Sărbătoarea mountain bikingului din nordul județului, la Medias Bike Marathon

Sărbătoarea mountain bikingului din nordul județului, la Medias Bike Marathon

Pasionații de ciclism montan mai au la dispoziție doar câteva zile pentru a răspunde pozitiv provocării organizatorilor Mediaș Bike Marathon și de a se înscrie la una dintre cursele competiției. Până în 8 mai, ora 12, cicliștii care au între 5 și  60 de ani (sau mai mult!), pot accesa pagina de internet a competiției pentru a se înscrie la cursa care li se potrivește. După data și ora menționate, cei interesați se mai pot înscrie doar prin contactarea directă a organizatorilor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Organizatorii (Primăria Mediaș,  CSM Mediaș, Asociația de Turism și Ecologie Dianthus, Asociația Mediaș 750 de ani, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, Colinele Transilvaniei, Direcției Județene pentru Sport și Tineret Sibiu și comunității locale de cicliști) transmit că „Medias Bike Marathon este o competiție de ciclism cross country care are ca scop promovarea vieții active, mai aproape de natura și se adresează atât bicicliștilor amatori, cât și celor profesioniști”.

Din anul 2023, competiția include, pe lângă cele 3 trasee consacrate – 25 km, 40 km și 75 km, adaptate astfel încât experiența trăită de participanți să fie cea mai frumoasă, încă 5 trasee care completează experiența MBM – 14 km, 18 km, 35 km, 60 km, 100 km.

Medias Bike Marathon va avea zona de start și sosire în municipiul Mediaș, pe strada Johannes Honterus, iar traseele vor ajunge, în funcție de cursa aleasă, la Nemșa, Richiș, Mălâncrav, Nou Săsesc, Copșa Mare, Biertan, Brateiu, Buzd, fiind incluse treceri pe lângă renumitele cetăți fortificate și Teiul Monument vechi de peste 100 de ani.

Cei ce doresc informații suplimentare despre competiție sau vor să se înscrie, pot accesa pagina de internet dedicată, www.marathonmedias.ro

Autor - Dan FRÂNCU
21 aprilie 2025 la 13:35
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 6 ore
MARPOD: Analize medicale gratuite pentru adulți și copii
În data de 10 decembrie 2026, la Căminul Cultural Marpod, se vor efectua analize medicale gratuite, în baza...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 6 ore
COPȘA MICĂ: Autoritățile locale luptă împotriva deșeurilor aruncate în locuri neamenajate
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 6 ore
VALEA VIILOR: Festivalul „Marțian Negrea” a adunat comunitatea laolaltă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 12 ore
2,5 milioane de lei pentru o Primărie digitală la Cisnădie. Ce vor putea face noile platforme
Orașul Cisnădie va avea două noi platforme digitale pentru administrarea taxelor și impozitelor locale, evidența patrimoniului și gestionarea...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Mediașul se pregătește de sărbătorile de iarnă. A început montarea iluminatului festiv în oraș
Municipiul Mediaș începe să îmbrace haine de sărbătoare. Primăria Mediaș a demarat luni, 9 noiembrie, lucrările de pregătire...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 11.11.2026 ROSIA, Localitate...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 zi
TURNU ROȘU: Primăria susține lupta împotriva dependenței digitale în rândul copiilor
Primăria Turnu Roșu atrage atenția asupra riscurilor la care sunt expuși copiii și adolescenții în mediul online și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 zi
Referendumul din Rășinari a trecut, dar disputa continuă. Un profesor universitar sibian îi critică dur pe localnici: „Sărac, trist, dar mândru”
Declarația ministrului Economiei, Daniel Zamfir, potrivit căreia proiectul minier de la Rășinari va continua în ciuda rezultatului referendumului...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 zi
MIHĂILENI: Aproximativ 200 de stații pentru combaterea rozătoarelor, amplasate în comună
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Tânăr din Mediaș, condamnat la 3 ani de închisoare pentru încălcarea ordinului de protecție, distrugere și amenințare
Un tânăr de 25 de ani din Mediaș a fost identificat de polițiști în municipiul Sibiu și încarcerat,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
MEDIAȘ: Ștrandul Municipal, scos la licitație pentru concesionare. Ofertele pot fi depuse până pe 4 decembrie
Primăria Mediaș a anunțat organizarea unei licitații publice pentru concesionarea Ștrandului Municipal, situat pe strada Stadionului nr. 32....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 zi
ORLAT: Fetele de la Șezătoare au adus zâmbete și daruri bunicilor de la Centrul Rezidențial Casa cu D.A.R.
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.