Raliul Sibiului Bilstein, start la înscrieri. Primii 126 de kilometri ai sezonului pe macadam. Gâtul Berbecului, Șanta, Cheile Cibinului și circuitul de slalom paralel, în traseu

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Organizatorii Raliului Sibiului Bilstein (13-15 iulie), prima etapă de macadam din sezonul 2023 al Campioatului Național de Raliuri Betano, au dat start înscrierilor, în această seară.
Tot în această seară, pe site-ul Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS) și cel al Raliului Sibiului Bilstein au fost publicate programul, traseul și planul orar al etapei a IV-a din CNRB, primul raliu pe macadam din sezonul 2023. 
Raliul Sibiului Bilstein 2023 va avea nouă probe speciale, patru dintre acestea urmând să fie parcurse vineri, 14 iulie, iar restul, o zi mai târziu. Cele nouă probe speciale însumează 126,65 kilometri.
Joi, 13 iulie, la ora 20:00, este programat Startul festiv, în Piața Mare din Sibiu. Acesta va fi precedat de parada echipajelor, pe pietonala Nicolae Balcescu, acolo unde fanii impatimiti ai motorsportului se vor putea fotografia cu membrii echipajelor și vor putea cere autografe.
Vineri vor avea loc cele două sesiuni de Shakedown, pe Dealul Guteriței, în intervalul orar 08:00 – 12:00.
Prima probă specială din Raliul Sibiului Bilstein 2023, Gâtul Berbecului Autoklass 1, cu o lungime de 21,40 kilometri, va avea startul la ora 14:38. Următoarea ”specială” este Cheile Cibinului Sparco, de 11,70 kilometri, după care echipajele vor mai parcurge o dată Gâtul Berbecului Autoklass.
Ziua se va încheia cu tradiționala coborâre de noapte pe Șanta, probă care atrage, an de an, zeci de mii de fani ai motorsportului pe marginea traseului. ”Speciala” Șanta Școala de șoferi ELIT va avea primul start la ora 21:37 și măsoară 5 kilometri.
Sâmbătă, 15 iulie, prima probă specială este Rășinari Bucur Tuning (16,90 kilometri), urmată de PS 6, Șanta Școala de șoferi ELIT (15,70 kilometri).
După câte încă o trecere pe ”specialele” Rășinari Bucur Tuning și Șanta Școala de șoferi ELIT, ultima fiind și Powerstage-ul competiției, echipajele se vor îndrepta spre traseul de slalom paralel din cartierul sibian Ștrand pentru ultima probă specială a raliului, Circuitul paralel Bilstein.
Festivitatea de premiere a câștigătorilor etapei din Campionatul Național de Raliuri Betano și din Trofeul Rally Start va avea loc sâmbătă seara, 15 iulie, de la ora 20:00, în Piața Mare.   

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
14 iunie 2023 la 19:35
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 2 ore
26 de echipe, dintre care 3 pro-continentale la startul ediției a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Premii speciale în memoria lui Rebellin și Gianni Savio
La ediția din acest an Turului Ciclist a, Sibiului și-au anunțat participarea 26 de echipe. Trei dintre ele...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 8 ore
Culoare, mișcare și multă distracție, la „Color Cross Avrig”
Dacă vrei să fii parte din povestea „Timp și Suflet” și să contribui astfel la campaniile organizate în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 20 ore
FC Hermannstadt, printre echipele din Superligă cu cele mai puține transferuri în această vară
Doar nou-promovata Metaloglobus și FC Botoșani n-au anunțat vreun transfer până în momentul de față, când a rămas...
Sport
7 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 22 ore
Aventura lui Ianis Stoica la FC Hermannstadt, la final! ”Pleacă garantat vara asta!”
Reîntors de la turneul final al EURO U21, golgeterul echipei sibiene așteaptă să vadă încotro o va apuca,...
Sport
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
În premieră, FC Hermannstadt oferă discounturi pentru abonații la meciurile de-acasă. Suporterii își pot reînnoi abonamentele până joi, 19 iunie
Gruparea de pe ”Municipal” a scos la comercializare abonamentele pentru viitorul sezon competițional. Până joi, 19 iunie, cei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Etapa a II-a a Triadei MTB 2025 – câteva zile până la închiderea înscrierilor
Pornită în luna aprilie cu etapa de la Avrig, Triada MTB 2025 va continua în zilele ultimului sfârșit...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Hermannstadt transferă un mijlocaș care și-a făcut junioratul în Țările de Jos și e internațional de juniori și tineret
La echipa sibiană ajunge Dragoș Albu, un mijlocaș defensiv care a evoluat în sezonul precedent FC ”U” Craiova...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Inter promovează în Liga 3. Adversara de la baraj a anunțat că nu se prezintă! Sibiul va avea două echipe în cel de-al treilea eșalon
”Bleu-albaștrii” ar fi trebuit să susțină ”dubla” cu campioana județului Harghita pe 22 și 28 iunie, primul meci...
Sport
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 3 zile
”Super-Teo”: are sindromul Down, merge la școală, taekwon-do, călărie, fotbal, înot, schi și dansuri
Între tinerii elevi ai Clubului ”Puma” se află Teodora, elevă a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici” din Sibiu. Are...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Aria Recuperare, cel mai modern centru de recuperare medicală și sportivă din Transilvania
La Sibiu pot fi tratate afecțiuni osteoarticulare și musculoscheletale și alte patologii din sfera următoarelor specializări: recuperare medicală...
Actualitate
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 4 zile
FC Hermannstadt anunță primul ”transfer”. Preparatorul fizic revine la Sibiu, în locul lui Sergiu Coc
Înaintea plecării în cantonamentul centralizat de la Bolu, în Turcia, gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că Stelian...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit