Școala Gimnazială Racovița anunță debutul proiectului „Mens Sana in Corpore Sano – ediția a II-a Junior”, acțiune cofinanțată de Consiliul Județean Sibiu prin Agenda pentru Educație 2026.
Proiectul este implementat în colaborare cu Școala Gimnazială „Ion Luca Caragiale” din Sibiu și Asociația Centrul Cultural Misionar Gheorghe Lazăr Avrig, Protopopiatul Avrig, parteneri care contribuie la desfășurarea activităților și la atingerea obiectivelor educaționale ale proiectului.
Prima activitate din cadrul proiectului constă în organizarea unei tabere tematice, desfășurată în perioada 27–29 iulie 2026, la Pensiunea Hanul Patrisiei din Cârțișoara, județul Sibiu.
Pe parcursul celor trei zile, elevii vor participa la activități educative și recreative menite să promoveze un stil de viață sănătos și echilibrat. Programul taberei pune accent pe mișcare, dezvoltarea spiritului de echipă, petrecerea timpului în natură și formarea unor obiceiuri sănătoase, prin activități interactive adaptate vârstei participanților.
Totodată, un obiectiv important al taberei îl reprezintă descoperirea și valorificarea patrimoniului local. În acest sens, participanții vor vizita Muzeul etnografic și memorial „Badea Cîrțan” din Cârțișoara, Biserica ortodoxă „Sfântul Nicolae” Cârțișoara și Școala Gimnazială „Badea Cîrțan” din Cârțișoara, având astfel oportunitatea de a cunoaște istoria, tradițiile și valorile culturale ale comunității gazdă.
Proiectul va continua în această toamnă cu cea de-a doua activitate, organizarea unei conferințe tematice, în cadrul căreia vor fi prezentate rezultatele proiectului, vor fi promovate exemple de bune practici și va fi evidențată importanța educației pentru sănătate și a unui stil de viață activ în rândul copiilor și tinerilor.
Prin implementarea proiectului „Mens Sana in Corpore Sano – ediția a II-a Junior”, Școala Gimnazială Racovița își propune să contribuie la dezvoltarea armonioasă a elevilor, încurajând adoptarea unui stil de viață sănătos, bazat pe mișcare, colaborare și educație.

Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Răzvan NEGRU
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT