Dramatismul miilor de pagini scrise despre Revoluția din 1989 de la Sibiu face ca un detaliu să treacă mai puțin observat, deși este legat direct de una dintre imaginile reprezentative ale acelor zile: cea a clădirii distruse a Miliției de atunci.

Pentru sibienii trecuți de 50 de ani, incendierea Miliției și a Securității Sibiu  reprezintă, însă,  mai mult decât o fotografie. Mulți au participat la evenimentele de acolo, de pe fosta stradă Armata Roșie (astăzi Revoluției), începând cu 21 decembrie 1989. Alții au mers să vadă cu ochii lor grozăviile, în zilele următoare.

Incendiile din zonă au început pe 21 decembrie 1989, cu 14 autoturisme, 9 dintre acestea aparținând cadrelor Inspectoratului județean al Ministerului de Interne (Miliția și Securitatea făceau, împreună, parte din același inspectorat). Este și data la care se forțează accesul în Miliție, când se trag focuri de avertisment, dar și cea la care conducerea Inspectoratului cere ajutorul Armatei pentru a proteja instituția și pentru se muta (șeful Inspectoratului, cel al Miliției județene și cel al Securității județene), începând de a doua zi, în incinta Școlii Militare – actuala Academie a Forțelor Terestre.

Pe 22 decembrie lucrurile se precipită! De atunci, Revoluția sibiană capătă anvergura pe care o știm. Se deschide foc și se trage în neștire…

În tot acest peisaj, în câteva relatări, apare un amănunt care, ignorat, putea produce o catastrofă: DEPOZITUL DE COMBUSTIBILI  AL MILIȚIEI.

Puțini își mai aduc aminte că în curtea Miliției exista o pompă de carburant  cu depozitul aferent. Cumva alături de clădirea în care funcționa parcarea, stația era lângă gardul din spate al Inspectoratului, foarte aproape de blocurile 10 și 11 de pe fosta stradă Gh.Gheorghiu Dej (astăzi Vasile Milea) și de un alt bloc care aparținea de cvartalul Moscovei (astăzi C-tin Noica).

Cantitatea de combustibili era în acel moment: 23 – 25 tone!

Clădirile Miliției și Securității au ars, au ars autoturisme, a fost distrus punctul de acces auto în inspectorat și s-a tras zile în șir în acea zonă. Pericolul unei explozii a existat, fără ca cei mai mulți dintre locuitorii din zonă și dintre participanții la Revoluție să-l realizeze.

Clădirea Securității Sibiu în flăcări – Tribuna, decembrie 1989

Milițienii aveau obligația de a proteja depozitele de armament și carburanți, însă situația scăpase de sub control. O confirmă Nicu Silvestru, șeful fostei Miliții județene, într-o mărturie din arest, din septembrie 1990:

˝…   dacă se întâmpla să sară în aer depozitele de muniție și carburanți, o zonă întinsă din jurul inspectoratului era afectată˝- spunea într-o declarație reprodusă de publicația de atunci Tineretul liber.

Maiorul de Miliție Nicolae Pinciu relata și el gravitatea situației într-o declarație dată în cadrul procesului în care a fost judecat, declarație reprodusă de Tribuna, în martie 1992: ˝Noi eram militari şi aveam datoria să ne apărăm unitatea, integritatea valorilor materiale, arhivele şi documentele, cifrul de stat, inclusiv viaţa noastră. În plus, prin forţarea întrărilor exista pericolul dezarmării noastre şi aruncarea în aer a depozitului de armament şi carburanţi, cu urmări catastrofale pe o mare rază˝.

Șeful Miliției municipale de atunci, colonelul Vasile Popa, a explicat într-o declarație reprodusă ulterior în cartea colonelului Aurel Dragomir (fostul șef al UM01512 – actuala Academie a Forțelor Terestre) că pericolul a fost real și că focul de avertisment tras de colegii săi pe 21 decembrie 1989 a fost legitim.

˝…manifestanții pătrunseseră în curtea interioară a Inspectoratului, existând pericolul de a ajunge la depozitul de carburant (23 de tone de combustibil) a cărui incendiere ar fi pulverizat atât inspectoratul cât și cele trei blocuri de locuit din imediata apropiere˝ – spunea col. Vasile Popa.

În cartea amintită mai sus, col. Aurel Dragomir confirmă existența cantității atunci când prezintă inventarierea bunurilor găsite în Inspectoratul Ministerului de Interne devastat și incendiat: ˝16 mii de guri de foc, 800 mii de cartușe și 25 de tone de benzină și motorină˝.

Nicolae EREM