Săcădățenii mulțumesc pompierilor pentru curaj și profesionalism

Mai mulți cetățeni  din Săcădate ne-au contactat, în cursul zilei de vineri, pentru a ne ruga să facem publice și prin intermediul cotidianului Tribuna, aprecierile și mulțumirile lor sincere pentru modul în care au acționat echipajele de pompieri (civili și militari) ce au intervenit la stingerea incendiului izbucnit joia trecută la o gospodărie din satul lor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„A fost mare nenorocire dar putea fi o adevărată catastrofă pentru satul nostru! Nu s-a întâmplat așa ceva, iar pentru asta trebuie să mulțumim bravilor pompieri de la ISU Sibiu – subunitatea Avrig și voluntarilor de la serviciile voluntare pentru situații de urgență din Tălmaciu, Racovița și Avrig, care au intervenit cu profesionalism și au reușit, în ciuda condițiilor delicate de acțiune (în sat sunt mari probleme din cauza pânzei freatice foarte sărace și lipsei rețelei publice de alimentare cu apă), să stingă focul și să limiteze extinderea acestuia. De asemenea, vrem să mulțumim și oamenilor din sat, prietenilor, colegilor de servici etc., care au dat o mână de ajutor, așa cum s-au priceput ei, la stingerea focului”, ne-a transmis Sanda S. în numele locuitorilor din Săcădate.

Incendiul produs joi, 19 iunie, la Săcădate, a afectat două gospodării și un spațiu comercial.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

D.F.

Foto cu titlu ilustrativ

20 iunie 2025 la 15:46
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 5 ore
Reabilitarea străzii Sibiului vine cu restricții de circulație pentru două luni, la Cisnădie
De luni, 23 iunie, la Cisnădie vor începe lucrările de reabilitare și modernizare a străzii Sibiului. Ca urmare, pentru...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 7 ore
Pod nou și modern peste pârâul Ighiș, în Mediaș
Începând de joia trecută, podul peste pârâul Ighiș, situat pe strada cu același nume din municipiul Mediaș, a...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 8 ore
„Florile Oltului” – rampă de lansare pentru tinerii interpreți de muzică populară
În ultimul sfârșit de săptămână al acestei luni, Casa de Cultură a orașului Avrig va fi gazda ediției...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 8 ore
Două proiecte culturale, depuse de Primăria Racovița, au obținut finanțare maximă
Autoritățile locale din Racovița vin cu vești bune pentru locuitorii din Racovița și Sebeșu de Sus: două proiecte...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 9 ore
Numărul imigranților în creștere la Sibiu: de la 5.500 la peste 7.200 într-un singur an. De unde vin cei mai mulți
Sibiul a fost dintotdeauna atractiv pentru străini, atât datorită fabricilor care oferă locuri de muncă, cât și siguranței,...
Actualitate
4 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Fostul primar a demisionat din funcția de consilier local al comunei, la Arpașu de Jos
Primul punct aflat pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local al comunei Arpașu de Jos,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Strada Gării din Turnu Roșu – obiectiv prioritar
Reabilitarea și modernizarea străzii Gării din Turnu Roșu, principale cale de acces/ieșire în și din localitate, a devenit...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
În miezul zilei, ursul a dat târcoale prin zona balastierei din Avrig
În jurul amiezii de joi, un urs a fost zărit în zona balastierei din Avrig. Prezența animalului sălbatic...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Culoare, mișcare și multă distracție, la „Color Cross Avrig”
Dacă vrei să fii parte din povestea „Timp și Suflet” și să contribui astfel la campaniile organizate în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
„Convorbiri despre Ie, Modă și tezaur”, la Sadu
Agenda Culturală 2025 a Comunei Sadu se deschide la sfârșitul acestei săptămâni cu manifestarea „Convorbiri despre Ie, Modă...
Actualitate
1 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 2 zile
Pentru prima dată în 130 de ani, Apa-Canal Sibiu, construiește un sediu. Investiții de peste 360 de milioane de euro în extindere și modernizare
Apa-Canal Sibiu continuă să investească masiv în modernizarea și extinderea infrastructurii de apă și canalizare din județul Sibiu...
Economie
3 min de citit
acum 2 zile
Spectacole FITS 2025 la Avrig
După ce vineri, în prima zi a Festivalului Internațional de Teatru Sibiu, va fi prezentat, în două reprize,...
Actualitate
1 min de citit