Raul Opruț, integralist la revenirea la FC Hermannstadt: ”Încerc să-mi fac treaba cât mai bine și îmi doresc să revin la echipa națională”

Raul Opruț, integralist la revenirea la FC Hermannstadt: ”Încerc să-mi fac treaba cât mai bine și îmi doresc să revin la echipa națională”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

După ce a fost ridicată interdicția la transferuri și FC Hermannstadt i-a putut înregistra contractul, Raul Opruț a jucat toate cele 90 de minute în meciul cu FC Botoșani și a avut o evoluție bună.

Fundașul a declarat, la flash-interviuri, că nu a avut probleme de adaptare și s-a declarat fericit că a dus tot meciul fără să aibă probleme de ordin medical.

”A fost un meci destul de greu chiar dacă s-a terminat 2-0. Am încercat să-mi fac treaba cât mai bine.Era normal ca primele 10-15 minute să-mi intru mai greu în meci dar sunt fericit că duc tot meciul până la capăt și, până la urmă, c-am ieșit sănătos de pe teren, pentru că ăsta e lucrul cel mai important, la finalul zilei.

Colegii sunt aceiași, «Mister» (n.a. Marius Măldărășanu) e același, e normal că n-am avut nevoie de adaptare, să zic așa, deci pot să zic că a fost ca și cum n-am fost niciodată plecat”, a afirmat Opruț.

Raul Opruț crede în șasele echipei sibiene de a prinde un loc în primele șase la finalul sezonului regular: ”Cu siguranță avem șanse reale (n.a. la play-off), pentru că suntem acolo, suntem la câteva puncte… Nu numai noi, și celelalte echipe. Ne dorim să intrăm în play-off, toți băieții…. Și astăzi vorbeam, înainte de meci, să câștigăm pentru că dorim să prindem play-off-ul. Mai sunt câteva etape și sperăm ca, la final, să fim acolo”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

”Campionatul din Belgia e mult peste cel din România”

 

Provocat de reporterul DigiSport să vorbească despre perioada petrecută la Kortrijk și de probleme avute la clubul belgian, Opruț a declarat că preferă să se concentreze pe prezent, să își facă treaba la Hermannstadt cât mai bin și să revină, în vară, la gruparea belgiană unde să demonstreze că nu degeaba aceasta a investit în el. Fundașul susține că este diferență mare între cele două campionate.

Încerc să-mi fac treaba cât mai bine. A fost o perioadă grea. Cu siguranță campionatul belgian e mult peste campionatul României din punct de vedere al ritmului și al intensității. Dacă te uiți până la urmă pe campionat, vând jucători pe sume foarte mari, ceea ce, în campionatul României, în momentul de față, se întâmplă rar. Prefer să nu mai vorbeasc de acea perioadă pentru că ar fi lipsă de respect față de Kortrijk, clubul de care aparțin. Am venit aici, e un nou început, sunt șase luni care, cu siguranță, îmi vor prinde bine și mă voi întoarce acolo – zic eu – mai pregătit, cu încredere mai multă ca să demonstrez că nu au greșit în momentul în care m-au cumpărat”, a mai spus Opruț.

 

Vrea la EURO

 

Altfel, Raul Opruț n-a ascuns faptul că își dorește să prindă din nou echipa națională și să prindă lotul ”tricolorilor” pentru turneul final al EURO, din vară.

”Normal că, dacă îmi voi face treaba foarte bine și voi avea meciuri foarte bune, mă voi întoarce la echipa națională. Deja am fost acolo, am înțeles pe pielea mea ce înseamnă echipa națională. Am avut și puțin ghinion pentru că m-am accidentat de două ori când am fost acolo. Sper să-mi fac treaba cât mai bine și în vară să fiu acolo (n.a. la EURO”, a concluzionat Opruț.

Autor - Ovidiu BOICA
28 ianuarie 2024 la 16:04
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 21 ore
MJ Randolph rămâne încă un sezon la CSU Sibiu
Unul dintre cei mai îndrăgiți jucători ai sezonului precedent va continua sub comanda lui Dan Fleseriu. În vârstă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Andrei Petică revine la CSU Sibiu după 8 ani. “Mă întorc mai pregătit ca niciodată să lupt pentru culorile galben-albastre”
Gruparea studenţească sibiană anunţă că a ajuns la un acord cu Andrei Petică, un baschetbalist de 33 de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Răşinariul şi-a aflat adversarii din faza regională a Cupei României. La Cristuru Secuiesc şi acasă cu Ciucaşul sau Carpaţi Covasna
Câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, ACS Păltiniş Răşinari, a fost repartizată în Grupa B a Regiunii 3,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Cotele jucătorilor de la FC Hermannstadt s-au prăbuşit după retrogradarea în Liga 2. Doar Luca Stancu şi Kevin Ciubotaru sunt pe plus
 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Matei Damian: “CS Handbal Club, în parteneriat cu secția de handbal a CSŞ Sibiu continuă tradiția de peste 100 de ani a handbalului sibian”
“Clubul Sportiv Handbal Club Sibiu, în parteneriat cu secția de handbal a Clubului Sportiv Școlar Sibiu continua tradiția...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Final de sezon pentru handbaliştii de la CSŞ HC Sibiu. “Am format caractere, am consolidat o comunitate foarte frumoasă”
Grupele de juniori ale clubului sibian trag cortina peste sezonul 2025/26 al Campionatelor Naţionale. Clubul sibian consideră că...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
AGNITA: Comunitatea aleargă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Hermannstadt rămâne fără portari şi anunţă despărţirea de primii doi marcatori şi alţi doi titulari
Echipa sibiană anunţă pe reţelele de socializare despărţirea de şase jucători, cu toţii aflaţi la final de contract....
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Păltiniş Răşinari îşi află, miercuri, viitorii adversari din Cupa României
Sibiul face parte din Regiunea 3, alături de Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș. Judeţul nostre este reprezentat de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 3 zile
Sărituri de campion, acorduri de artist: povestea lui Isaac Nuță David, campionul mondial care cântă la patru instrumente
Taekwondo nu este doar despre forță, ci și despre inteligență, disciplină și sensibilitate. Dovada vine de această dată...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
O săptămână până la reluarea pregătirilor. Ultimele noutăţi din tabăra ”călăreţilor roşii”
Echipa din Şelimbăr începe pregătirea pentru noul sezon luni, 22 iunie. În momentul de faţă, oficialii ”călăreţilor roşii”...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 zile
(FOTO) Păltiniş Răşinari câştigă Cupa României după o finală cu cinci goluri în faţa vicecampioanei ACS Bradu
Echipa lui Dragoş Năstase s-a impus cu 3-2, sâmbătă seara, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive “Obor”....
Actualitate
6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.