Să râdem cu apărarea valorilor trapmanelistice ale lui Gheboasa

Acasa >

Articol

Pentru că iată, muzicii de succes i se pune talpă, iar genialele versuri ale lui Gheboasă au generat o adevărată furtună în spaţiul public, unii acuzând, alţii apărând, dar pun pariu ca nici unii nici alţii nu au ascultat Gheboasă. Eu da. Deci am dreptul la opinie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pentru cei care locuiesc pe Marte, în diaspora din Zimbabwe sau Kârgâstan ori în alt timp şi spaţiu, revin aproape inutil asupra faptelor. La Untold la Cluj (interesant la ei se pot ţine concerte pe stadion, la noi se arde prin parcuri) printre alţi invitaţi ca Armin van Buuren, Steve Aoki sau David Guetta (i-am pus aici pe cei pe care-i ştiu) şi pe una din cele OPT scene (nu cea principală), mai exact cea numită "Alchemy" dedicată hip-hop-ului şi drums-and-bass-ului, s-a produs şi un anume băiat numit Gheboasă. În faţa a mii de spectatori, extrem de mulţi MINORI. Aşa şi? Care-i problema? Păi problema este că ce cânta Gheboasă minorilor era despre: cordeală, şmechereală, drogangeală şi apologia ei, activităţi "culturale" ce se regăsesc în Codul Penal.

Aşa că lumea s-a oripilat (cam târziu, dar tot e bine), trapperul Gheboasă a fost amendat decât cu una mie roni şi o mulţime de oameni din şoubiz şi intelectuali din cei "dă dreapta" se căznesc să-l scoată curat şi să dea vina pe noi, că nu înţelegem arta de calitate şi vrem să punem lacăt liberei creaţii care este, gen. Păi cum? Păi ia să vedem.

 

Ce este de fapt cu Gheboasă şi (despre) ce cântă el

Chiar dacă unii îl fac victimă a unei socieăţi conservatoare şi plină de prejudecîţi şi pudori, comparându-l cu Jim Morrison, Elvis Presley, că de Costello nu au auzit, Sex Pistols sau trupe de glam-metal, sau cu alţi mari obsceni celebri din poezie şi muzică, treaba e altfel.

Gheboasă este reprezentantul ideal al valorilor unui public de puberi între clasele a VI-a şi a IX-a cel mult, vârstă la care ai cele mai multe şi mai mari impresii şi figuri în cap. Te crezi mare adult că vorbeşti cu p şi p, fumezi tutun visând că fumezi interzise, bei energizant visând la alcoale şi drogangeală serioasă, te crezi cel mai tare dacă faci gălăgie în staţia de autobuz de faţă cu adulţii care se uită milos-tolerant la tine şi în plus, descoperi şi tu că ai mâcărimi în pantaloni când o vezi pe diva de colegă-ta machiată de zici că s-a luat curentul, cu gene false de nu-i mai trebuie climă în casă dacă clipeşte de 3-4 ori pe caniculă.

Gheboasă cântă visele piţişmecherilor de curtea şcolii, ale mini-interlopilor care iau taxă de protecţie în sandvişuri de la ăia din clasele mici, crezând că au făcut combinaţia vieţii. Cei mai tari din brigadă, care fumează pe afară că de-i prinde tac-so,
le-o dă de nu mai uită. Visele diverilor care deja au impresii că-s sex-simbolul de pe holul şcolii gimnaziale cu clasele I-VIII. Ale maneliştilor care zic că ascultă şi altceva decât manele, de exemplu trapmanele.

Calitativ, muzica asta este MULT sub manele. Adică aici ne referim la manele ca un maxim în materie de muzică. Textele sunt cu target pe deficienţii în materie de număr de cuvinte cunoscute şi folosite. Vocabular minim, repetiţii, limbaj borât. Rimă la nivel de "Căţeluş cu păru creţ/Fură raţa din coteţ", din nou cu muuult sub manele. Nici măcar nu poţi face pe cineva din vorbe citând din Gheboasă, că te râde în faţă.

Mesajele sunt clare şi brut-brutale, deci nu poate veni niciun super-stilist din ăsta să-ţi zică că a, ia stai, nu e aşa, nu asta a vrut să spună autorul, ci că… Le poţi citi în paralel cu Codul Penal şi legislaţia în vigoare privind ordinea/liniştea publică, relaţiile sexuale şi consumul de droguri.

Ia să vedem cu ce se ocupă cântecele lui Gheboasă de plac aşa mult la tineri? Păi avem aşa: cere cardul lui taică-so ca să vină un anume fratelo cu prafu' din care i-a dat de şi-a rupt nasu'. Îi dă copilului praf de nas şi licurici. Bagă iarbă grupa mare, că are plantaţii solare. Vrea să fie peştele unei p**de care se rupe ca balenciaga. Îi dă la o fostă o stânga dreapta-n plombă, de-o vede direct în comă. Îi place de una dar ea e prea mică şi n-o lasă părinţii, dar o cheamă mai aproape, ca să facă copii. Se potriveşte cu fata, că el e zodia peşte (câtă subtilitate, mâncaţi-aş). A fentat o puşcărie şi vă dă muie-n pălărie. Vine cu marfa la ciorap şi face blunturi. Are o ţigancă cu cur de braziliancă pe care o scoate la îngheţată, iar ea o vrea pe toată. (adică un fel de prăjitura cu jeleu la puştoaice de liceu a lui VANK-VUNK). A tras în trecut din pungă, dar acum trage doar dungă şi face bani pe lângă. Rulează toată strada şi face bagabonţeală. O copilă nebună i-o suge cu milă. Putem continua, dar zic că v-ajunge, nu meritaţi atâta cultură şi trăire a muzicii.

Tot ceea ce am scris sunt idei şi acţiuni din "lyrics"-urile de geniu ale lui Gheboasă. Nu ştiu dacă le-a reprodus şi la Untold, cert este că are succes, e cunoscut, aprobat, aplaudat, asumat de o generaţie. Chiar dacă e vorba, mai direct sau mai cumva subtil, de consum de droguri, comercializarea de droguri inclusiv minorilor, suspiciuni de relaţii sexuale cu minore sau inclusiv cu minore, violenţă asupra femeilor, tulburare a liniştii publice. Deci amenda dată de jandarmerie e pistol cu capse. Deci dragi apărători al valorilor trapmanelistice, aici nu e vorba doar de simple găoaze şi femei de etnie romă, ci e ceva mai mult. Iar ideea e nu că le cântă, ci că le cântă câtorva mii de minori care îl cred. ÎN PUBLIC. La un FESTIVAL.

Da, am auzit, ceea ce se cântă e treaba interpretului. Dar Gheboasă a fost invitat să cânte. El a cântat ceea ce cântă de obicei: texte de prostit puberi. Să spui că e doar treaba lui ce a făcut pe scenă înseamnă că ori ai greşit şi nu ştiai pe cine inviţi, ori că nu ai greşit, că ştiai cine e, cu ce se prezintă şi ce public are, dar nu ţi-a păsat şi ghinion, a pocnit scandalul.

 

S-au mai cântat porcării la vremea lor, dar nu pe scenă, în faţa minorilor

"Baba zice 0-3,11, 13, 13, 14/Moşu' zdup pe p*** a ei". Un cântec semi-popular ce-l cântam la vârsta actualului public amator de "trapmanele". De "Magdaleno fii cuminte/că te dau la Kunta Kinte" nu mai pomenesc că era megahit . De mici ne mai scăpau urechile la "Bălălău băiatu' mamii/ţi-au mâncat curvele banii" sau alte câncetele de pe la chefurile celor mari. În liceu deja ştiam alea cu "Lasă-mă mândruţă, ca să mor aşa/Cu mâna la pupăză şi cu cucu-n ea" sau "areparăm acumpărăm-coadă la femei punem" al Irinei Loghin. În armată învăţasem nişte cântece obscene aşa de uluitor de obscene, de cea mai "explicit"-ă compilaţie de gen cu piese din Mafia cu Paraziţii plus alţi undergrounzi ar fi plecat acasă, roşind de jenă. Deci nu sunt vreun sensibilos într-ale exprimării fără perdea în text şi cântec.

Dacă o ascuşlţi atent, muzica populară este cam 70% despre dorinţa lui bădiţa de a i-o pune mândruţei sau viceversa. Strigăturile de la nunţile mai ales bihorene nu vreţi să ştiţi cum sună. Unele zâcăli moroşeneşti îţi dau impresia că în 20 de secunde urmeză un viol, chiar dacă sunt rostite de femei. De lăutărească sau de baladele haiduceşti ce să mai zic, că gangsta e mic copil. "Dacă mai vă prind vr'odată/Vă facem grămadă-n poartă". "Pleacă taică-adu-ne mama/că noi trei ne facem seama/şi-o să fie rău de noi/şi mori şi tu lângă noi". "De-o vorbi pe româneşte/îţi iau capu' ca la peşte"). Numai că e un mare detaliu, pe lângă faptul că versul are efect artistic şi impact muzical. NU e destinată minorilor. Nu era cântată în faţa a mii de gimnaziali, la un festival celebru nationwide.

Până în 1990 muzica mai era cumva pusă în frâu, cu efecte pozitive pe de o parte (nu orice nobody ajungea pe scenă doar pentru că lălăia ceva şi-şi fâţâia fizicul, calitatea muzicii e aşa de evidentă încât ea umple săli şi acum, muzica era muzică nu rahat pe băţ pardon, pe beat. Textele erau, majoritatea, compuse de poeţi şi ele chiar spuneau ceva, se adresau creierului, nu fundului, şi îţi plăcea fără să fie nevoie să te prăjeşti la creieri cu pastile şi prafuri.

După 1990, aşteptam să fie un boom al calităţii muzicale că, na, nu mai era cenzură deci creatorul avea liber să se manifeste. A fost aşa până prin, să zicem 1995, când au apărut, din negurile şi catacombele cele mai întunecate ale showbizului, cocălăreala şi piţiponcăreala, când marketingul şi banul au omorât calitatea muzicii. Alde şatra Bendz sau Gheboasă sau Jan cu sau fără Azteca sunt doar urmaşii mai hiperslab calitativ ai celor de dinaintea lor.

Hai să ne amintim de idoliţele fetelor intre 8 şi 12 ani numite Andre şi ce texte sexoase aveau. Să vorbim de Mafia, Paraziţii, La Familia (cea veche) şi alţii unde porcoşenia era în toi, la fel ca alcoolul şi drogurile şi apologia infractorilor şi infracţiunilor. Orice puţache se credea mare băieţaş de cartier, era plin cartierul de brigăzi de clasele IV-VII care fumau, unii mai bazaţi trăgeau chiar din pungă şi se mai lăsa cu o bătaie, că, noa, erau mari mafioţi, că aşa le-au spus Uzzi şi Tataee. Hai să ne amintim de superhitul ăla cu alcoolul este viaţă şi viaţa e alcool. Sau cum Grasu XXL fuma lalalala de dimineaţa până seara, pe toate canalele radio şi TV. Şi de enorm de multe alte piese de succes care fac de fapt propagandă la vicii, delicii şi delicte. Sub pretextul idiot şi mincinos al lui "păi e liberă exprimare". O fi, dar tu nu ai nevoie de ea, că o foloseşti în alte scopuri.

Da e trist că abia după decenii, unii s-au trezit şi au pus piciorul în prag. OK, unii o fac şi din falsă pudoare. Aşa cu alţii îi apără din falsă solidaritate cu cultura, muzica şi valorile democratice şi ale actului artistic.

 

Intelectualii şi şoubizul, în apărarea valorilor lui Gheboasă

Deci am avut un scandal. Unul MARE. Nu atât din cauză de găoaze, ci pentru că lumea a ajuns la o limită a porcăriilor din lumea scenei, că muzicală nu îi mai pot spune. Adică a înghiţit cât a înghiţit, a răbdat cât a răbdat, pănă a ajuns la suprasaturaţie. şi a spus ho, gata. Prea mult. Indirect, campania asta l-a făcut pe Gheboasă mai faimos decât era înainte, scoţându-l din bula aia a puberilor şi făcându-l subiect de discuţii de intelectuali "dă dreapta" şi luptători ai libertăţii de exprimare nelimitate pe scenă. Zici că s-a constituit Liga Intelectualilor de Dreapta pentru apărarea valorlilor lui Gheboasă.

Astfel am ajuns să aflu şi eu că există Gheboasă. Şi că nu e singur, că e o adevărată ligă care oferă înjurături, porcoşenii, apologia drogangelii şi a valorilor de interlopi. Un univers paralel, de care habar nu aveam dar ne loveam de efectele lui: via comportamentul public al "targetului" lor – elevii. Te întrebai de unde şi cum au ajuns aşa de plini de fiţe şi de ei, cu un vocabular pe cât de redus ca număr de cuvinte ştiute pe atât de obscen şi zgomotos, de unde problemele din şcoli ascunse sub preş de profu', de unde ştirile cu droguri şi minori, cu minori morţi de la abuz de chestii, cu bătăi nebuneşti prin şcoală. Te întrebai? Acum ai răspunsul. Ştiu, bunicii purtau breton şi pulover că aşa le spuneau Beatles prin aspectul lor scenic. Noi purtam tricouri largi şi sacouri cu mânecile suflecate şi ne ciufuleam părul cu fixativ că aşa ne sugerau că e fain cei de la Duran Duran. Cei de acum se prăjesc pe creieri şi-şi bagă p… în tot, că ala le spun starurile lor. Diferenţa dintre noi şi cei de acum este că noi doar le ascultam muzica, (aia era muzică, încă nu murise), nu îi luam în serios pe domnii superstaruri deşi le întindeam posterele pe pereţi şi nu ne păsa de mesajele lor. Adică eram mici, eram şi noi cam proşti, dar aveam ceea ce se spune discernământ.

Cei care acum iau apărarea valorilor muzicii trapmanelistice ne iau de proşti. Ei se leagă doar de un singur vers incriminat (despre femeia de etnie discriminată care dă din găoază, par example), ignorând celelalte aspecte din mesajele transmise, mult mai grave şi mai periculoase.

Aflu astfel că Gheboasă este un fel de Elvis, Morrison, Joan Baez, câteva trupe de rock şi metal, Eminem. Sau Picasso, Gaugain. Adică un rebel a cărui super-artă scenică şochează o lume de îngrămădiţi şi stupizi conservatori, limitaţi în gusturi, înţelegere şi trăiri, rămaşi închistaţi în Bach, Scarlatti, Dan Spătaru şi Doina Badea. Că Gheboasă e un fel de Bukovski, că şi el e obscen. Că şi Eminescu avea poezii cu p şi p şi dânsa-ntr-însa, deci era un fel de Gheboasă al junimiştilor lui Maiorescu. Că are public, că de nu ar avea public, ar cânta motete laice şi balade irlandeze de secol XVIII în mici săli studio, deci e bine că are public. Că e un festival de muzică deci la ce să facem analize pe text. Că şi noi, când eram tineri, blablabla. Totul pentru spălarea, de zici că e o campanie plătită, a imaginii lui Gheboasă, a submanelismului şi a festivalurilor de Cluj de care se mândreşte ex-premierul Boc, că nu te-am uitat.

 

Texte de apărat muzica cu porcării pentru puberi

Aşadar, Gheboasă e componentul unui curent tânăr rebel, la fel ca revoluţiile culturale hippie şi punk din anii 60 şi 70. Nu. Este doar o afacere de showbiz, un interpret care oferă ceea ce visează mai nou gimnazialii care se visează interlopi din banii de alocaţie: droguri, sex, golăneală şi făcut bani din asta. Muzică fără stil, fără trăire, texte stupide chiar dacă s-ar renunţa la expresiile de wc-ul şcolii cu clasele I-VIII. Repet, calitativ sub manele, care e un curent subcultural mult mai consistent şi mai bogat în semnificaţii.

NU e nimic rebel, domnilor intelectuali opănmainzi, chiar universitari printre voi. Nu mai scormoniţi după asocieri tembele, Textele Gheboasă & restul nu-s de nivelul unor Francois Villon sau Guillaume Apollinaire, nici chiar de "Povestea lui Ionică cel prost" a lui Creangă.

 

Argumente de apărat adevăratele valori trapmanelistice

Gheboasă a avut o viaţă nefericită şi ce aveţi cu el. OK. 80% din români au avut şi au o viaţă nefericită. Majoritatea covârşitoare a celor din galeria foto a urmăriţilor general au avut o viaţă tare amărâtă. Nu ne interesează viaţa trecută sau actuală a solistului, ci faptul că e o problemă cu cântatul de chestii penale ÎN PUBLIC, în faţa MINORILOR. Apropo, de nefericită viaţă ce a avut, pare-se că băiatul acesta a atacat cu brigada lui un poliţist la Târgovişte, iar dosarul nu este încă soluţionat. Hai cu apărarea, domnilor opănmainnzi.

Amenda dată de jandarmerie (1000 de lei, hai chiar?) este un atac instituţional la libera exprimare şi semn de cenzură. Adică? I-au interzis să cânte cumva? Să mai scoată albume? Mereţi mă, păcat că nu se dau amenzi pentru versuri stupide. Ce a păţit Puya la clubul ăla din Cluj unde i s-a anulat concertul pentru că a spus că susţine familia compusă din bărbat-femeie-copil, DA, era un atac la libera exprimare.

Jandarmeria amendează actul creativ. Nu, Jandarmeria a amendat conform legii: "proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor". Ziceţi mersi că nu s-au aplecat alţii la mesajul pieselor. Iar creaţia artistică a scăpat păgubită doar cu 1.000 lei, adică nimic. De cânta într-un club sau într-o sală, unui public major, nu era nico problemă din asta. Adică tot era, dar cu mai puţină lume şi erau şanse să nu se afle.

Campania împotriva lui Gheboasă este pentru că e rrom. Aha. Uite că nu e fost vreodată o campanie împotriva Fanfarei Ciocârlia, care e cu mai mulţi romi. Nici a lui Connect-R care şi el. Nici a lui Ionel Tudorache, unul din cei mai tari lăutari. Staţi jos, 4 (patru).

Că a fost lume şi asta contează cel mai mult şi că m**e garda (zic fanii, pe pagina altora, şatra Bendz). Da, şi la alegeri în 1990 a fost multă lume şi asta a contat cel mai mult. Şi la oferte la tigăi e multă lume şi la promouri unde se dă shaorma sau burgeri moca e lume deci numărul nu îţi demonstrează că ceva e bun, artă sau muzică de calitate. "Saint Tropez" al lui Florin Salam va avea mai multe likeuri decât Toccata Dorică a lui Bach.

Că nu generaţia asta e de vină, ci noi, că nu le-am dat educaţie. Păi generaţia NOASTRĂ e de vină că nu v-a dat VOUĂ educaţie, vouă, păriniţilor care aţi produs generaţia asta a lui Ian, Albert Nbn, şatra Bendz, Gheboasa şmecheroasă sau Azteca. Am zis că na, dacă am suferit şi n-am avut în comunism, voi să aveţi. Când v-am atras atenţia că săriţi peste cal, aţi ars-o că suntem nişte comunişti şi nu apreciem libertatea, iar când le mai spuneam creaţiilor voastre să arunce la coş nu pe jos sau să mai stea locului că nu e obligatoriu să alergi pe unde nu e de alergat, aţi sărit cu "ce bă, tu faci educaţie la copilu’ meu?" Nu v-am obligat să aveţi impresii că sunteţi prima generaţie umană care a născut copii, nici să vi-i faceţi zei, nici să le satisfaceţi toate pretenţiile, nici să le puneţi smartfonul pe mână că voi aveţi treabă să vă băgaţi în seamă pe reţele. Voi aţi ales parentingul ăla de lasă-l să facă ce vrea să-şi urmeze vocaţiile. A ales. A ales Gheboasă şi valorile sale. Felicitări vouă.

Muzica asta e un strigăt de revoltă. Al unei părţi dintr-o generaţie îmbuibată care o arde în figuri pe alocaţie şi pe banii trimişi de părinţi pe revolut. Vorba unui om de pe reţele, "dacă ai umbla printre ei, cu ei, ţi-ai dat seama că nu e nici un strigăt de revoltă, e un teatru, sunt impresii ieftine şi destrăbălare dusă la extrem".

El nu cântă serios ce cântă, ci doar pentru fun şi atmosferă. Şi pentru bani, dar nu ăsta-i detaliul aici, ci că e luat în serios la cât e de adulat.

În încheiere spun aşa, că interesant e că apărătorii exprimării libere Gheboasă-lyrics sunt cam tot cei care erau preocupaţi de cum copiii şi tinerii pot fi manipulaţi de ora de religie. Care-s aceiaşi care cer închiderea de publicaţii şi televiziuni care nu pupă în fund ceea ce pupă ei. Care cereau măsuri împotriva celor ce se exprimau împotriva curentului despre, să zicem cârpe de pus pe mutră şi hârţoage verzi. Ceea ce este o mare făţărnicie, ca să fim sinceri.

Ultima oră: Cunoscutul om de cultură Alex Velea l-a comparat pe (acum) faimosul Gheboasă cu Wolfgang Amadeus Mozart. A ascultat cineva Concertul Nr. 57 pentru pian şi orchestră, în D Dur, de Gheboasă? Că-s tare curios cum sună, comparativ cu Concertul Nr. 21 în C major de Mozart, să văd câtă dreptate are Velea.

Explicaţie: am ilustrat articolul cu subiectele favorite din piesele semnate Gheboasă. Detalii despre ele găsiţi pe pagina web a Poliţiei Române. Am pus poze şi cu jandarmi, pentru fanii muzicii trap. Cu Gheboasă nu, îl ştiţi, nu mai e nevoie să-i fac aici reclamă moca.

 Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

Autor
15 august 2023 la 21:34

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 minute
Zeci de automobile de epocă au parcat în Piața Mare
Retro Parada Primăverii a readus în acest weekend în Piața Mare farmecul automobilelor de epocă. Evenimentul organizat de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Alegeri sub supraveghere: sute de angajați MAI mobilizați în județul Sibiu
Angajații structurilor Ministerului Afacerilor Interne din județul Sibiu sunt mobilizați pentru asigurarea ordinii publice pe întreaga durată a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
O introducere în lumea lui Jules Verne, deasupra Sibiului
Fotograful Dan Tarcea a surprins în imagini spectaculoase un balon cu aer cald și un avion de agrement,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
Mopedist accidentat la Gura Râului de un șofer neatent
Polițiștii rutieri au intervenit sâmbătă la un accident produs în localitatea Gura Râului, pe strada Principală. Fără să...
Actualitate
1 min de citit