili din cadrul Primăriei orașului Tălmaciu.