Raul Opruţ înscrie o „dublă” în faţa fostei lui echipe şi FC Hermannstadt pierde cu 2-1 jocul cu Dinamo, pe „Municipal”

Raul Opruţ înscrie o „dublă” în faţa fostei lui echipe şi FC Hermannstadt pierde cu 2-1 jocul cu Dinamo, pe „Municipal”

Echipa sibiană cedează cu 2-1, pe teren propriu, în faţa lui Dinamo, care cel puţin peste noapte devine liderul Superligii. FC Hermannstadt e fără victorie de patru luni în campionat şi, de la meci la meci, îşi complică tot mai mult situaţia.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Dinamoviştii au deschis scorul prin Raul Opruţ şi tot el a semnat golul victoriei, după ce Gjorgjievski egalase la o fază în care Căbuz a fost omul cu assist-ul. Toate cele trei reuşite au apărut după pauză.

Christ Afalna a debutat la echipa sibiană, dar a avut o evoluţie palidă, fiind schimbat după o oră de joc.

FC Hermannstadt rămâne cu 13’4 puncte, pe penultimul loc, iar în etapa viitoare joacă la Slobozia.

(LIVETEXT)

’90+5 – final de meci.

’90+1 – „galben” Sivis pentru tragere de timp;

Imagine intercalată
Imagine intercalată

’90 – minim 5 minute de prelungire pentru repriza secundă;

’90 – Neguţ mai încearcă o boltă, ceva mai de apoape, dar şi de data asta trimite prea înalt;

’86 – C. Mihai în locul lui Musi, la Dinamo;

’84 – „galben” Milanov;

’81 – Sergiu Buş în locul lui Chiţu, la sibieni;

’80, 1-2 – Raul Opruţ face „dubla” cu un şut din drop, de la 18 metri, tot în urma unui corner, mingea fiind respinsă de Căpuşă;

’77 GOOOOOOOOLLLLLLLL Marko! Marko Gjorgjievski! Căbuz degajează lung, Boateng încearcă să acopere mingea cu corpul, dar atacantul nord-macedonean face rost de minge şi trimite în plasă de la 12-13 metri; e primul gol al lui Gjorgjievski în Superligă; 

’75 – Neguţ încearcă să-l execute pe Epassy cu o boltă de la 35 de metri, lateral stânga, dar goal-keeper-ul revine şi reţine de la prima bară;

’73 – Neguţ primeşte de la Gjorgjievski dar trage în blocajul lui Stoinov;

’71, 0-1 – Raul Opruţ deschide scorul împotriva fostei sale echipe; fundaşul stânga trimite, cu pământul, din voleu, de la 20 de metri, o minge respinsă de defensiva sibiană în urma unei lovituri de la colţul terenului;

’70 – două schimbări şi la Dinamo, Perica – Armstrong şi Milanov – Soro;

’70 – Saeed Issah intră în locul lui Căpuşă;

’67 – Căpuşă – venit la corner – face entorsă şi nu mai poate continua;

’67 – Ivanov şutează imprecis un balon respins de defensiva dinamovistă în urma loviturii de la colţul terenului;

’67 – Chiţu trece uşor de Stoinov, pe dreapta, în careu, dar Opruţ respinge în corner de la picioarele atacantului sibian;

’64 – schimbă şi Dorinel Munteanu; Gjorgjievski intră în locul lui Afalna; meci modest făcut de camerunez la debut;

’62 – Cîrjan primeşte în centru şi scoate în stânga, pentru Musi, care reia telefonat, de la 14 metri, pe jos şi Căbuz reţine fără probleme;

’62 – prima schimbare o face Kopic, Alex Pop în locul lui Karamoko;

’59 – Cîrjan trimite primul şut al dinamoviştilor pe spaţiul porţii, cu pământul, de la 20 de metri, dar e pe direcţia lui Căbuz;

’58 – Chiţu primeşte în careu de la Neguâ, pe stânga, scoate în faţa porţii, pentru Florescu, iar acesta „înţeapă” mingea dintre doi adversari, de pe 6 metri, dar nu prinde cadrul porţii;

’56 – Florescu are o lovitură liberă de la 25 de metri, lateral dreapta dar trimite în primul adversar;

’51 – Afalna încearcă să ţină mingea în teren, dar se loveşte de un panou d epe margine şi are nevoie de îngrijiri medicale;

  • la meci asistă 5.788 de spectatori, dintre care 2.100 sunt suporteri ai lui Dinamo, în Peluza Sud;

’46 – începe repriza secundă; fără schimbări la pauză;

’45+2 – final de primă repriză; scor alb la pauză;

’45+1 – Florescu trimite prea în gura porţii dintr-o lovitură liberă de pe dreapta şi Epassy reţine;

’45 – un minut de prelungire pentru prima repriză;

44 – Karamoko primeşte în adâncime, pe dreapta, are prim-planul în faţa lui Luca Stancu, dar Căbuz anticipează bine, iese dintre buturi şi reţine din faţa dinamovistului;

’41 – dinamoviştii cer penalti, Musi îi spune asistentului Vişan că mingea centrată de el l-a lovit în braţ pe Ivanov, dar bulgarul avea mâna pe sol; doar corner pentru Dinamo;

  • raportul şuturilor pe poartă: 2-0 pentru FC Hermannstadt;

’38 – Sivis pătrunde pe dreapta şi centrează peste apărarea sibienilor, la bara a doua, de unde Chiţu respinge cu capul în corner din faţa lui Opruţ;

’37 – Dragoş Albu trimite plasat, cu latul, de pe 16 metri, în braţele lui Epassy, la capătul unui atac mai consistent al sibienilor în flancul drept;

  • posesia dinamoviştilor ajunge la 80%;

’35 – Musi trimite un şut-centrare din unghi, de pe dreapta, dar Căbuz respinge;

’31 – Cristi Neguţ vede primul „galben” al meciului după un fault asupra lui Sivis; Ionuţ Stoica şi Karamoko sunt şi ei avertizaţi; căpitanul lui Hermannstadt se încăierase cu Armstrong după ce tot el trimisese mingea în fundaşul dreapta al lui Dinamo;

  • Dinamo are 76% posesie în prima jumătate a reprizei întâi (!!!);

’22 – Armostrong recentrează în faţa porţii, cu capul, dela bara a doua, dar Karamoko nu reuşeşte să reia spre poartă, din careul mic;

’20 – ocazie mare pentru Dinamo; Karamoko sprintează de data asta pe stânga şi scoate în faţa porţii, pentru Cîrjan, care e unu la unu cu Căbuz, la 12-13 metri, dinamovistul încearcă o „scăriţă” cu experiorul, dar trimite alături, peste portar;

’15 – Neguţ trimite primul şut pe spaţiul porţii; decarul şutează însă, din alergare, pe direcţia lui Epassy, de la 25 de metri;

’14 – Eduard Florescu caută din nou colţul lung, de la 20 de metri, lateral dreapta, dar loveşte defectuos mingea şi nu prinde cadrul porţii lui Epassy;

’13 – Armstrong îi fură mingea lui Albu în propria jumătate de teren şi declanşează contraatacul, Karamoko pătrunde pe dreapta în careul sibienilor şi şutează la colţul scurt, în plasa laterală, de la 12-13 metri; Cîrjan aştepta în centru;

’11 – la prima incursiune în careul advers, Eduard Florescu trimite plasat, dar prea puternic, căutând colţul lung, cu boltă, de la 13-14 metri, lateral dreapta;

  • dinamoviştii sunt mai prezenţi în jumătatea de teren adversă, în primele minute;
  • sibienii sunt în alb complet; dinamoviştii joacă în negru; Dorinel Munteanu e nevoit să îşi ia pe el o vestă de altă culoare pentru a nu-l induce în eroare pe arbitrul Florin Andrei sau pe dinamoviştii de pe partea băncilor de rezerve;
  • în tribunele stadionului sunt circa 5.000 de suporteri ai lui Dinamo, care fac multă gălăgie;

‘1 – începe meciul de pe „Municipal”;

 

Camerunezul Afalna debutează, în această seară, pentru FC Hermannstadt. Suspendat pentru primul meci al anului al sibienilor, cel de la Ovidiu, terminat la egalitate, cu Farul, scor 1-1, fostul vârf de atac al Sloboziei a fost inclus de Dorinel Munteanu în ”unsprezecele” de start pentru meciul cu Dinamo, de pe ”Municipal”, din această seară, care începe la ora 20:00.

”Neamţul” începe partida cu 25. Ctălin Căbuz – 77. Luca Stancu, 66. Tiberiu Căpuşă, 4. Ionuţ Stoica (cpt.), 98. Kevin Ciubotaru – 23. Eduard Florescu, 24. Antoni Ivanov, 8. Dragoş Albu – 9. Aurelian Chiţu, 15. Christ Afalna, 10. Cristi Neguţ.

Pe bancă sunt 31. Vlad Muţiu, 22. Ionuţ Pop, 27. Ionuţ Bârstan, 16. Saeed Issah, 51. Alexandru Oroian, 7. Jair Tavares, 11. Sergiu Buş, 19. Marko Gjorgjievski şi 29. Sebastian Ritivoi.

Lipsesc Andreas Karo, Florin Bejan, Silviu Balaure, Kalifa Kujabi, Bozhidar Chorbadzhiyski şi Nana Antwi, toţi accidentaţi.

 

RĂMÂNEŢI ALĂTURI DE NOI ÎN ONLINE PENTRU CĂ, DE LA ORA 20:00, VĂ OFERIM AMĂNUNTE ÎN TIMP REAL DE LA MECIUL FC HERMANNSTADT – DINAMO.

 

De cealaltă parte, Zeljko Kopic aliniază şi el un 4-3-3 cu 1. Devis Epassy – 27. Maxime Sivis, 4. Kennedy Boateng, 15. Nikita Stoinov, 3. Raul Opruţ – 29. Alberto Soro, 8. Eddy Gnahore, 10. Cătălin Cîrjan (cpt.) – 77. Danny Armstrong, 9. Mamadou Karamoko, 7. Alexandru Musi.

Rezerve sunt 73. Alexandru Roşca, 28. Mario Din Lucaciu, 17. Georgi Milanov, 18. Stipe Perica, 19. Adrian Mazilu, 21. Cristian Mihai, 23. Ianis Tarbă, 24. Adrian Caragea, 26. Mihnea Toader, 32. Jordan Ikoko, 55. Valentin Ţicu şi 99. Alexandru Pop.

Andrei Mărginean este suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene.

Meciul de pe ”Municipal” este arbitrat de Florin Andrei, acesta fiind ajutat la cele două linii de Adrian Vornicu şi Alexandru Vişan. Rezervă e Ovidiu Robu, iar în camera VAR se află Cătălin Popa (Piteşti) şi Lucian Rusandu (Sf. Gheorghe).

Observator din partea LPF a fost delegat Marin Barbu, iar din partea CCA, Teodora Albon.

Înaintea acestui meci, FC Hermannstadt este pe penultimul loc în clasamentul Superligii, cu 14 puncte, fără posibilitate de a urca indiferent de rezultatul din această seară, în vreme ce Dinamo este pe locul 3, cu 41 de puncte.

 

Autor - Ovidiu BOICA
23 ianuarie 2026 la 19:12
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 2

  1. Leo

    Fotbalul se joacă cu mintea. Picioarele doar ascultă..

  2. Un cititor

    E cazul sa se desființeze clubul ăsta care trăiește direct sau indirect din bani publici. Atâta sunt de slugoi încât au ales un nume Saxonia.

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 8 minute
Centrul Cultural Arab Sibiu: „Cinci ani de prezență, de muncă și de perseverență”
Centrul Cultural Arab din Sibiu a aniversat primii 5 ani de existenţă. Momentul a fost sărbătorit la Biblioteca...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 41 minute
Nebănuitele căi ale politicii: Fuziunea cu Forța Dreptei i-ar putea readuce pe Șovăială și Leția în tabăra liberală sibiană
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Ce nu s-a făcut prin PNRR în Sibiu: 60 de proiecte figurează reziliate, suspendate sau eliminate din Plan
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 12 ore
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 13 ore
Testări pentru depistarea diabetului, la Promenada Mall Sibiu. Sibienii își pot verifica glicemia și tensiunea arterială
Sibienii își vor putea verifica glicemia, tensiunea arterială și hemoglobina glicată sâmbătă, 14 noiembrie, în cadrul unei campanii...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 16 ore
Mediașul se pregătește de sărbătorile de iarnă. A început montarea iluminatului festiv în oraș
Municipiul Mediaș începe să îmbrace haine de sărbătoare. Primăria Mediaș a demarat luni, 9 noiembrie, lucrările de pregătire...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 17 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 11.11.2026 ROSIA, Localitate...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 17 ore
Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu
Comunicat lansare proiect „Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național «Octavian Goga» Sibiu" Scopul proiectului: Crearea condițiilor pentru accesul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 17 ore
La 78 de ani, a primit o nouă șansă la viață. Medicii i-au înlocuit două valve ale inimii și o porțiune din aortă
Un bărbat în vârstă de 78 de ani a trecut printr-o intervenție chirurgicală complexă, în urma căreia i-au...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 18 ore
Stopul cardiac nu așteaptă ambulanța. Angajații Muzeului Brukenthal au învățat manevrele de resuscitare
Angajații Muzeului Național Brukenthal din Sibiu au participat, săptămâna trecută, la un curs de prim ajutor în cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 18 ore
12 școli din Sibiu vor găzdui activități de baschet și handbal în scaun rulant. Peste 1.400 de elevi vor participa
Sportul devine mai accesibil pentru copiii cu dizabilități locomotorii din Sibiu. Un nou proiect va aduce activități de...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.