Școala Gimnazială Racovița intră în șantier. Investiţia de 2.959.739,28 lei (fără TVA) este asigurată din surse externe

Primarul comunei Racovița, Andreea Voicu, a semnat, zilele trecute, ordinul de începere a lucrărilor de execuție pentru obiectivul de investiții ce prevede modernizarea Școlii Gimnaziale Racovița. După rezolvarea chestiunilor organizatorice, în cursul săptămânii viitoare muncitorii vor începe primele lucrări.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Corpul vechi al Școlii Gimnaziale Racovița are o istorie foarte veche, ce a început, după documentele istorice care au putut fi consultate, în secolul al XVIII-lea. Chiar dacă, în timp, asupra clădirii au mai fost efectuate lucrări de extindere, modernizare și reparații curente, în urma unor evaluări diverse s-a constatat că aici trebuie desfășurate intervenții majore, astfel încât  sediul să devină corespunzător cu normativele și legislația actuală.
Investiția a cărui derulare a început la școala din Racovița se ridică la valoarea de 2.959.739,28 lei (fără TVA), iar finanțarea este asigurată din surse externe, prin Administrația Fondului de Mediu. 
În cadrul investiției se vor efectua lucrări de modernizare și eficientizare energetică a localului, cum ar fi termoizolarea pereților exteriori, a planșeului și a podelei, înlocuirea învelitorii, a tâmplăriei și a sistemului de colectare a apelor pluviale (cu lucrările conexe). De asemenea, vor fi modernizate spațiile deservite, laboratoarele, sălile de clasa, cancelaria, incintele ce găzduiesc serviciul contabilitate, secretariatul și direcțiunea, precum și spațiile sanitare, vor fi înlocuite ușile interioare iar ușile căilor de evacuare vor fi dotate cu sistem de autoînchidere. O componentă interesantă din seria de lucrări ce vor fi executate este cea referitoare la eficientizarea energetică a clădirii, aici urmând a fi amplasate panouri fotovoltaice pentru asigurarea sursei de energie electrică regenerabilă și vor fi montate sisteme de climatizare și iluminat inteligente.
„O veste bună pentru comunitate: Începe modernizarea Școlii Gimnaziale! Un proiect pentru care am început sǎ muncim din anul 2021, cu intabularea școlii și trecerea din proprietatea Regimului Grăniceresc în proprietatea comunei Racovița, depus pentru obținerea finanțării în anul 2022, începe astăzi să se concretizeze. Lucrările vor începe săptămâna viitoare. În prima fazǎ se va lucra la acoperiș, pentru a permite desfășurarea orelor de curs, iar în timpul vacanței de vară se vor executa lucrările interioare”, informează primarul comunei Racovița, Andreea Voicu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
23 mai 2024 la 15:00
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 13 ore
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
acum 15 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 16 ore
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 16 ore
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit