S-au mai ieftinit, dar tot scumpe sunt: cireșele, fructe „de lux” în piețele din Sibiu

Luna mai aduce pe tarabele din piețele Sibiului din ce în ce mai multe fructe de sezon, mare parte dintre ele importate, printre care se numără căpșuni și cireșe. Comercianții spun că vânzările merg bine, mai ales la căpșuni, în timp ce cireșele rămân un „fruct oprit” pentru  unii, deoarece în continuare, au prețuri destul de mari.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La una dintre tarabe, căpșunile din Grecia sunt vândute cu 23 de lei/kg, în timp ce cireșele, tot din Grecia, ajung la 70 de lei/kg. Comercianții au observat ce preferă și ce cumpără mulți dintre clienți.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„În perioada asta, lumea cumpără în special căpșuni. Cireșele sunt doar de poftă. Comparativ cu anul trecut, pot spune că cireșele sunt ceva mai ieftine. Mai avem și clienți care cumpără din când în când. De obicei, vremea influențează foarte mult vânzarea, atunci când e frig, nu vindem nimic”, spune Leontina, o vânzătoare din piață.

„Cumpără în special doamnele gravide”

La o altă tarabă, oferta este mai variată: cireșele din Grecia costă 55 de lei/kg, iar cele din Spania nu mai puțin de 100 de lei/kg. Căpșunile se vând aici cu prețuri între 15 și 23 de lei/kg, în funcție de proveniență. Și aici, comercianții spun că vânzările merg bine, iar cumpărătorii sunt din ce în ce mai interesați de fructele proaspete.

„Vânzarea merge foarte bine! Prețul la cireșe a mai scăzut, iar lumea cumpără, în special doamnele gravide. Diferența de preț între cireșele din Spania și cele din Grecia vine din aspect: cele spaniole sunt mai mari, mai calibrate, iar cele grecești sunt mai micuțe”, explică Mărioara, o vânzătoare din Piața Cibin.

Atmosfera din piață e una veselă. Între timp am surprins un dialog între comercinant și client: „Niște căpșuni nu-ți dau?”, întreabă femeia.
„Ba da! Pune un kilogram!”, răspunde clientul, entuziasmat.

Pe lângă fructe, și legumele au avut parte de o schimbare de preț. Dacă înainte de Paști roșiile se vindeau și cu 40-50 de lei/kg, acum prețurile au mai scăzut. Roșiile românești aduse din Oltenia sunt mai accesibile: cele mici și țuguiate costă între 18 și 23 de lei/kg, iar cele cunoscute sub denumirea de „inimă de bou”  costă între 25 și 30 de lei/kg.

Foto: Răzvan NEGRU

Autor
12 mai 2025 la 17:44
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 5 ore
Sibian de 18 ani, dispărut în timp ce se îndrepta spre un oficiu poștal
Poliţiştii Serviciului Investigații Criminale Sibiu au fost sesizați, la data de 26 iunie, în jurul orei 18:00, de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
Cum stă Sibiul la capitolul toalete publice. De la “istorice”, la cabine temporare
Sibienii şi turiștii sunt în perioada aceasta, atraşi şi mai mult de zona Centrului. Pentru că e vară,...
Actualitate
5 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
În Piaţa Mică, ultimul răcnet în materie de digi-relaxare a devenit răcnet de ciudă
Nu am înţeles nici atunci, nici acum, rostul amplasării unor bănci "solare" undeva, oriunde, în spaţiul public deschis....
Actualitate
2 min de citit
acum 8 ore
VIDEO: Scandal cu amenințări, în centrul Sibiului. Două familii rivale și-au tranșat problemele în stradă
Joi, în jurul amiezii, locuitorii și trecătorii de pe strada Fabricii au avut parte de câteva scene violente....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Comportare remarcabilă a sibiencelor de la ACS Champions cu naționala României la Balcaniada de Beach Volley U18
Cătălina Vasilescu și Draga Savu s-au clasat pe locul al patrulea în competiția desfășurată în perioada 18-22 iunie,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 9 ore
Ce facem în weekend: mergem în drumeții, în muzeu sau ne distrăm la spectacolele FITS
Se apropie din nou un weekend plin de evenimente în Sibiu. Străzile, piețele, instituțiile de cultură din oraș...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 ore
Măgura câștigă apelul împotriva handbalistei care joacă în Liga Florilor cu capul acoperit. Congoleza e bună de plată
Comisia de Apel din cadrul Federației Române de Handbal o obligă pe congoleza Fanta Diagouraga la plata a...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 11 ore
Cetatea de la Tălmaciu, redată vizibilităţii prin grija unor oameni iubitori ai locului
Un loc abandonat, deşi putea fi un punct de atracţie al Tălmaciului. O ruină de cetate care nici...
Actualitate
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 11 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 30.06.2025 SIBIU, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 12 ore
Călătoria Parentală: sprijin și educație pentru o familie sănătoasă” pentru părinții și viitorii părinți din Sibiu
Asociația De Poveste a anunțat, joi, lansarea proiectului "Călătoria Parentală: sprijin și educație pentru o familie sănătoasă", dedicat...
Actualitate
2 min de citit
acum 12 ore
Cum să aven grijă de sănătate în perioadele de caniculă
Interviu cu dr. Lavinia Danciu,medic primar pneumolog, director medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu. În sezonul cald, perioadele caniculare...
Actualitate
5 min de citit
acum 12 ore
Din nou dezinsecție împotriva țânțarilor. La începutul săptămânii viitoare
Primăria Municipiului Sibiu anunţă că luni, 30 iunie și marți, 1 iulie, se va face o nouă dezinsecție...
Actualitate
1 min de citit