Scribul de marţi: Limba română nu e interesată de vorbele tuturor

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

De ce să iei măsuri împotriva evidenţei?

 

Câte o tâmpenie uitată (dar arhivată) între evidenţele cotidiene, reamintită săptămânal sub formă de zvonistică "pură", lunar se redistribuie şi o dată într-un an se reactualizează. Practic, se socializează tâmpenia în 365 de ipostaze. E desăvârşită, haotică, autoritară, conjuncturală, evident repetitivă şi, totuşi, obstinantă. Ca o investiţie în sinele ratat la a doua întâlnire cu propria-i dublură. Parcă se întâmplă o demonstraţie obosită de prejudecăţi în echilibrul precar al pasiunilor ascunse printre evidenţele tentativelor de democratizare a tâmpeniei.

De îndată ce şi-a pierdut aripile sau logica zborului în unghiul ascuţit al stolului, corpul nostru a devenit o absenţă mai evidentă decât tăcerea primordială care ne bântuie starea de imponderabilitate indusă, dar nesesizată. Prea evidentă, nici nu poate fi vorba de o opţiune. Vine şi întrebarea cu evidenţă disimulată: imediat după ce ne-am descebăluit că nu suntem rudele primatelor, am luat calea absenţei, pentru încă, alte milenii nepersonalizate? Sau, doar le-am înlocuit-sau incubat-obiceiurile?

Readaptaţi moralei fibroase, în funcţie de fusul ideologic, repetăm, câteodată protestăm şi ne defectăm trecutul, fie el deficitar sau chiar tâmpit. Depinde cum am fost înmatriculaţi în registrul trecutului strategic.

*

Nu e cazul să decantăm nenumăratele ipostaze ale tâmpeniei. Nici nu e cazul să ne "desăvârşim" prin temperarea apăsărilor morale, uneori inestetice, dar nici temporalizarea, genetică, a inconsecvenţei, nu poate fi un sinonim temeinic. Nici nu ne adapă pe sub buza inferioară a logicii. Nici nu ne secătuieşte. O veşnică tâmpenie în care ne-am predat şi ne-am pierdut cu firea, între evidenţele disimulate, e aceeaşi oază din acelaşi pustiu configurat.

Apoi, mai urmează o tâmpenie. A se observa că nu destăinuim "povestea" prostiei, care este o rudă îndepărtată, scoasă din testamentul tâmpeniei. Fireşte, tot câte o nouă tâmpenie se configurează, apoi se convine şi o lăsăm să se multiplice în temeiul unui contract iluzoriu şi ilizibil cu noi şi ce-o mai fi în locul rămas liber.

Tâmpenia este fertilă, dar nu se multiplică prin fecundarea prostiei. Ar fi doar (încă) un pleonasm biologic…

20 mai 2024 la 18:05

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Paul NEAGU
acum 3 minute
Șoc în cultura sibiană: Brukenthal schimbă garda! Interimatul lui Chituță, de 969 de zile, încheiat brusc după un ordin de ministru!
O conducere prelungită dincolo de „limitele legii” După 969 de zile în care a condus interimar Muzeul Național Brukenthal...
Actualitate
6 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 2 ore
A furat mâncarea de la gura câinilor fără adăpost. Cutia de donații a unui spital veterinar din Sibiu a dispărut
Astăzi, 5 mai, în jurul orei 13, cutia de donații din recepția Spitalului Veterinar Transilvania a fost furată. Potrivit...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 07.05.2025 SIBIU, str....
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
Marea nicuşoreală sau fals jurnal electoral de tur unu (în reluare)
Nu visam ca în România lui 2025 să se ajungă la asemenea jonglerii politice, prin sau pe lângă...
Actualitate
14 min de citit