Aroganţa e preludiul trecutului, atunci când s-a întâmplat să ne imaginăm că există întâmplări între ideile trecutului.  Nu cred în istoria interpretată a trecutului. Are cineva trebuinţa trecutului – în care nu s-a întâmplat nimic? Câteodată ne exprimăm în virtutea trecutului, ceea ce nu e rău, dacă îţi permiţi şi retrăieşti preludiul invidiei.

Pe vremea când nimeni nu ştia ce trebuie să-şi închipuie, invidia era un experiment. Din moment ce nimeni nu avea ştiinţa trecutului, aroganţa a devenit un experiment ideologic: gânduri periculoase între pliseurile trecutului asumat, pentru că altfel nu aveam aroganţă naţională.

Aroganţa e preludiul trecutului. Câteodată se ascunde în trecutul reactualizat: un alt fel de preludiu, contorsionat prin compromitere. De fapt, memoria este arogantă. Trecutul există, de parcă existăm în invidia consistenţei umane. Nimeni nu mai ştie ce ar trebui să afle, pe vremea când ar fi trebuit să ştie că preludiul istoriei nu devansează vârsta trecutului neconsumat – în viitorul fără preludiu.

Inspiraţia ne ucide trecutul. Dacă mai avem timp, e în avansul istoriei pierdute şi dinaintea închipuirii fără interpretare, în avans: nu contează din ce parte a răsăritului începe (sic!) preludiul trecutului închipuit.

Nimeni nu ştie că suntem aroganţi şi ne invidiem trecutul, de parcă suntem şi trăim într-o impresie a trecutului în care încercăm să fim prezenţi.

Când inspiraţia ne ucide trecutul arogant, nici respiraţia nu mai are înţelepciunea din logica trecutului prin care se inspiră tăcerile ideologice. De parcă n-am ştii că moartea este ultima invidie…

                                                  ***

Aşa ne trebuie! Inspiraţia trecutului e diferenţa dintre ultimul război mondial (şi real) şi realitatea celui care urmează să se sfârşească în 210 secunde, numărate în cifre chirilice.

Dacă mai avem timp să ne exprimăm în avansul istoriei pierdute şi încercăm să fim şi să devenim perdanţi închipuiţi. Şi ei, şi noi. Nu mai contează din ce parte se demonstrează absurdul: cine ştie să-l folosească e mai absurd decât preludiul trecutului…