Răzvan Trif, omul de 3 puncte al Mediașului în meciul cu găldenii: ”M-am întors acasă!”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Fundașul Răzvan Trif a vorbit, la finalul meciului cu Industria Galda, în care a înscris unicul gol al acestuia, că a ales să revină la Mediaș după ce a fost convins de oficialii clubului de proiectul îndrăzneț de aici. Trif a spus că s-a întors acasă, deși el este originar din Jidvei, o localitate din județul Alba.

”Mă bucur foarte mult că am revenit acasă, să zic așa, aici e casa mea de 15 ani și pot spune că m-am obișnuit. M-am gândit să vin acasă pentru că tot ce mi-a propus clubul, ce se vrea, performanță… M-am gândit să dau o mână de ajutor”, a spus Trif.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

El consideră că succesul cu Industria Galda este cu atât mai important cu cât el vine după cel de la Bistrița-Năsăud.

”Cred că toată echipa a făcut un meci foarte bun, ne-am dorit cu toții victoria. Dacă nu o obțineam astăzi (n.a. vineri), nu făceam nimic cu victoria de la Bistrița. Victoriile aduc victorii”, a mai declarat fotbalistul de 26 de ani cunoscut suporterilor medieșeni după anii în care a îmbrăcat tricoul Gazului.

Altfel, Răzvan Trif speră ca medieșenii să obțină alte 3 puncte și din următoarea deplasare, cea la Ungheni, cum s-a întâmplat și acum o săptămână, la Bistrița-Năsăud.

”Ne așteaptă un meci foarte, foarte greu, dar noi o să mergem cu încredere, cum am fost și la Bistrița. Toată lumea zicea, «Aaa, Bistrița, echipa mai bună, o să ne bată!», dar noi am «vorbit» pe teren. Suntem un grup unit, luptăm unul pentru altul, chiar dacă astăzi (n.a. vineri) n-am făcut un joc prea reușit, dar spiritul și determinarea până la urmă și-au spus cuvântul și am reușit să câștigăm”, a adăugat Trif.

Fundașul stânga speră ca suporterii să însoțească echipa într-un număr cât mai mare și la Ungheni: ”Aștept cu nederăbdare următorul joc, să putem ajunge acolo unde ne e locul, înapoi în Liga 1 (n.a. Superligă). Sperăm (n.a. ca suporterii) să vină într-un număr cât mai mare, pentru că este o atmosferă foarte frumoasă. Ținând cont că suntem și pe terenul doi (n.a. ”8 Mai”), n-avem voie pe terenul mare, atmosfera este foarte bună și ne bucurăm că sunt alături de noi”, a mai spus Trif.

 

Autor
15 octombrie 2023 la 12:42
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 23 ore
Remiză cu goluri în primul amical al lui Hermannstadt, în Turcia, cu o echipă de UEFA Europa League
În primul meci de verificare din cantonamentul centralizat de la Bolu, echipa sibiană a terminat la egalitate, scor...
Sport
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
26 de echipe, dintre care 3 pro-continentale la startul ediției a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Premii speciale în memoria lui Rebellin și Gianni Savio
La ediția din acest an Turului Ciclist a, Sibiului și-au anunțat participarea 26 de echipe. Trei dintre ele...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Culoare, mișcare și multă distracție, la „Color Cross Avrig”
Dacă vrei să fii parte din povestea „Timp și Suflet” și să contribui astfel la campaniile organizate în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Hermannstadt, printre echipele din Superligă cu cele mai puține transferuri în această vară
Doar nou-promovata Metaloglobus și FC Botoșani n-au anunțat vreun transfer până în momentul de față, când a rămas...
Sport
7 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Aventura lui Ianis Stoica la FC Hermannstadt, la final! ”Pleacă garantat vara asta!”
Reîntors de la turneul final al EURO U21, golgeterul echipei sibiene așteaptă să vadă încotro o va apuca,...
Sport
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 2 zile
În premieră, FC Hermannstadt oferă discounturi pentru abonații la meciurile de-acasă. Suporterii își pot reînnoi abonamentele până joi, 19 iunie
Gruparea de pe ”Municipal” a scos la comercializare abonamentele pentru viitorul sezon competițional. Până joi, 19 iunie, cei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 zile
Etapa a II-a a Triadei MTB 2025 – câteva zile până la închiderea înscrierilor
Pornită în luna aprilie cu etapa de la Avrig, Triada MTB 2025 va continua în zilele ultimului sfârșit...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Hermannstadt transferă un mijlocaș care și-a făcut junioratul în Țările de Jos și e internațional de juniori și tineret
La echipa sibiană ajunge Dragoș Albu, un mijlocaș defensiv care a evoluat în sezonul precedent FC ”U” Craiova...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter promovează în Liga 3. Adversara de la baraj a anunțat că nu se prezintă! Sibiul va avea două echipe în cel de-al treilea eșalon
”Bleu-albaștrii” ar fi trebuit să susțină ”dubla” cu campioana județului Harghita pe 22 și 28 iunie, primul meci...
Sport
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 4 zile
”Super-Teo”: are sindromul Down, merge la școală, taekwon-do, călărie, fotbal, înot, schi și dansuri
Între tinerii elevi ai Clubului ”Puma” se află Teodora, elevă a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici” din Sibiu. Are...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Aria Recuperare, cel mai modern centru de recuperare medicală și sportivă din Transilvania
La Sibiu pot fi tratate afecțiuni osteoarticulare și musculoscheletale și alte patologii din sfera următoarelor specializări: recuperare medicală...
Actualitate
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 5 zile
FC Hermannstadt anunță primul ”transfer”. Preparatorul fizic revine la Sibiu, în locul lui Sergiu Coc
Înaintea plecării în cantonamentul centralizat de la Bolu, în Turcia, gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că Stelian...
Sport
1 min de citit