Începând de vineri de la ora 9, circulatia rutieră va fi redeschisă pe Transalpina, sectorul dintre Rânca și Curpăț al DN 67C, transmite Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere-CNAIR.
Totuşi, între 6 iunie 30 iunie, Transalpina va fi închisă pe timpul noptii, în intervalul orar 20-9 dimineaţa. De la 1 iulie circulatia rutieră pe acest segment de drum va fi închisă pe timpul nopții în intervalul orar 21 – 7.
CNAIR atenţionează că limita de viteză pe acest sector de drum este de maximum 30 km/oră, iar accesul autoturismelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone este interzis. Şi mai aminteşte că circulația rutieră se poate închide sau restricționa oricând pe termen scurt, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile (ceață, ploi torențiale, furtună, etc.) sau ca urmare a avalanșelor, căderilor de stânci şi a surpărilor.
Decizia redeschiderii traficului rutier a fost luată în urma verificării stării drumului de către o comisie formată din reprezentanții CNAIR, DRDP Craiova și Cluj.