Se gândește la plecare? Măldărășanu, extrem de afectat la finalul remizei cu Universitatea: ”Săptămâna viitoare o să fie una… de gânduri!” Confirmă transferul lui Paraschiv…

Se gândește la plecare? Măldărășanu, extrem de afectat la finalul remizei cu Universitatea: ”Săptămâna viitoare o să fie una… de gânduri!” Confirmă transferul lui Paraschiv…

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Antrenorul Marius Măldărășanu, a recunoscut că are probleme de lot după plecările din această vară și acuză că unii dintre jucătorii pe care i-a dorit la FC Hermannstadt nu au mai ajuns la Sibiu ”din diferite motive”. ”E foarte greu, trebuie să mă gândesc și la mine!”, a spus tehnicianul la flash-interviuri, lăsând impresia că va lua o decizie radicală în zilele următoare.

Măldărășanu a recunoscut că nu l-a folosit pe Daniel Paraschiv deoarece acesta a fost transferat chiar înainte de debutul sezonului.

”Din punct de vedere al lotului, avem probleme. Asta este, lumea nu-nțelege! Am tot vrut jucători cu experiență. Eu nu mă uit la buletin, nu mă interesează dacă are 34 de ani. Dacă poate să ne ajute… Jucătorii tineri cresc alături de jucători cu experiență și cu rezultate. Dar, așa nu se poate! Am tot vrut jucători, unii – din diferite motive – nu au fost aduși. O să fie dificil pentru că, în momentul în care luam gol… Sau în următoarele meciuri, poți lua goluri, poți pierde meciuri, e vorba c-ai nevoie de jucători care să-ți vină cu încredere, să poți să-ntorci un rezultat. Va fi dificil, suntem conștienți. Nu e ușor! Anul trecut, am pierdut trei jucători pe parcursul turului, anul acesta a plecat «Para» înainte de prima etapă. Da, îmi este foarte greu, mă gândesc și la mine, trebuie să mă gândesc și la mine. Am tot stat aici și când a fost depunctarea și când au fost vânduți jucători. Vedem, săptămâna viitoare o să fie una… de gânduri!”, a declarat Măldărășanu.  

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Antrenorul ”alb-roșilor” a fost iritat de întrebarea reporterului, care a vrut să știe care e stadiul de pregătire al sibienilor, răbufnind: ”Când auzi chestii din astea, că suntem la 90 la sută… Nu, n-are nimeni un aparat de măsură… Toți ne pregătim pentru prima etapă”.

 

Crede că rezultatul este echitabil

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Marius Măldărășanu consideră că rezultatulde egalitate este unul corect după ce – în opinia sa – jucătorii săi au controlat prima repriză.

”Rezultatul a fost echitabil, pentru că prima repriză a fost a noastră, ca joc, ca ocazii… În a doua repriză, puteau închide ei scorul, puteau să plece cu toate cele 3 puncte, dar poate că nu era meritat din punct de vedere al efortului pe care l-au făcut (n.a. jucătorii mei), pentru că au dat totul. Am suferit și la nivelul băncii. Normal, când a intrat Mitriță, jucător care poate face diferența… Dar, în anumite momente și-a făcut treaba Căbuz, că de aia este pus acolo, între buturi. Un rezultat echitabil, este un punct dar avem mult de muncă, va fi foarte greu”, a mai spus Măldărășanu la flash-interviuri.

 

 

 

 

Autor - Ovidiu BOICA
12 iulie 2024 la 21:51
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 6 ore
(EXCLUSIV) Eugen Beza va fi demis de la conducerea tehnică a echipei CSC Şelimbăr la începutul săptămânii
Rezultatele slabe din primele nouă etape, culminând cu înfrângerea de sâmbătă, de pe Stadionul ”Municipal”, cu Unirea Slobozia,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 12 ore
Ce îşi reproşează Beza după înfrângerea cu Slobozia şi ce crede că le-a lipsit ”călăreţilor roşii” pentru a obţine un rezultat pozitiv la revenirea pe ”Municipal”
Antrenorul echipei din Şelimbăr, Eugen Beza, e de părere că jucătorilor săi le-a lipsit luciditatea în meciul de...
Actualitate
• 6 min de citit
• acum 1 zi
CSU Sibiu, prima victorie în noul sezon. ”Galben-albaştrii” au atins ”suta” cu Dinamo
Baschetbaliştii sibieni s-au impus, în această seară, cu 100-92 în faţa lui Dinamo, la prima apariţie în faţa...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Sibiu, orașul pasajelor, trecerilor și scurtăturilor. Sau pe unde să mergem ca să nu mai ocolim
Sibiu, orașul pasajelor, trecerilor și scurtăturilor. Sau pe unde să mergem ca să nu mai ocolim Un bun...
Actualitate
• 14 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(CRONICA) Un pas în spate. Interul pierde derbiul cu Corona şi coboară pe locul 5
După trei victorii la rând, echipa sibiană a fost învinsă, sâmbătă, sub Tâmpa, de prima clasată în serie....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(CRONICA) ”Călăreţii roşii” cedează (în) cetatea Sibiului. Autogolul lui Oroian face diferenţa în înfrângerea cu Unirea Slobozia
Echipa din Şelimbăr a făcut un meci modest, la revenirea pe Stadionul ”Municipal”, fiind învinsă de fosta echipă...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 13.10.2026 BOARTA, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
“Călăreţii roşii” se întorc în cetatea Sibiului. Antrenorul Eugen Beza, înaintea duelului cu Slobozia: “Ne lipseşte momentan şansa”
Jucătorii lui Eugen Beza revin pe Stadionul “Municipal”, primind vizita fostei echipe din Superligă, Unirea Slobozia. Antrenorul “călăreţilor...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Mircea Rednic, prezent la antrenamentele Interului. Posibilă lovitură de imagine şi din punct de vedere al experienţei pentru ”bleu-albaştri”
Liber de contract de un an, după despărţirea de Standard Liege, din Belgia, Mircea Rednic este o prezenţă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Operă, teatru, sport, ateliere creative și evenimente pentru întreaga familie
Weekendul 10–11 octombrie aduce la Sibiu un program pentru toate gusturile: de la spectacole de operă și teatru,...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
ACS Mediaş întoarce rezultatul cu ”lanterna” Kids Tâmpa şi urcă pe locul secund după al patrulea succes consecutiv
Echipa din Mediaş a obţinut, în această după-masă, a patra victorie consecutivă în campionat. ”Alb-negrii” au fost conduşi...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Poli Timişoara şi Steaua îşi împart punctele pe ”Municipalul” sibian
Poli Timişoara şi Steaua au remizat, în această seară, la Sibiu, pe Stadionul ”Municipal”, în uvertura etapei a...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.