Programul Rabla a debutat astăzi, 30 septembrie, cu un interes record din partea românilor. Peste 9.200 de persoane fizice s-au înscris în primele 15 minute, confirmând faptul că sprijinul financiar acordat de stat pentru achiziția de autoturisme noi rămâne unul dintre cele mai atractive instrumente guvernamentale.
Cifrele sunt însă și mai grăitoare atunci când ne uităm la viteza cu care s-au consumat fondurile: în doar 13 minute, 7.298 de persoane au epuizat bugetul de 80 de milioane de lei destinat autovehiculelor cu motoare termice, inclusiv cele cu propulsie pe GPL sau GNC, dar și pentru hibride clasice ori motociclete. Practic, într-un interval mai scurt decât un sfert de oră, întreaga alocare pentru această categorie a fost epuizată, semn al unei cereri uriașe.
Aplicația informatică prin care s-au făcut înscrierile a funcționat impecabil, iar timpul minim de depunere al unei cereri a fost de doar un minut și 20 de secunde. Această eficiență tehnică a contribuit la consumarea accelerată a bugetului, punând presiune pe cei care au încercat să prindă sprijinul financiar.
În paralel, rămân deschise fondurile pentru autovehicule prietenoase cu mediul. Peste 2.000 de persoane s-au înscris deja pentru achiziționarea de mașini plug-in hibrid, electrice sau pe bază de hidrogen, sesiunea urmând să fie activă până pe 25 noiembrie 2025 sau până la epuizarea sumelor rămase. Din totalul de 200 de milioane de lei alocați programului, o parte importantă este încă disponibilă pentru acest segment.
„Interesul manifestat de către cetățeni confirmă importanța și necesitatea acestui program. (…) Încă există fonduri disponibile pentru achiziția de autovehicule electrice, ceea ce arată dorința publicului de a participa la tranziția către un transport mai curat”, a declarat Florin Bănică, președintele Administrației Fondului pentru Mediu.
Sprijinul financiar acordat prin Rabla Auto 2025 variază în funcție de tipul de autovehicul: 18.500 lei pentru un autovehicul pur electric sau pe hidrogen; 15.000 lei pentru un plug-in hibrid ori motocicletă electrică; 12.000 lei pentru un hibrid clasic; 10.000 lei pentru un autovehicul termic nou ori motocicletă.
De la lansarea programului în 2005 și până în 2024, peste un milion de mașini vechi au fost casate și aproape 720.000 de vehicule noi au intrat pe șoselele din România, dintre care aproape 60.000 au fost electrice sau plug-in hibride.
Astfel, debutul sesiunii 2025 confirmă două tendințe: apetitul constant al românilor pentru sprijinul financiar la achiziția de mașini noi și binalizarea fulgerătoare a bugetului pentru autovehicule termice, dar și o deschidere tot mai mare spre tehnologii nepoluante, unde încă există resurse disponibile.
Vlad IGNAT
Dumitru CHISELIȚĂ
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA