Se efectuează măsurătorile topografice în cadrul „Programului de Cadastru Sistematic”, la Tălmăcel

În prima parte a lunii aprilie, specialiștii ce se ocupă de efectuarea măsurătorilor topografice în cadrul „Programului de Cadastru Sistematic” vor lucra în zona satului Tălmăcel. Așadar, proprietarii de terenuri din zonă sunt rugați ca până la data de 4 aprilie, să semnalizeze cu țăruși limitele aproximative ale proprietăților, această operațiune având ca scop realizarea în condiții optime a măsurătorilor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Măsurătorile topografice cuprinse în cadrul „Programului de Cadastru Sistematic” al orașului Tălmaciu se vor desfășura conform următoarei programări: 7 aprilie – locurile situate în perimetrul cuprins între Drumul Național 7, de la curba din pini până la viaductul de la autostradă, și zona situată între pârâul Tălmăcel spre Boița, până unde se va reuși măsurarea în acea zi; 8 aprilie – continuarea măsurătorilor spre Boița, până la traseul autostrăzii și limita cu comuna Boița; 9 aprilie – terenurile situate între ieșirea din sat (după cimitir) și autostradă, cuprinse între pârâul Tălmăcel și drumul de pe „Dealul Ștefului”; 10 aprilie – terenurile din zona „Calea Boiței”  – drumul de pe „Dealul Ștefului”, între Selector și limita cu comuna Boița; 14 aprilie – terenurile situate între „Calea Boiței”, “Livadie” și limita cu comuna Boița; 15 aprilie – terenurile situate între pârâul Tălmăcel și drumul de la „Doropar”, de la autostradă și până în „Armeni”; 16 aprilie – terenurile situate între „Varniță” și autostradă, între pârâul Tălmăcel și drumul de la „Doropar”.

Reprezentanții Primăriei orașului Tălmaciu informează că persoanele interesate de obținerea unor lămuriri suplimentare și a altor detalii despre lucrările ce vor fi efectuate, se pot adresa responsabililor din cadrul Compartimentului Agricol al instituției (Ioan Cocă).

Imagine intercalată
Imagine intercalată
25 martie 2025 la 08:22
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 49 minute
Video/ Spectacol de foc și lumini în Piața Mare. Mihai Mărgineanu a încheiat seara cu succes
Mii de oameni au umplut sâmbătă seară Piața Mare din Sibiu pentru a admira un spectacol impresionant  intitulat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Scriitorul nigerian care a primit o stea pe Aleea Celebrităților din Sibiu, fraierit de un taximetrist bucureștean. I-a luat 400 euro până în centrul Bucureștiului
Wole Soyinka este scriitorul nigerian, laureat al Premiului Nobel, care a primit sâmbătă o stea pe Aleea Celebrităților...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
Un șofer băut s-a răsturnat cu mașina, lângă Rusciori
Polițiștii rutieri au intervenit sâmbătă la un produs pe DJ 143B, în afara localității Rusciori. Un șofer s-a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
Șapte stele din șaptezeci și șapte au „răsărit” pe Aleea Celebrităților din Sibiu
Ceremonia de acordare a stelelor din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu a avut loc sâmbătă,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 5 ore
„Cibin” versus „Transilvania”: cât plătim pentru legume și fructe în principalele piețe ale Sibiului
Mulți sibieni și-au făcut un obicei din a se aproviziona de la Piața Volantă de la Sala Transilvania,...
Actualitate
3 min de citit
acum 9 ore
SIBIUL PE HARTA ATENTATELOR CU BOMBĂ. EXPLOZIBILUL ASCUNS ÎN TOALETĂ, CARE A DISTRUS UN RESTAURANT
Două afaceri din Sibiul anului 1996 păreau să nu aibă loc una de cealaltă – așa se explică...
Actualitate
6 min de citit
acum 9 ore
Cât de atractiv este ecosistemul din Sibiu pentru startup-uri
Sibiu își continuă declinul în topul care evaluează starea de sănătate a ecosistemelor pentru startup-uri. Pe de altă...
Actualitate
4 min de citit
acum 9 ore
O premieră pentru iubitorii de ciclism montan: Gusterița MTB
Sâmbătă, 12 iuie, pe Dealul Gușteriței se va desfășura prima ediție a competiției Gușterița MTB, un eveniment nou...
Actualitate
4 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 ore
Pavel Bartoș, în mijlocul sibienilor la FITS. Vedeta a participat la „Parada Peștilor”
Cunoscutul actor și prezentator TV Pavel Bartoș a fost prezent vineri pe Pietonala Nicolae Bălcescu, în cadrul Festivalului...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 13 ore
Siguranță pentru pietoni: semafor cu buton și semnal sonor pe strada Bâlea
Un nou semafor cu buton a fost pus în funcțiune pe strada Bâlea, la intersecția cu străzile Fabricii...
Actualitate
1 min de citit
acum 14 ore
„România va fi cu adevărat civilizată atunci când și oamenii cu dizabilități vor fi parte a comunității” – Raluca Turcan, la expoziția „Mulțumesc, Sibiu!” din FITS
Printre vizitatorii ce au zăbovit în fața lucrărilor ce compun expoziția multimedia „Mulțumesc, Sibiu! O comunitate pentru sănătatea...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
Cabana Prejba renaște cu ajutorul Ambulanței pentru Monumente: „Drumul e greu, dar suntem veseli și lucrăm cu spor”
Asociația Ambulanța pentru Monumente a început lucrările de restaurare a Cabanei Prejba din Munții Lotrului. Cabana a fost...
Actualitate
2 min de citit