Raluca Turcan: „Ministrul PSD al Muncii creează ideea unei conspirații. Că ei sunt băieții buni și vor pensii mari”

Deputatul PNL de Sibiu Raluca Turcan susține că tema procentului din PIB de 9,4% care trebuie modificat la Bruxelles, pentru a crește pensiile, ”este una falsă și incorectă pentru milioane de pensionari”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Dacă ar exista o decizie politică, astăzi, pensiile din România ar putea fi modificate și cu 25%, și nici atunci nu s-ar atinge pragul de 9,4 % din PIB, inclus în PNRR”, susține Turcan, explicând că toată ideea de a vorbi despre necesitatea modificării PNRR pentru a mări pensiile este doar o strategie de imagine a social-democraților.

”Este o manipulare politică prin care ministrul muncii încearcă să se derobeze de responsabilitățile funcției. Ministrul PSD al Muncii aruncă fumigene știind bine ca ministrul PSD al Finanțelor nu are de unde să îi dea banii pentru o creștere foarte mare a pensiilor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

PNRR nu conține altceva decât obligațiile de reforma ale guvernului României. De aceste obligații nu poate fugi niciun ministru.

La sfârșitul anului 2020, la prima varianta a PNRR, ministerul muncii nu primea niciun ban din PNRR. În doar câteva luni, am reușit să îi obținem cu două obiective: Reforme: pensii, salarii, asistenta socială și Investiții in infrastructura socială și digitalizare. În felul acesta, oricine devine premier și ministru al muncii are obligații majore legate de modernizarea legislației naționale. E simplu: bani contra muncă!”, susține Raluca Turcan.

 

Ce propune Raluca Turcan

 

Liderul PNL Sibiu susține că există soluții pentru ca românii cu venituri mici să nu fie afectați de inflație și creșterea prețurilor.

”Viziunea mea, și accentuez, a mea, întrucât Coaliția nu s-a pronunțat pe varianta finală, este ca pentru a sprijini oamenii cu venituri mici afectați de creșterile de prețuri pot fi luate următoarele masuri:

– Până la finalizarea proiectelor mari de lege pe pensii publice și speciale, să fie modificat rapid plafonul de impozitare, prin creșterea plafonului de la care se plătește impozit, pentru a face o diferențiere Constituțională între pensiile aflate în plată;

– Creșterea de la 1 Ianuarie a punctului de pensie cu maximum posibil. Atenție! Cu această majorare, cresc cu același procent și cele foarte mici și cele mari, de 20.000 de lei, de exemplu;

– Acordarea chiar de anul acesta a unor ajutoare de tipul one-off, ca o singura plată, pentru cei cu venituri mici, fie ca vorbim de pensionari, fie ca vorbim de angajați sub un anumit plafon;

– Creșterea beneficiilor de asistenta socială, prin majorarea ISR (Indicele Social de Referință). Beneficiile raportate la ISR sunt: ajutorul social, alocația pentru susținerea familiei, alocația lunară de plasament, prestațiile sociale pentru persoanele cu handicap (adulți și copii), nivelul minim al indemnizației pentru creșterea copilului și al indemnizației de acomodare, sprijinul pentru adoptatori și ajutorul pentru refugiați);

– Aducerea pensiilor speciale cât mai aproape de contributivitate;

– Majorarea salariului minim care îi sprijină in special pe angajații din mediul privat!”, sunt propunerile făcute de Raluca Turcan.

 

Ministrul Muncii: Procentul de 9,4% din PIB alocat pensiilor ”condamnă la sărăcie seniorii României”

 

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat săptămâna trecută că procentul de 9,4% din PIB referitor la pensii va fi scos din PNRR, el susținând că este „o măsură antiromânească” care „condamna la sărăcie seniorii României”.

„După deplasările pe care le-am avut ca ministru în UE, în urma unor discuții cu domnul comisar pe muncă, în urma discuțiilor lui Marcel Ciolacu le-a avut cu familia social-democrată, aproape sigur acel procent de 9,4%, acea măsura antiromânească din punctul meu de vedere, acel an 2070 ales aleatoriu pe care nici CE nu îl întelege, va fi scos cu siguranță din PNRR. (…) Nu există în niciun PNRR al statelor europene, în nicio legislație. Noi eram singurii care ne condamnam la sărăcie seniorii României”, a declarat luni, 24 octombrie, Marius Budăi.

Raluca Turcan a explicat faptul că bugetul de asigurări sociale este pe deficit de mai mulți ani și că banii de pensii, de exemplu, sunt aduși din bugetul de stat.

”Subiectul renegocierii PNRR pe partea de pensii este permanent vehiculat ca fiind ceva groaznic care planează asupra României. El reprezintă doar obligația de a face reforme pentru că altfel se pierd banii din PNRR.

La sfârșitul anului 2020, la prima variantă a PNRR, ministerul Muncii lipsea complet la finanțarea din PNRR.  În doar câteva luni, am reușit să includem ministerul cu două mari capitole: Reforme: pensii și salarii, precum și investiții în infrastructura socială și digitalizare.

În felul acesta, oricine devine premier și ministru al Muncii are niște obligații majore legate de reforme ,dacă vrem sa încasăm transele din PNRR!

Mi-aș dori ca pe acest subiect, de la vârful instituțiilor, să fie mai multă corectitudine față de pensionari. Și salariați. Și asistații sociali.

De ani de zile, pentru plata pensiilor, an de an, se transferă de la bugetul statului, către bugetul de asigurări sociale, pentru a susține decizia eminamente politică de creștere a pensiilor. Miliarde de lei în fiecare an!”, a mai declarat Turcan.

Autor
01 noiembrie 2022 la 16:32
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 48 minute
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit