”Regula 5+6”, aplicabilă în România di sezonul 2024/2025. FC Hermannstadt, echipa care a folosit cei mai puțini străini în ultima etapă din Superligă

”Regula 5+6”, aplicabilă în România di sezonul 2024/2025. FC Hermannstadt, echipa care a folosit cei mai puțini străini în ultima etapă din Superligă

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, a anunţat că ”Regula 5+6” a fost aprobată în Comitetul Executiv al FRF. Aceasta va fi aplicată din sezonul 2024/2025.

”S-a aprobat o nouă regulă 5+6, care se aplică din sezonul 2024/2025, să fie în teren cel puţin cinci jucători formaţi la nivel naţional. Ne dorim să contribuim la repatrierea copiilor care au plecat din ţară. Ce mai remarcăm în ceea ce priveşte Liga 1 (n.a. Superliga) este că numărul mare de minute jucate de fotbaliştii străini creşte de la un an la celălalt. Am sesizat un trend descendent cu privire la folosirea jucătorilor U21 şi U23. Cluburile au vândut jucători de aproximativ 140 de milioane de euro în ultimii ani. 62% au fost vânzări reprezentate de fotbalişti sub 23 de ani. Descoperim la nivel european o creştere a interesului pentru această categorie. În luna decembrie spuneam că vom folosi mecanismul plătilor de solidaritate. În prima fază, vom aplica sancţiuni de ordin financiar. Vor fi legate de sumele de la UEFA şi de fondurile guvernamentale, dacă acestea se vor debloca. Chiar la începutul anului am avut o întâlnire cu premierul României. Suntem încrezători în implicarea şi susţinerea celor mai importante academii din fotbalul românesc. Plăţile de solidaritate se acordă tuturor cluburilor din Liga 1 şi Liga 2 care nu se califică în grupele cupelor europene şi care intră în top 20 academii. În 2024, plăţile sunt de 2,5 milioane de euro. Dacă nu respecţi regula, banii vor fi opriţi”, a afirmat Burleanu.

Tot marţi, Burleanu a anunţat că la Bucureşti va fi creat un ”Intelligence Centre”, cu sprijinul unei companii din Olanda, care va colecta datele şi parametrii jucătorilor din fotbalul românesc.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”La finalul lunii ianuarie, terminăm auditul realizat de o companie din Olanda pentru crearea unui Intelligence Centre în Bucureşti care va colecta toate datele şi parametrii care îi regăsim la nivelul fotbalului românesc. Acestea vor fi analizate, filtrate şi puse la dispoziţia cluburilor în mod gratuit”, a menţionat preşedintele FRF.

 

FC Hermannstadt, doar doi jucători străini în primul ”unsprezece” cu FC Botoșani

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Echipa sibiană a avut cei mai mulți jucători români în formula de start pentru meciul de duminică, cu FC Botoșani, câștigat cu 2-0. Doar niponul Mino Sota și Alessandro Murgia sunt jucătorii de altă naționalitate folosiți de antrneorul Marius Măldărășanu în primul ”unsprezece”, iar pe parcurs a apărut și Ruben Fonseca, portughezul înlocuindu-l, la jumătatea reprizei întâi, pe accidentatul Gabi Iancu.

De altfe, FC Hermannstadt mai are în lot, în afara celor trei, doar alți doi jucători de altă naționalitate, și anume pe mexicanul Paolo Medina și Kablan Davy NGoma, congolezul transferat de la FC Botoșani în această iarnă.

Custom Image

La polul opus s-au situat, la ultima etapă a Superligii, Dinamo și Oțelul Galați, cu doar doi jucători români pe teren din primul minut, iar alte trei echipe au avut câte șapte străini în formula de start, UTA Arad, Politehnica Iași și FC Voluntari.

 

Jucătorii români folosiți de echipele din Superliga în etapa a XXIII-a

 

FARUL CONSTANȚA

DamienDussaut (Martinica)

David Kiki (Benin)

Diogo Queiros (Portugalia)

Rivaldinho (Brazilia)

Pe parcurs:

Narek Grigoryan (Armenia)

Kevin Boli (Franța)

 

FC ”U” CRAIOVA 1948

Gabriel Compagnucci (Argentina)

Leo Lacroix (Elveția)

Juan Bauza (Argentina)

Pe parcurs:

Sekou Sidibe (Belgia)

Amar Kvakic (Bosnia&Herțegovina)

Matheus Mascarenhas (Brazilia)

 

UTA ARAD

Danylo Kucher (Ucraina)

Diogo Costa Rodriguez (Portugalia)

Ibrahima Conte (Guinea)

Marcelo Freitas (Brazilia)

Andrej Fabry (Slovacia)

Kevin Luckassen (Olanda)

Eric Johana Omondi (Kenya)

Pe parcurs:

Ariel Lopez (Uruguay)

Marko Stolnik (Croația)

Godberg Cooper (Italia)

Reagy Ofosu (Germania) – în momentul acesta, UTA avea 8 străini în teren;

 

SEPSI OSK SF. GHEORGHE

Akos Kecskes (Ungaria)

Roland Varga (Ungaria)

Jonathan Rodriguez (Argentina)
Gabriel Debeljuh (Croația)

Pe parcurs:

Kevin Varga (Ungaria)

Sherif Kallaku (Albania)

Branislav Ninaj (Slovacia)

Pavol Safranko (Slovacia)

 

OȚELUL GALAȚI

Milen Zhelev (Bulgaria)

Jonathan Cisse (Coasta de Fildeș)

Dragan Lovric (Croația)

Miguel Silva (Portugalia)

Diego Zivulic (Croația)

Frederic Maciel (Portugalia)

Joao Lameira (Portugalia)

Juri Cisotti (Italia)

Anes Rusevic (Serbia)

Pe parcurs:

Kehinde Fatai (Nigeria)

 

PETROLUL PLOIEȘTI

Lukas Zima (Cehia)

Bart Meijers (Olanda)

Marian Huja (Portugalia)

Takayuki Seto (Japonia)

Ismael Diomande (Coasta de Fildeș)

Jair Da Silva Tavares (Brazilia)

Pe parcurs:

Christian Irobiso (Nigeria)

Jefferson Nogueira (Brazilia)

 

DINAMO BUCUREȘTI

Adnan Golubovic (Slovenia)

Lucas Alves (Brazilia)

Darko Velkovski (Macedonia de Nord)

Josue Homawoo (Franța)

Gabriel Moura (Brazilia)

Christian Ilic (Croația)

Domagoj Pavicic (Croația)

Hakim Abdallah (Madagascar)

Goncalo Gregorio (Portugalia)

Pe parcurs:

Eddy Gnahore (Franța)

Petru Neagu (Moldova)

Dani Iglesias (Spania)

Georgi Milanov (Bulgaria)

 

RAPID BUCUREȘTI

Christopher Braun (Germania)

Florent Hasani (Kosovo)

Damjan Djokovic (Croația)

Jayson Papeau (Franța)

Albion Rrahmani (Kosovo)

Pe parcurs:

Borisav Burmaz (Serbia)

Funsho Bamgboye (Nigeria)

Kevin Soni (Camerun)

 

FC HERMANNSTADT

Mino Sota (Japonia)
Alessandro Murgia (Italia)

Custom Image

Pe parcurs:

Ruben Fonseca (Portugalia)

 

FC BOTOȘANI

Rijad Sadiku (Bosnia&Herțegovina)

Juan Kaprof (Argentina)

Miroslav Ilicic (Croația)

Aldair (Portugalia)

Pe parcurs:

Adams Friday (Nigeria)

 

POLITEHNICA IAȘI

Todor Todorovski (Macedonia de Nord)

Rachid Bouhenna (Algeria)
Nicolas Samayoa (Argentina)
Hamza Saghiri (Germania)

Julian Marchioni (Argentina)

Carlos Jatoba (Brazilia)

Shayon Harrison (Anglia)

Pe parcurs:

Adel Bettaieb (Tunisia)

 

UNIVERSITATEA CLUJ

Plamen Iliev (Bulgaria)

Thalisson Kelven (Brazilia)

Lucas Masoero (Argentina)

Roger (Brazilia)

Kevin Doukoure (Coasta de Fildeș)

 

UNIVERSITATEA CRAIOVA

Denil Maldonado (Honduras)

Gjoko Zajkov (Macedonia de Nord)

Juraj Badelj (Croația)

Pyry Soiri (Finlanda)

Pe parcurs: 

Anzod Mekvabishvili (Georgia)

Elvir Koljic (Bosnia&Herțegovina)

Raul Silva (Brazilia)

 

FCSB

Joyskim Dawa (Camerun)

Siyabonga Ngezana (Africa de Sud)

Risto Radunovic (Muntenegru)

Luis Phelipe (Brazilia)

Pe parcurs:

Baba Alhassan (Ghana)

 

CFR CLUJ

Matija Boben (Slovenia)

Petar Mamic (Croația)

Karlo Muhar (Croația)

Kader Keita (Coasta de Fildeș)

Panagiotis Tachtsidis (Grecia)

Philip Otele (Brazilia)

Pe parcurs:

Peter Michael (Nigeria)

Omar El Kaddouri (Maroc)

 

FC VOLUNTARI

Jesus Fernandez (Spania)

Ricardinho (Portugalia)

Cristian Paz (Argentina)

Patricio Matricardi (Argentina)

Vadim Rață (Moldova)

Ljuban Crepulja (Croația)

Adam Nemec (Slovacia)

Pe parcurs:

Naser Aliji (Albania)

Lukas Droppa (Cehia)

 

 

 

 

Autor - b.o.n.
31 ianuarie 2024 la 15:06
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Emeric Tocai, preşedintele CJA Sibiu: “Un arbitru de top nu doar reacționează la joc, ci îl citește, rămâne concentrat și lucrează ca o echipă alături de colegii săi”
Arbitrul Emeric Tocai este, de anul acesta, preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal....
Actualitate
8 min de citit
acum 11 ore
Triada MTB, cea mai complexă competiție de e-Mountain Bike revine în Munții Făgăraș
Între 4 și 6 septembrie va avea loc cea de-a cincea ediție a Triadei eMTB Xperience, cea mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 13 ore
Sibiencele Natalia Cârstea şi Adela Vasilescu, vicecampioane naţionale de beachvolley
Perechea sibiană Natalia Cârstea - Adela Vasilescu, reprezentând ACS Champions Sibiu, a devenit vicecampioană națională la turneul final...
Actualitate
6 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 1 zi
55 de sportivi ai clubului PUMA Sibiu, în cantonament la Cisnădioara. Șapte sunt în lotul național
Debutul lunii august a fost unul intens pentru cei 55 de sportivi ai clubului PUMA Sibiu care, alături...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Bucuroiu ar fi vrut să plece în vară de la Şelimbăr. ”E un jucător care trebuie să ajungă la Liga 1”
Eugen Beza a dezvăluit că autorul celor două goluri ale ”călăreţilor roşii” de până acum, din actualul sezon,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Eugen Beza, după remiza cu Ştiinţa Poli: ”Dacă eram un pic mai organizaţi şi mai responsabili, poate luam cele 3 puncte”
Antrenorul echipei din Şelimbăr e mulţumit pentru rezultatul de egalitate obţinut în faţa timişorenilor, sâmbătă la prânz, dar...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Înfrângere la limită pentru FC Inter în amicalul cu Metalurgistul Cugir. Au debutat doi jucători veniţi de la FC Hermannstadt
Echipa sibiană a pierdut, sâmbătă la prânz, cu 1-0 meciul disputat la Cugir cu o altă formaţie din...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
”Călăreţii roşii” obţin primul punct din actualul sezon al Ligii 2. Şelimbărul era să o păţească la fel ca la Bistriţa. Jucător nou sub comanda lui Beza
CSC Şelimbăr obţine primul punct din noul sezon al eşalonului secund după remiza de pe teren propriu cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Kevin Ciubotaru părăseşte Superliga şi revine în Scoţia, la un “club imens”. “Este un fundaş tânăr şi interesant”
Kevin Ciubotaru, fostul fundaş al lui Hermannstadt, a semnat un contract pe două sezoane, cu opţiune de prelungire...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Se reface cuplul de fundaşi centrali de la FC Hermannstadt. Ionuţ Stoica se antrenează cu FC Inter, alături de Florin Bejan
După Florin Bejan, care a semnat dja cu FC Inter, sub comanda lui Mihai Ianc a ajuns şi...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Inter are reprezentant în Comitetul Executiv al FRF. Mihai Dăscălescu este noul preşedinte executiv al “bleu-albaştrilor”
Mihai Dăscălescu devine preşedintele executive al Interului. Fostul conducător al grupării din judeţul vecin Alba, CSM Unirea Alba...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Eugen Beza, înaintea meciului cu echipa ”care pleacă din start favorită la promovare”: ”Poate ar fi fost frumos să se joace pe «Municipal»”
Antrenorul ”călăreţilor roşii”, Eugen Beza, şi-ar fi dorit ca echipa sa să dispute acest prim meci de pe...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.