Eram îngrijorat, marţea trecută, când afirmam că ne prefacem în ceea ce s-ar putea să ne provoace întâmplări, deja începute şi "replici" pe falia provocărilor şi între (sau dincolo) de conceptul euro-asiatic al variantelor de moment. Îngrijorat sunt şi astăzi, şi încerc să selectez extinderea provocărilor până spre variante ultimative cu justificări şantajiste, declaraţii belicoase şi inovaţii de politică "externaţionalizată". Nu am uitat riscurile reinterpretării trecutului apropiat prin impunerea unui viitor geo-politic incert şi la fel de  provocator. Suntem tentaţi să selectăm incertitudini care topesc sigilii, cutume şi amprentele de pe tratatele internaţionale, şi ne reintegrăm, rapid şi aparent haotic, între plafonările ideologice care vesteau, cu frenezie televizată, iminenţa războiului atomic la mijlocul secolului trecut. Toţi erau îngrijoraţi: apăruse provocarea prin publicitatea cu variaţiuni ritualice. Se reconfigurau variantele provocării "de unică folosinţă". S-a demonstrat, săptămâna trecută, că dialogul este încă o incertitudine mutuală, sau să-i spunem de compromis, atâta vreme cât între frontiere nici vameşii nu ştiu ce apără, sau de cine se feresc.

Ce să mai selectezi într-o lume bipolară, din moment ce este infiltrată cu ameninţări, bombardată cu obstrucţii, hărţuită, sancţionată şi dimensionată prin iritaţii dictatoriale? Unii şi-au pregătit invaziile, ceilalţi nu tolerează (ceea ce nu înseamnă că sunt realişti), mai sunt anarhiştii nevaccinaţi în ultimii ani fără distanţare naţională, sau din contră: şi unii, şi ceilalţi sunt structuraţi în afara echilibrului temporar – mai degrabă temperamental decât temperat – şi e firesc să fie aşa, din moment ce analogicele unora nu pot fi traduse prin sinonimele celorlalţi.

Ne provocăm imaginaţia "oficială şi constructivă", când nu mai dăm crezare evidenţelor, chiar dacă ne înţeapă neîncrederea. Din orice parte planează incertitudinea, există o frază care ne îngrijorează, rostită săptămâna trecută, tot într-o marţi blestemată: "Europa este mai aproape de război decât în orice  alt moment din ultimii 30 de ani" – a spus premierul polonez în plenul euro-parlamentar şi etc., în funcţie de cine a înţeles mesajul…

Atenţionare sau concluzie, frecţie politică pe o lentilă concavă de citit harta fără frontiere, sau ne îngrijorăm şi aşteptăm marţea care s-ar putea să fie expulzată din memoria "provocărilor"? Orice săptămână, o invazie şi timpul în care se pot gândi provocările, sunt provocări – şi doar atât.

Există o îngrijorare, când te provoacă certitudinea de dincolo de variaţiunile din strategia riscului monologat: e îngrijorarea dinaintea ultimei variante, sau ne prefacem? Ceea ce ar putea să fie încă o provocare…