„Restaurări de poveste”: la Curciu, Casa Clopotarului capătă o nouă identitate între zidurile bisericii fortificate

La Curciu, în județul Sibiu, patrimoniul trăiește prin oameni: arhitecți, meșteri, restauratori și localnici uniți de aceeași dorință: aceea de a aduce la viață și chiar de a oferi o nouă identitate locurilor vechi. Casa Clopotarului este un simbol al modului în care tradiția, cunoașterea și pasiunea pot transforma trecutul într-o poveste vie.

O anexă a bisericii fortificate, readusă la viață prin efortul comun al arhitecților, restauratorilor, tâmplarilor și localnicilor, Casa Clopotarului este „eroina” unui episod din seria „Cine ascultă o casă?”, realizată de platforma Cronicari Digitali.

Proiectul „Restaurări de poveste” este dedicat uneia dintre cele mai frumoase povești de patrimoniu din sudul Transilvaniei. La Casa Clopotarului din Curciu, între zidurile vechi de secole, se întâlnesc trecutul și prezentul: clădirea care adăpostea odinioară familia clopotarului a devenit astăzi un spațiu de cazare, un loc în care istoria poate fi trăită de vizitatori.

Un proiect-pilot pentru viitorul bisericilor fortificate

„Aici, la Curciu, am încercat să avem un proiect-pilot, prin care dorim să arătăm că anumite anexe ale fortificației se pot adapta vremurilor noastre, astfel încât, de exemplu, să fie un loc de cazare. Turnul slăninii e transformat într-o sufragerie, capela din spatele meu e transformată într-o cameră de luat masa și fosta casă a clopotarului are, astăzi, două dormitoare”, spune Cristi Cismaru, manager la Fundația Biserici Fortificate.

Proiectul propune un model replicabil: un mod în care patrimoniul se conservă și, mai mult decât atât, se reinventează și aduce valoare economică și emoțională comunității. Vizitatorii pot trăi, pentru o noapte, liniștea unei fortificații medievale, și pot simți cum „timpul se dilată în liniștea asta deplină”.

Din suflet, pentru un loc în care timpul pare că se odihnește

Pentru Dana Crișan, custode al bisericii și ghid local, munca de zi cu zi trece dincolo de dimensiunea practică și devine o legătură cu locul și cu oamenii care l-au construit: „Am muncit mult până am pus la punct această incintă, dar tot ce am făcut aici am făcut din suflet. Și ce vine din suflet nu are cum să dea greș”.

Ea povestește cum, de-a lungul anilor, a redat ordinea, curățenia și frumusețea acestui loc: „Am început să mă uit la fotografii vechi, să văd fiecare bancă, să o așez la locul ei și, în final, am fost mulțumită de cum arăta”.

Cercetarea arheologică, o etapă esențială în creionarea unor povești fascinante

Lucrările au fost precedate de o amplă cercetare arheologică, coordonată de arheologul Marian Țiplic. Pentru el, arheologia oferă povești, nu doar date tehnice: „Turistul vine pentru povești. Altfel, se uită la ziduri, le vede și le înțelege sau nu. Dar atunci când reușești să-i oferi povești, înțelege și istoria unui monument”.

Arhitectura, între conservare și o nouă funcționalitate

Arhitectul Tudor Pavelescu explică viziunea din spatele proiectului: „Ideea era să se locuiască în incinta fortificată. Aici am făcut și interiorul, am făcut și mobila”.

Intervențiile au fost gândite cu respect pentru substanța istorică, în colaborare strânsă cu specialiștii în conservare, restaurare și structură. Lucrările de execuție au fost conduse de o echipă tehnică pentru care fiecare detaliu contează. „Capela unde ne aflăm acum are tencuieli de epocă, de două, trei straturi. Contrastul acesta a fost foarte dificil de executat. Trebuie să fie o colaborare foarte strânsă între executant, proiectant și beneficiar”, spune Attila Gálfi, meșter din echipa de construcții.

Detaliile de tâmplărie și mobilier poartă amprenta unui meșter care a crescut „lângă bancul de tâmplărie”. „Am fost crescut de bunici, iar bunicul era tâmplar. Am crescut lângă bancul de tâmplărie și am învățat meseria”, spune Atilla Szász, tâmplar. Pentru el, esențialul este simplitatea și răbdarea: „Folosim legături din lemn, nu folosim șuruburi. Lemnul lucrează tot timpul și, prin îmbinările care le folosim, acestea permit lemnului să lucreze”.

Restaurarea pietrei, un echilibru între autenticitate și estetică

În Casa Clopotarului, elementele litice, portaluri, ancadramente, ferestre, au fost restaurate de Sidonia Olea, specialist în piatră: „S-a optat pentru o conservare mai mult decât pentru o restaurare, prin reîntregiri volumetrice, deoarece nu era necesară intervenția. S-a păstrat imaginea autentică a bunurilor culturale”.

Pentru Sidonia, fiecare lucrare e o provocare: „Cred că cea mai dificilă etapă a fost cea a retușului cromatic. Redarea acelei culori a lutului, un crem gălbui, a fost destul de delicată și s-a folosit pigment original”.

Coordonarea lucrărilor a revenit lui Ștefan Spindler, manager de șantier: „Am venit, am studiat locația, am văzut ce probleme ar fi și ce ar putea interveni. M-am implicat de plăcere. Îmi făcea plăcere să vin, să văd ce se poate îmbunătăți”.

Docu-seria „Restaurări de poveste”, parte din proiectul cultural „Cine ascultă o casă?” – Ediția a IV-a, este realizată de Asociația Human Made Art, cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România, din Timbrul de Arhitectură, alături de Institutul Național al Patrimoniului, Complexul Național Muzeal ASTRA și Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București.

Despre Cronicari Digitali

Produsă de agenția de PR Zaga Brand, Asociația Human Made Art și Institutul Național al Patrimoniului, platforma Cronicari Digitali a reușit să aducă alături o comunitate vastă de oameni preocupați de valori culturale, personalități, experți, vedete, creatori de conținut, și derulează anual proiecte offline și online care se disting prin creativitate și modalități inovative de storytelling digital. Dezvoltă produse new media, social media, BTL, PR pentru branduri și instituții preocupate de patrimoniul cultural, turism cultural, gastronomie, multietnicitate și comunități.