În perioada următoare, comuna Sadu va deveni una dintre unitățile administrativ-teritoriale din județ în care va funcționa propriul Serviciu Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP).
Anunțul referitor la demersurile pentru înființarea și operaționalizarea noului serviciu din cadrul administrației publice locale, care le va permite cetățenilor să efectueze operațiunile de evidență a persoanelor (depunere documente și eliberare acte de identitate, schimbări de domiciliu, vize de reședință etc.), fără a mai fi necesară deplasarea la sediul serviciului similar din Cisnădie, a fost făcut de primarul comunei, Valentin Dumitru Ioan Ivan.
Șeful administrației publice locale din Sadu a menționat că documentația pentru înființarea SPCLEP Sadu a fost avizată favorabil de Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor, pasul următor al acestui demers fiind inițierea unui proiect de hotărâre cu acest subiect, care va fi supus adoptării într-o ședință viitoare a Consiliului Local al comunei Sadu.
Apoi, un întreg set de documente (hotărârea de înființare, regulamentul de organizare și funcționare etc) va fi transmis instituțiilor abilitate, în vederea obținerii avizului de funcționare al serviciului.
Conform informațiilor furnizate de primarul Ivan, Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Sibiu și-a manifestat disponibilitatea de a acorda asistență de specialitate pentru derularea procedurilor necesare operaționalizării noului serviciu.
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Nekta Ioana DEDU
Cosmin PAL
Ovidiu BOICA
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Dumitru CHISELIȚĂ
Cosmin PAL