PSD Sibiu: "Guvernul Marcel Ciolacu mărește pensiile românilor"

Mai țineți minte guvernul de dreapta condus de echipa câștigătoare a lui Florin Câțu? Acel guvern, din care făcea parte și ministrul Ghinea, membru USR, a pus în PNRR plafonul de 9,4% din PIB ce poate fi alocat pentru pensii, până în 2070. Cu alte cuvinte, condamna pensionarii, până în 2070, la sărăcie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

PSD a promis că va repara această nedreptate și se ține de cuvânt. Guvernul condus de Marcel Ciolacu a aprobat, ieri, actul normativ privind reforma sistemului de pensii publice din România, care va aduce echitatea între pensionari și va consolida principiul contributivității. Este un proiect realizat împreună cu experții Comisiei Europene și ai Băncii Mondiale, care au confirmat că noua lege va aduce stabilitate și creștere sustenabilă pentru pensiile din România. 

Pensiile se vor majora de două ori în 2024. Prima majorare va avea loc la 1 ianuarie 2024, creșterea urmând să fie de 13,8%, iar cea de-a doua majorare va avea loc la data de 1 septembrie 2024. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Practic, noua lege a pensiilor are trei obiective majore:
1. Eliminarea inechităţilor din sistemul de pensii – „pensii egale, pentru muncă şi contribuţii egale!”

2. Consolidarea principiului contributivităţii – limitarea pensionărilor anticipate şi uniformizarea condiţiilor de vechime care trebuie îndeplinite.

3. Asigurarea stabilităţii veniturilor pentru sistemul de pensii – stimularea prelungirii activităţii profesionale.

PSD, prin premierul Marcel Ciolacu, a reușit să realizeze încă o măsură pe care și-a asumat-o: să facă dreptate în sistemul public de pensii din România!
Pensiile se vor majora substanțial și se va demonta din nou minciuna celor care au blocat, prin PNRR, creșterea pensiilor. Îi felicităm pe colegii noștri Marius Budăi, fostul ministru al Muncii, și pe actualul ministru, Simona Bucura Oprescu, pentru faptul că au negociat cu Comisia Europeană și au reușit să elimine acel plafon aberant din PNRR.
Ne exprimăm convingerea că partenerii liberali de guvernare vor susține acest proiect de lege fără nicio rezervă, lăsând la o parte orice calcul politic cinic.
Repetăm faptul că proiectul de lege a fost realizat la sediul Ministerul Muncii, unde specialiștii români au lucrat cot-la-cot cu experți din cadrul Băncii Mondiale și ai Comisiei Europene, care au confirmat că noua lege aduce o creștere sustenabilă pentru pensiile din România.

PSD Sibiu

Autor
10 noiembrie 2023 la 08:42
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 1 oră
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Ce ne aduce vremea în a doua jumătate a lui iunie
A doua jumătate a lunii iunie debutează cu vreme caldă, tendință ce se va păstra pe tot parcursul...
Actualitate
2 min de citit