De ce ar merge cineva sute de kilometri pe jos, călăuzit nu de GPS, ci de stele, de simțuri, înfruntând urși, lupi, arșița verii, crivățul și zăpezile iernii, ploile torențiale ori pe cele mocănești? Nu vorbim despre vreun reality show, ai cărui concurenți sunt răsplătiți cu premii importante, ci despre modul de viață al celor porniți în transhumanță. Probabil că imaginea aceasta îi duce pe mulți cu gândul la un film. Într-adevăr, despre un film e vorba, dar nu unul plămădit de ficțiune, ci unul real, format dintr-o succesiune de cadre surprinse în miez de zi, de noapte, în zori ori la asfințit, fără pregătiri speciale, imortalizând curgerea firească a transhumanței. „Calea laptelui” e un documentar în regia sibianului Dumitru Budrala, film pe care îl veți putea vedea vineri, 20 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Thalia, în cadrul Astra Film Festival (trebuie să știți că e singura proiecție, deci profitați de ea). 

Urmărit din copilărie de imaginea păstorilor, regizorul Dumitru Budrala a lucrat aproximativ 15 ani la acest film, imortalizând pe parcursul câtorva ani etapele lungilor călătorii pe care Pătru și Petrică, tată și fiu, le-au făcut din munții Șureanu în Banat. În urmă cu foarte mult timp, păstorii din Mărginime plecau în transhumanță, ajungând până la Marea Adriatică sau la Marea Azov, până în Munții Tatra, în călătorii inițiatice. Să ne imaginăm că un puști se întorcea după câțiva ani de preumblări cu turmele, călit de intemperii, de primejdii, ditamai bărbatul. În vreme ce Pătru și Petrică umblă cu turmele de oi câte șapte luni pe an, căutând pajiștile cu iarbă, Maria, soția lui Pătru și mama lui Petrică rămâne acasă, alături de ceilalți copii și ducând pe umeri grija pentru prunci și animale. Filmul ne-o arată tăind lemne în zăpada până la genunchi, așezând fânul, luptându-se cu troienele pentru a ajunge la mănăstire, cu o bărbăție care totuși nu suprimă feminitatea ei. Toate astea în timp ce soțul și fiul ei înfruntă primejdiile din zonele străbătute unde întâlnirile cu ursul, cu lupii sunt episoade din cotidianul obișnuit. Munca la stână, bătutul untului, un atac al lupilor surprins de camera de filmat, serile topite în poveștile ciobănești și trosnetul focului de tabără, scene înduioșătoare în care câinii se încălzesc sub cojoacele groase ale păstorilor, petrecerile crescătorilor de oi și dialogurile hâtre, confesiunile mustind de înțelepciune sunt așezate de regizorul Dumitru Budrala cu răbdare și o meticulozitate de ceasornicar, într-o curgere lină, ce te mută din fața ecranului într-o lume ce pare să se fi pierdut demult. 

Surprinzător pentru omul tributar asfaltului și tehnologiei, înhămat exclusiv la caii putere de sub capotă, protagoniștii din „Calea laptelui” au făcut pace cu sălbăticiunile pădurii, care ocupă un loc firesc în filosofia lor de viață. Pentru ei, ursul e un animal ca oricare altul, e parte din natura pe care păstorii o iubesc, iar atacurile lui țin de acel mecanism firesc, al luptei pentru supraviețuire. Mărturiile despre luptele cu urși, despre curajul de a înfrunta aceste animale sunt un duș rece pentru toți cei ce au trasat cu brutalitate o graniță între ei și natură. Sutele de kilometri străbătute de oieri nu sunt doar o activitate menită să asigure traiul familiei, ci un mod de viață, o trăire intensă a iubirii de natură, o continuă regăsire a sinelui și, nu în ultimul rând, împlinirea unei datorii sfinte, grija față de animale. 

Valoarea filmului e dată de autenticitatea cadrelor, de lipsa unei regii forțate, producția respirând prin toți porii pasiunea regizorului pentru subiectul care l-a urmărit din copilărie. S-ar putea ca Pătru și Petrică să fie printre ultimii păstori pentru care transhumanța e noțiunea de a fi. Azi nu prea mai are cine să pășească pe „Calea laptelui”, păstorii fiind tot mai greu de găsit. Poate că filmul acesta e, de fapt, despărțirea dureroasă de un fenomen milenar, o mărturie de mare preț, înțesată de imagini pline de simboluri. Apropo, documentarul se încheie cu un amestec genial de imagine și sunet, într-o simbolistică percutantă, ce te așază pe puncte de suspensie.