Raliul Sibiului închide mai multe străzi și parcări din oraș. Care sunt zonele afectate

Raliul Sibiului închide mai multe străzi și parcări din oraș. Care sunt zonele afectate

Sibiul este un oraș în care nu doar manifestările culturale atrag numeroși turiști, ci și evenimentele sportive. Dacă săptămâna trecută ochii pasionaților de ciclism au fost ațintiți asupra Sibiului, mai exact asupra Turului Ciclist care a bifat o etapă importantă în județul nostru, acest afârșit de săptămână este dedicat sportului pe patru roți.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Competiția automobilistică este una de tradiție, Raliul Sibiului fiind o etapă importantă din Campionatul Național. Astfel, în perioada 11 – 12 iulie, Sibiul găzduiește o nouă ediție a Raliului Sibiului, desfășurarea competiției impunând mai multe restricții de trafic.

Ce străzi și parcări vor fi închise

Dat fiind că evenimentul sportiv impune anumite reguli stricte în vederea păstrării unui climat de siguranță a spectatorilor, Comisia de sistematizare a circulației a aprobat câteva restricții. Potrivit reprezentanților Primăriei municipiului Sibiu, vor fi afectate următoarele zone:

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Închideri de circulație: sâmbătă, 12 iulie: închiderea circulației pe timpul nopții și dimineața devreme, în intervalul orar 01.00-06.00 pentru marcarea cu balize a traseului Super Specialei, pe ruta str. Emil Cioran- sens giratoriu în Piața Unirii – intersecția cu str. Berăriei- str. Piața Unirii, până la intersecția semaforizată cu str. Cetății- sens giratoriu Piața Unirii; închiderea circulației între orele 11.00-20.00 pentru desfășurarea probei Super Specială, pe următoarele străzi: Str. Emil Cioran – de la intersecția cu aleea de acces în parcarea Centrului „Cultural Ion Besoiu”; Piața Unirii: între sensul giratoriu Piața Unirii și sensul giratoriu de la intersecția cu Calea Dumbrăvii, b-dul V. Milea și str. C. Noica; în zona parcării Hotelului Continental Forum. Traficul rutier pe direcția str. Cetății spre str. Tribunei este permis.

Mențiune: la intersecția b-dul Victoriei cu str. Andrei Șaguna, pe sensul de circulație rutieră dinspre sediul Primăriei Sibiu spre Piața Unirii, traficul va fi restricționat înspre Piața Unirii și se va desfășura normal pe direcția de mers b-dul Victoriei spre str. A. Șaguna.

B-dul. C. Coposu, între Sala Thalia și Piața Unirii. Circulația va fi permisă dinspre str. Berăriei spre b-dul Coposu, obligatoriu la dreapta, spre Piața Unirii

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ca urmare a acestor închideri de trafic, traseele Tursib care tranzitează străzile/zonele menționate, vor circula pe trasee modificate, care vor fi indicate pe https://www.tursib.ro/.

Închideri parcări: parcarea Teatrului din data de 9 iulie ora 20.00 până în 13 iulie, ora 11.00; parcarea din zona Hotel My Continental (Troiță) în perioada 9 iulie, ora 06.00 – 14 iulie, ora 10.00; parcarea Centrului Cultural „Ion Besoiu” în perioada 9 iulie, ora 23.00 – 13 iulie, ora 12.00; parcarea din fața Gării, parțial, din data de 9 iulie, ora 15.00 până în 13 iulie, ora 12.00; aproximativ 80 locuri de parcare din Parcarea Cazarma 90 din 10 iulie, ora 24.00 până în 12 iulie, ora 22.00”.

Evenimentul oraganizat de Clubul Sportiv Sibiu Racing Team este cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Sport 2025.

Sursa foto: Arhiva Tribuna

Autor - Nedeia DICU
08 iulie 2025 la 12:32
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 10 ore
VIDEO | Cristian Pistol a testat ruta ocolitoare de la Sibiu la Boița: 19 minute în locul autostrăzii
Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, spune că a parcurs miercuri, în aproximativ 19 minute, ruta ocolitoare pe...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 10 ore
UTILAJELECTRIC a finalizat un proiect de peste 737.000 de lei pentru dezvoltarea companiei
UTILAJELECTRIC SRL anunță finalizarea proiectului „Dezvoltarea societății UTILAJELECTRIC”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Regiunea...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 12 ore
Emanuel Drotleff, sasul care nu vrea să plece din Chirpăr: „Aici sunt acasă!”
Rânduiala săsească a ținut Chirpărul, până la 1876,  în subordinea Scaunului Nocrich, o altă comună a Văii Hârtibaciului...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
Remiză fără goluri în derbiul dintre campioana şi vicecampioana SuperLigii. Scorul etapei, în Alma – Copşa Mică
AFC Agnita şi ACS Bradu au terminat la egalitate meciul disputat sâmbătă, în etapa a V-a a SuperLigii...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 14 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 09.10.2026 POPLACA, toata...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 15 ore
Inaugurarea Campusului Dual: Tribuna, în capsula timpului
Un exemplar al ziarului Tribuna, singurul cotidian din județul Sibiu, a fost inclus în capsula timpului pregătită cu...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 15 ore
Bookisit strânge cărți pentru biblioteca școlii din Brateiu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 15 ore
BRADU: Produse locale și tradiții din Țara Oltului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 15 ore
AVRIG: Zboruri cu drona pe teritoriul orașului, începând de joi
Începând de joi, 8 octombrie 2026, vor avea loc zboruri cu drona în Avrig și în satele aparținătoare....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 16 ore
Aproape 170 de milioane de euro pentru fermele tinerilor. Fermierii din Sibiu pot cere până la 200.000 de euro prin noua linie AFIR
Fermierii din județul Sibiu care vor să își dezvolte exploatațiile pot solicita, începând din această săptămână, finanțări nerambursabile...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 17 ore
De ce a fost închisă A1 între Sibiu și Boița. Centrul de Studii Tehnice Rutiere explică decizia și respinge varianta unei „decizii personale” a conducerii CNAIR
Închiderea circulației pe A1 Sibiu–Boița, între nodurile Cisnădie și Boița, în perioada 5 octombrie–19 decembrie, este legată de...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 17 ore
RÂU SADULUI: Trei zile de ateliere și activități pentru 43 de tineri, în proiectul „Pregătiți pentru viață”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.