Cuvântul Părintelui Arsenie: "Ce e postul? – Ucigaşul păcatului! Vremea postului e vremea pocăinţei – Ioan Botezătorul a zis: "Pocăiţi-vă!" (Matei 3,2), iar Iisus a pus ca începătură şi temelie a propovăduirii sale: "Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor" (Matei 4,17). Vremea mărturisirii păcatelor, vremea iertării, vremea însănătoşirii de boli, vremea înfrânării poftelor. De ce? Ca să fie peste noi ocrotirea lui Dumnezeu. Căci necazurile multe şi zilele sunt grele (Efeseni 5,16). Luaţi pilda tuturor ostenitorilor Sfinţilor Părinţi a căror pomenire o facem şi darul care a fost cu dânşii şi va fi şi cu noi toţi. Amin!".
Dar prima săptămână a Postului Paştilor are preemtiune asupra zilelor Sfinţilor prin rânduielile liturgice de toată ziua, care în general se vor săvârşi în continuare până la săptămâna Patimilor Domnului. Merită ca rezumat această vreme de post şi rugăciune ce se ţin din moşi-strămoşi după cartea Triodul, carte ce conţine un titlu, semnificaţia Doxologiei Sfintei Treimi. E vorba de a aduce aminte dar şi de actualizarea lucrării Sfintei Treimi: creaţia din nimic a lumii cereşti, cele nouă cete îngereşti: tronuri, serafimi, heruvimi, domnii, puteri, stăpâni, începători, arhangheli şi îngeri – după cum ne învaţă Sfântul Dionisie Areopagitul; crearea cosmosului şi a omului – Adam şi Eva; păcatul strămoşesc din rai când au mâncat din pomul cel oprit; alungarea din rai şi întreaga istorie petrecută în aşteptarea Lui Mesia. Naşterea Lui Hristos, activitatea Lui şi răstâgnirea. Toate acestea sunt expuse liric în piese literare organizate după rânduiala celor nouă cântări – ode sau pesne integrate într-un canon. Săptâmâna aceasta excelează prin canonul mare compus de Sfântul Andrei, episcopul Cretei sau Andrei Criteanul, canon ce are două sute cincizeci de strofe şi un refren bine cunoscut: "Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă." Acest refren îl cântă toţi creştinii în cor.
Sfântul Andrei s-a născut în Damasc ca şi alţi mari teologi ai epocii patristice. Se crede că s-a născut în anul 660 şi trece la cele veşnice din 4 iulie 740, după ce a lucrat ca secretar al patriarhului lerusalimului, unde fugise pe la cincisprezece ani şi intrase în Biserica Sfântului Mormânt,ajunge la Constantinopol şi participă ca delegat la Sinodul al şaselea ecumenic din 680. Are poeme minunate în acest canon mare, mai ales despre păcat dar şi despre ridicarea omului spre cele sfinte, despre jertfa mântuitoare a Lui Hristos, dar şi despre milă şi cinstea Maicii Domnului, Fecioara Maria. Fiecare din cele nouă capitole – pesne, are două refrene mai speciale: "Cuvioase părinte Andrei, roagă-te Lui Dumnezeu pentru noi" şi "Cuvioasă Maică Marie, roagă-te Lui Dumnezeu pentru noi" – aici e vorba de Cuvioasa Maria Egipteanca, a cărei viaţă se citeşte-n vremea postului, şi a fost scrisă de Sofronie, Patriarhul lerusalimului. Dar în această săptămână avem şi Liturghia darurilor mai înainte sfinţite, compusă de Papa Grigorie cel Mare al  Romei (540 -604 d. H.). Este de fapt o rânduială de împărtăşire a preoţilor şi credincioşilor cu Sfânta Euharistie, care se păstrează din duminica precedentă şi se prezintă Preasfintei Treimi, îngerilor şi credincioşilor, apoi se consumă. Este o slujbă combinată cu vecernia zilei precedente.
Sfinţii 40 de mucenici pe 9 Martie. Au fost martirizaţi pe vremea Împăratului Liciniu (308-324). Erau ostaşi în armata Romei. Aceştia au refuzat să se închine şi să aducă jertfe idolilor. Sfântul Chirion a vorbit în numele lor: "Noi cinstim pe Unul Dumnezeu, pe Iisus Hristos, Fiul Său şi pe Sfântul Duh, ci ne sârguim a petrece cu îndrăzneală alergarea noastră ca după ce vom birui înşelăciunea voastră idolească, să primim cununile vieţii celei fără de moarte", aşa găsim scris în cartea Vieţile Sfinţilor pe luna martie. Atunci comandantul Lisie a poruncit să fie duşi în temniţă, şi întrucât erau ostaşi, să nu fie legaţi în lanţuri. Li s-a acordat timp să renunţe la credinţa creştină.
Într-o noapte s-a făcut un vuiet mare, şi pe la ceasul al şaselea din noapte, adică după miezul nopţii, s-a arătat însuşi Domnul Hristos, care le-a spus: "Cel ce crede-n Mine, de va şi muri, viu va fi". Astfel mângâiaţi că L-au văzut pe Domnul nostru lisus Hristos, au început să cânte şi să se încurajeze în credinţa creştină. A doua zi au fost întrebaţi din nou dacă abjură credinţa creştină. Ei au răspuns că rămân creştini şi suportă orice pedeapsă. Au fost legaţi într-un iezer a cărui apă era aproape îngheţată de vântul şi gerul năprasnic de sfârşit de februarie. Acolo au stat până spre dimineaţă, păziţi de ostaşi. Deasupra lor au apărut cununi luminoase. Unul din cei patruzeci, slăbind în credinţă, a ieşit din iezer şi s-a aruncat în bazinul băii cu apă caldă ce se afla alăturea. S-a topit îndată, ca ceara de căldură. Atunci unul dintre ostaşii care îi păzeau s-a aruncat în iezer cu gândul să împlinească numărul de patruzeci, şi a strigat: şi eu sunt creştin. Prin aceasta s-a socotit botezat creştin. A doua zi la porunca tiranilor, au fost scoşi din iezer aproape morţi, urcaţi în care şi duşi la un loc în care se pregătea un rug de foc. Dar înainte li s-au zdrobit fluierele picioarelor cu ciocane. Unul din ei, mai tânăr, a căzut din car, iar mama lui a venit şi l-a ridicat şi îl căra în spate. Numele lui era Melton. El şi-a dat sufletul în braţele mamei sale, care ajungând carele cu ceilalţi ostaşi creştini, a pus trupul fiului său mort la un loc cu tovarăşii lui. După ce le-au ars trupurile, tiranii au aruncat osemintele în râul ce curgea pe aproape, gândind spre pierderea desăvârşită a pomenirii mucenicilor, precum citim în Vieţile Sfinţilor. După trei zile, Sfinţii Mucenici s-au arătat fericitului Petru, episcopul Sevastiei, zicându-i: vino noaptea şi ne scoate pe noi din râu, iar el, luând clerul său şi bărbaţi cucernici, a mers la malul râului, noaptea fiind foarte întunecoasă. Şi iată că deodată s-au luminat oasele Sfinţilor în apă, ca stelele.  Şi oriunde se afla cea mai mică părticică, locul acela strălucea ca de primăvară. Deci adunând episcopul din apă toate oasele sfinţilor, până la unul, le-a pus într-un loc cinstit. Astfel, cei ce au pătimit pentru Hristos şi 
s-au încununat de El, ca nişte lumini strălucesc în lume… Numele acestor patruzeci de Sfinţi Mucenici sunt acestea: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, leraclie, Smaragd, Eunichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, loan, Xantie, llian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Edit, Lisimah, Alexandru, llie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaius, Leontiu, Atanasie, Chiril, Sacherdon; Nicolae, Valeriu, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton şi Aglaia. Sfinţii patruzeci de Mucenici au fost prinşi şi au pătimit pentru Hristos mai înainte de patru calende ale lui martie, adică în douăzeci şi şase zile ale lunii februarie. Şi şi-au dat sufletele lor Domnului în ziua a noua a lunii martie, stăpânind Liciniu în răsărit, iar mai ales împărţind Domnul nostru Iisus Hristos, căruia i se cuvin slava, cinstea şi închinăciunea ca şi Tatălui şi Sfântului Duh în veci amin." Aşa ne relatează Vieţile Sfinţilor pe luna martie, ediţia a treia, editura Mănăstirea Sihăstria, 2012 la paginile 145 – 153.
Sfinţii patruzeci de Mucenici sunt comemoraţi şi sărbătoriţi de creştinii ortodocşi într-un cult anume: Gospodinele prepară din aluat special "mucenici" pe care îi opăresc în apă clocotită, apoi îi scot într-o baie de miere cu nucă şi alte mirodenii. Există şi o tradiţie de a se bea 40 de păhărele cu vin. Mai uşor este să se coacă aluatul de mucenici şi să fi presărat cu miere, nucă şi mirodenii. Focul şi apa actualizează martiriul celor patruzeci de mucenici.
Sfinţi,  patruzeci de Mucenici, rugaţi-vă pentru noi!