S-au deschis înscrierile pentru Astra Film Festival 2025

Festivalului Internațional de Film Documentar Astra Film de la Sibiu a deschis sesiunea de înscrieri petru ediția 2025. Organizatorii anunță că anul acesta vor introduce o nouă secțiunea competițională, cea de Scurtmetraj. Regizorii din toată lumea își pot înscrie documentarele pentru ediția din 2025 până pe 1 aprilie, în cadrul a cinci secțiuni competiționale: Voci Emergente ale Documentarului, Europa Centrală și de Est, România, DocSchool și Scurtmetraj. Anul acesta, festivalul are loc în perioada 19-26 octombrie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Filmele propuse pentru selecția oficială a ediției AFF2024 trebuie să facă parte din genul documentar. Sunt apreciate în mod deosebit calitățile cinematografice și onestitatea, curajul de a aborda teme dificile, originalitatea și creativitatea. Pe lângă secțiunile competitive, programul oficial Astra Film Festival va cuprinde o serie de selecții curatoriale, secțiuni tematice și programe speciale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Pentru cele cinci secțiuni competiționale, vor fi acceptate filme realizate după 1 ianuarie 2024, astfel:

 

Voci emergente ale documentarului. Sunt eligibile documentare de lungmetraj, cu durata de peste 60 minute, semnate de autori aflați la primul, al doilea sau cel mult al treilea film.

 

Europa Centrală & de Est. Secțiune deschisă documentarelor de lungmetraj (peste 60 min), care abordează problematici specifice zonei blocului ex-comunist.

 

România. Secțiune dedicată documentarelor produse sau co-produse în România și/sau producții sau coproducții internaționale care abordează problematici specifice României, indiferent de durata acestora.

 

Scurtmetraj. Pentru noua secțiune competițională introdusă de AFF sunt eligibile documentarele cu o durată de cel mult 40 de minute. Vor fi selectat doar producții/co-producții europene.

 

DocSchool. Sunt eligibile documentare produse sau co-produse de universități ori institute de film sau în cadrul unor programe post-universitare de specializare în cinema, indiferent de durata acestora.

 

Pentru mai multe detalii și formular de înscriere, accesați: https://www.astrafilm.ro/formular. Selecția oficială va fi publicată pe site-ul festivalului. Informații la zi despre activitatea Astra Film Festival, pe site și pe paginile social media.

 

Despre Astra Film Festival

 

Înființat în 1993, Festivalul Astra Film de la Sibiu, cel mai longeviv festival de film de la noi din țară, a devenit, în timp, una din platformele principale ale documentarului din România și din Europa. Inclus pe lista festivalurilor majore de film din lume, Astra Film Festival este singurul festival de film non-ficțiune din România care poate face nominalizări directe pentru Premiile Academiei Europene de Film, considerate a fi „Oscarul european”.

05 februarie 2025 la 10:31
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 3 ore
Cum debutează meteorologic luna lui Cuptor, la Sibiu
Luna lui Cuptor debutează la Sibiu cu temperaturi ridicate, uneori caniculare. Intervalul 30 iunie – 6 iulie va...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
Recomandările ultimei zile de FITS 2025: Bill Murray, Faust și un cer plin cu „Mulțumesc”
Ultima zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu va aduce în fața publicului pe Bill Murray...
Actualitate
2 min de citit
acum 6 ore
Preotul Constantin Necula se alătură campaniei antistigmă a Spitalului Clinic de Psihiatrie din Sibiu: „Este nevoie de noi toți pentru noi toți”
Preotul Constantin Necula, președinte al Asociației Crucea Albastră și unul dintre cei mai activi promotori ai dialogului spiritual...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 ore
Video/ Spectacol de foc și lumini în Piața Mare. Mihai Mărgineanu a încheiat seara cu succes
Mii de oameni au umplut sâmbătă seară Piața Mare din Sibiu pentru a admira un spectacol impresionant  intitulat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 ore
Scriitorul nigerian care a primit o stea pe Aleea Celebrităților din Sibiu, fraierit de un taximetrist bucureștean. I-a luat 400 euro până în centrul Bucureștiului
Wole Soyinka este scriitorul nigerian, laureat al Premiului Nobel, care a primit sâmbătă o stea pe Aleea Celebrităților...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 17 ore
Un șofer băut s-a răsturnat cu mașina, lângă Rusciori
Polițiștii rutieri au intervenit sâmbătă la un produs pe DJ 143B, în afara localității Rusciori. Un șofer s-a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 18 ore
Șapte stele din șaptezeci și șapte au „răsărit” pe Aleea Celebrităților din Sibiu
Ceremonia de acordare a stelelor din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu a avut loc sâmbătă,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 19 ore
„Cibin” versus „Transilvania”: cât plătim pentru legume și fructe în principalele piețe ale Sibiului
Mulți sibieni și-au făcut un obicei din a se aproviziona de la Piața Volantă de la Sala Transilvania,...
Actualitate
3 min de citit
acum 22 ore
SIBIUL PE HARTA ATENTATELOR CU BOMBĂ. EXPLOZIBILUL ASCUNS ÎN TOALETĂ, CARE A DISTRUS UN RESTAURANT
Două afaceri din Sibiul anului 1996 păreau să nu aibă loc una de cealaltă – așa se explică...
Actualitate
6 min de citit
acum 22 ore
Cât de atractiv este ecosistemul din Sibiu pentru startup-uri
Sibiu își continuă declinul în topul care evaluează starea de sănătate a ecosistemelor pentru startup-uri. Pe de altă...
Actualitate
4 min de citit
acum 22 ore
O premieră pentru iubitorii de ciclism montan: Gusterița MTB
Sâmbătă, 12 iuie, pe Dealul Gușteriței se va desfășura prima ediție a competiției Gușterița MTB, un eveniment nou...
Actualitate
4 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Pavel Bartoș, în mijlocul sibienilor la FITS. Vedeta a participat la „Parada Peștilor”
Cunoscutul actor și prezentator TV Pavel Bartoș a fost prezent vineri pe Pietonala Nicolae Bălcescu, în cadrul Festivalului...
Actualitate
1 min de citit