Săptămâna viitoare avem "Cântecele Munților” la Sibiu. Cinci zile de folclor românesc şi internaţional la cea de-a 49-a ediţie a festivalului

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Peste 800 de artiști, din opt țări participante vor genera stări intense de bucurie, prin evenimentele care conturează această ediție, aflată sub egida "Junii Sibiului – 80 de ani", ansamblul gazdă aflându-se la ceas aniversar, spun organizatorii.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Seară tradițională, cu "Junii Sibiului"

An de an, Seara Tradițională Românească este unul dintre cele mai așteptate evenimente din festivalul "Cântecele Munților”, fiind cadrul în care muzica și dansurile populare fac casă bună cu delicioasele preparate tradiționale. Evenimentul este programat la Restaurantul "Cămara Boierului" al Hotelului Hilton Sibiu. Atmosfera va fi întreținută de Ansamblul Folcloric Profesionist "Cindrelul-Junii Sibiului”, Robert Târnăveanu, Andreea Haisan, Adrian Neamțu, Alina Bîcă, Ovidiu Homorodean, Oana Tomoiagă, Aurora și Săndel Mihai. Lângă savurosul meniu tradițional, oaspeții vor închina un pahar din vinul Junilor, oferit de Cramele Cricova, un partener de cinste al Junilor. Rezervările se vor face la tel. 0269/505600.

Începând din 7 august, prima parte a zilei este rezervată atelierelor de dans, desfășurate la Centrul Cultural "Ion Besoiu”, iar serile, spectacolelor folclorice și animațiilor culturale, acestea fiind organizate în Promenada Mall, Muzeul Civilizației Tradiționale „Astra”, Piața Habermann și Piața Mare.

Vineri, 9 August va avea loc cel mai de succes eveniment din cadrul festivalului, Parada a Portului Popular, ce are loc, aşa cum se ştie,, începând cu ora 18, pe str. Nicolae Bălcescu spre Piața Mare.

 

Regaluri folclorice, de vineri până duminică, în Piața Mare

Vineri, 9 august, începând cu ora 19, Ansamblul Folcloric Profesionist "Cindrelul-Junii Sibiului” oferă publicului un spectacol aniversar, marcând cei 80 de ani de existență artistică, alături de artiști invitați din întreaga țară, aducând pe scena din Piața Mare folclorul românesc, muzica de petrecere românească și folclorul internațional, alături de Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Paul Ananie, Adriana Anghel, Daria Gâdea, Gabriel Dumitru, Geanina Gavrilă, Andreea Haisan, Nicu Mâță, Iulia Mihai, Aurora și Săndel Mihai, Daniel Pop, Ioana Ștefan, Sînziana Ștefan, Oana Bozga, Bogdan Toma, Oana Tomoiagă, Tudor Furdui Iancu, Giulia Medrea, Gabriela Tuță, Marian Medregoniu, Virginia Irimuș, Bogdan Filimon, Zvonko Trailovici, Ștefania Narenji, Ancuța Corlățan, Andra Matei, Mihai Teacă, Codruța Rodean, Bogdan Cioranu, Paula Medrea, Cătălin Iancu, Traian Stoiță, Ovidiu Homorodean, Ilie Medrea, Sebastian Emanuel Stan, Răzvan Năstăsescu, Alina Pinca, Adrian Neamțu, Mariana Anghel, Nineta Popa și Ionuț Fulea. Spectacolul va fi încheiat de Cornelia Rednic și Formația „Pindu” care, alături de Junii Sibiului, ne vor purta prin cântece și dansuri în lumea aromânilor. În acest context de sărbătoare, Junii Sibiului vor lansa șampania aniversară „Junii Sibiului 80”, un produs de calitate, marca Cricova.

Sâmbătă, 10 august, prima parte a spectacolului va fi oferită de ansambluri folclorice din România, Polonia, Bulgaria, Italia și Grecia. Cea de-a doua parte a spectacolului va fi susținută de Școala de Dans "Ioan Macrea” și Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor”, sub denumirea „Călătorie în pași de dans”. Spectacolul va fi încheiat de tinerii soliști vocali, colaboratori ai Junilor Sibiului, care ne vor purta, prin cântecele lor, într-o călătorie muzicală prin toate zonele etnofolclorice ale României.

Duminică, 11 august, în Piața Mare va răsuna folclorul românesc din Bucovina și Maramureș, alături de folclorul macedonean, georgian și mexican. Ediția din acest an a festivalului se va încheia printr-un spectacol extraordinar, marcând o dublă aniversare: Elena Gheorghe – 20 de ani de carieră artistică și Junii Sibiului – 80 de ani de activitate neîntreruptă.

Festivalul Internațional de Folclor „Cântecele Munților” este cuprins în calendarul mondial al prestigioasei organizații CIOFF, fiind organizat de Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu.

Acțiunea este cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu.

Parteneri: Muzeul ASTRA, Centrul Cultural „Ion Besoiu”, Cricova, TVR1, Habermann Markt și Promenada Mall Sibiu.

 

Programul festivalului

Miercuri 7 august 2024

 

Ora 12, Centrul Cultural "Ion Besoiu": Atelier de dansuri tradiționale din Mărginimea Sibiului

Ora 17, Promenada Mall – etajul 2, terasă: Animații culturale și spectacole susținute de Ansamblul „Bolneli” Georgia și Școala de Dans „Ioan Macrea” Sibiu

Ora 18 Piața Habermann: Spectacol folcloric cu ansamblurile "Jonce Hristovski" – Macedonia, "Bolneli” – Georgia, Școala de Dans "Ioan Macrea", "Ceata Junilor”, Orchestra de Tineret a Ansamblului Folcloric Profesionist "Cindrelul-Junii Sibiului” și Cristina Posa, Ioana Brad, Antonia Bogdan. Prezintă Traian Stoiță.

Ora 20: Restaurantul "Cămara Boierului", Hotel Hilton – seară tradițională românească cu "Junii Sibiului", Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Adrian Neamțu, Andreea Haisan, Oana Tomoiagă, Ovidiu Homorodean, Aurora și Săndel Mihai. Meniu: gustare românească: chiftea, cârnați picanți, cârnați afumați, gușă de porc, mușchiuleț montana, jumări, brânză telemea, brânză burduf, castravete, roșie, ceapă roșie; mușchi de porc sibian, cartofi țărănești, salată de ardei copți; plăcintă cu brânză dulce; apă minerală și apă plată, vinul casei, țuică și vișinată. Rezervări la tel. 0269/505600

 

Joi 8 august 2024

Ora 12, Centrul Cultural "Ion Besoiu" – Atelier de dansuri tradiționale din Macedonia și Georgia

Ora 17, Promenada Mall – etajul 2, terasă: Animații culturale și spectacole susținute de ansamblurile „Del Bernal” Mexic și „Jonce Hristovski” Macedonia

Ora 18, Piața Habermann – Spectacol folcloric: "Kapantzi" Bulgaria, "A Lanterna" Italia, "Del Bernal" Mexic, "Ardealul", Școala de Dans "Ioan Macrea"

Prezintă Traian Stoiță.

 

Vineri 9 august 2024

Ora 12, Centrul Cultural "Ion Besoiu": Atelier de dansuri tradiționale din Mexic și Bulgaria

Ora 16, Promenada Mall – etajul 2, terasă: Animații culturale și spectacole susținute de ansamblurile "A Lanterna” Italia şi „Filyro” Grecia

Ora 18, str. Nicolae Bălcescu – Piața Mare – Parada Portului Popular

*

Ora 19 Piața Mare: Spectacol folcloric "Junii Sibiului și invitații lor. Aniversare 80 de ani de activitate"

Folclor românesc cu: Nineta Popa, Bogdan Filimon, Gabriela Tuță, Giulia Medrea, Zvonko Trailovici, Adrian Neamțu.

Folclor internațional cu: Mihai Teacă, Paul Ananie, Oana Tomoiagă, Gabriel Dumitru, Andreea Haisan, Adriana Anghel, Daria Gâdea, Ștefania Narenji, Geanina Gavrilă, Sînziana Ștefan, Paula Medrea, Andra Matei, Nicu Mâță, Ancuța Corlățan, Ioana Ștefan, Marian Medregoniu, Iulia Mihai, Daniel Pop, Virginia Irimuș, Bogdan Toma, Tudor Furdui Iancu, Oana Bozga, Codruța Rodean, Bogdan Cioranu, Traian Stoiță, Ovidiu Homorodean, Sebastian Emanuel Stan, Răzvan Năstăsescu

Romanțe și cântece de petrecere cu: Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Alina Pinca, Aurora și Săndel Mihai, Cătălin Iancu, Ilie Medrea, Mariana Anghel, Ionuț Fulea

Folclor aromân cu: Formația Pindu și Cornelia Rednic

Veteranii Ansamblului „Junii Sibiului”

Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor”

Ansamblul Folcloric Profesionist "Cindrelul-Junii Sibiului”

Conducerea muzicală: Cristian Obrejan și Radu Dinescu

Manager și coregraf: Silvia Macrea

Asistent coregraf: Alesea Sas

Prezintă Iuliana Tudor.

 

Sâmbătă 10 august 2024

Ora 11: Promenada Mall – etajul 2, terasă: Animații culturale și spectacole susținute de ansamblurile "Kapantzi" Bulgaria și "Plai de dor" Mioveni

Ora 12 CJCPCT "Cindrelul-Junii” Sibiu: Atelier de dans, pași din jocul tradițional Călușul: Călușari ai Ansamblului "Romanați” din Caracal

Ora 12, Muzeul ASTRA, Târgul de Țară: spectacol folcloric: „Jonce Hristovski” Macedonia și „Bolneli” Georgia. Prezintă Traian Stoiță.

Ora 16, Muzeul Astra, Gospodăria-atelier de olari, Marginea, judeţul Suceava: Animații culturale: Călin Brăteanu și Taraful "Obcina”, „Arcanul Bătrânesc” din Frătăuții Noi – Bucovina

Ora 17, Muzeul Astra, Târgul de țară: Spectacol folcloric Călin Brăteanu și Taraful "Obcina", "Arcanul Bătrânesc" din Frătăuții Noi – Bucovina, "Săliștenii" din Maramureș, "Del Bernal" Mexic. Prezintă Traian Stoiță.

Ora 19, Piața Mare – Spectacol folcloric: "Plai de dor" Mioveni, "Kompanija” Polonia, "Kapantzi" Bulgaria, Călușari ai Ansamblului "Romanați” din Caracal, "A Lanterna" Italia, „Filyro” Grecia;

"Călătorie în pași de dans": Școala de Dans „Ioan Macrea”, Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor”, Orchestra de Tineret a Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”

Cântecele românilor cu: Adriana Anghel, Ilie Caraș, Daria Gâdea, Geanina Gavrilă, Nicu Mâță, Iulia Mihai, Ioana Ștefan, Sînziana Ștefan, Marian Medregoniu, Ștefania Narenji, Ancuța Corlățan, Andra Matei, Paula Medrea, Bogdan Toma, Oana Bozga, Tudor Furdui Iancu, Virginia Irimuș, Mihai Teacă, Traian Stoiță, Ovidiu Homorodean, Sebastian Emanuel Stan, Codruța Rodean, Bogdan Cioranu

Prezintă Iuliana Tudor.

 

Duminică 11 august 2024

Ora 12, Centrul Cultural „Ion Besoiu”: Atelier de dansuri tradiționale din Italia și Grecia

Ora 12, Muzeul ASTRA, Târgul de țară: Animații culturale și spectacole susținute de „Plai de dor” Mioveni și „Kapantzi” Bulgaria

 

Ora 13, Promenada Mall – etajul 2, terasă: Animații culturale și spectacole susținute de „Săliștenii” din Maramureș și „Bolneli” Georgia

Ora 17, Muzeul Astra, Târgul de țară: Spectacol folcloric: "A Lanterna" Italia, "Filyro" Grecia. Prezintă Traian Stoiță.

Ora 19, Piața Mare – Spectacol folcloric: Călin Brăteanu și Taraful "Obcina”, „Arcanul Bătrânesc” din Frătăuții Noi – Bucovina, „Jonce Hristovski" Macedonia, „Săliștenii” din Maramureș și Cristina Vlad, „Bolneli” Georgia, „Del Bernal” Mexic

Ora 21 Spectacol extraordinar: Elena Gheorghe & Junii Sibiului

Invitați speciali: Dani Peanci, Marioara Man Gheorghe

Acompaniază Elena Gheorghe Band și Orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”; Dirijor și orchestrator: Cristian Obrejan; Coregrafia: Silvia Macrea, Alesea Sas; Prezintă Iuliana Tudor.

Custom Image Custom Image Custom Image

Autor
31 iulie 2024 la 12:20
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 27 minute
Întâlnire cu Stelele ediţiei 2025 pe Aleea Celebrităților și spectacol de lumini în Piața Mare, în penultima zi de FITS. Ce mai vedem
Penultima zi a festivalului  îi aduce în fața publicului pe Kathleen Turner și Radu Toderici în dialog cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 44 minute
Peste 100 de artiști la Zilele Muzicale Româno-Americane 2025
Cea de-a XXII-a ediție a festivalului Zilele Muzicale Româno-Americane va avea loc în perioada 30 iunie – 5...
Eveniment
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 13 ore
După 3 ani de conflict, este unanimitate în rândul angajaților Filarmonicii. Nu sunt de acord cu diminuarea voluntară a drepturilor bănești
Reducerea tuturor salariilor din Filarmonica de Stat Sibiu, discutată în cadrul ședinței de ieri a Consiliului Județean, este...
Actualitate
5 min de citit
Autor b.o.n.
acum 14 ore
(ACTUALIZARE 23:10) Bilanțul incendiului de pe strada Kiev: două case afectate; fără victime!
ISU Sibiu transmite că, în urma incendiului de pe strada Kiev izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric produs...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
De la unghii extravagante cu „Powerpuff Girls” la culori vii: ce alegem pentru sezonul verii
Se spune că unghiile sunt cartea de vizită a unei doamne sau domnișoare, de aceea este important să...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 16 ore
Cât costă cazarea în Sibiu, pentru ultimele zile de FITS. Pensiune sau suită de lux?
Cu ani în urmă, locurile de cazare din Sibiu erau epuizate în perioada FITS, încă dinaintea începerii evenimentului....
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 17 ore
Medieșean căutat de 10 ani pentru constituire de grup infracțional, trafic de droguri și alte infracțiuni grave, reținut în Marea Britanie!
Bărbatul, acum în vârstă de 43 de ani, este încarcerat pe teritoriul britanic, procedura de extrădare fiind în...
Actualitate
2 min de citit
acum 18 ore
Conferință inedită la Sibiu despre reglarea emoțională și relația părinte-copil
Pe 5 și 6 iulie 2025, la Centrul Cultural Ion Besoiu din Sibiu, va avea loc conferința „Reglarea...
Educație
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 18 ore
Pasiunea pentru tehnologie a determinat 20 de elevi sibieni să exploreze lumea roboticii
În laboratorul de STEM al Liceului Tehnologic Independența din Sibiu, unde Inteligența Artificială și-a făcut simțită prezența,  20...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 19 ore
Autocar cuprins de flăcări lângă Boarta. Nu sunt victime
Un autocar a fost cuprins de flăcări, vineri, în apropiere de localitatea Boarta, județul Sibiu. La fața locului...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 21 ore
Prelegere despre bătălia din Normandia susținută de comandantul Corpului V al Armatei SUA, la Sibiu
După festivitatea din Piața Mare, prilejuită aniversarea celor cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est, Generalul-locotenent...
Eveniment
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Zeci de șoferi pe două roți, controlați într-o singură zi
Polițiștii rutieri au desfășurat joi, în județ, o acțiune de prevenire a accidentelor rutiere în care sunt implicați...
Actualitate
1 min de citit