PSD, puternic în Europa: Vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar, Vicepreședinte al Parlamentului European și Președinte al Comisiei REGIO

Pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, România a obținut poziția de vicepreședinte al Comisiei Europene și unul dintre cele mai importante portofolii – Competențe și Educație, Locuri de muncă și drepturi sociale, demografie. Un portofoliu major, care va administra o cincime din bugetul UE, mai exact 235 de miliarde de euro.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Practic, România devine parte a deciziei în Uniunea Europeană. Doamna Roxana Mînzatu, propunerea României de comisar european, va coordona atât partea de educație, cât și zona de politici sociale, dar și programele de finanțare aferente acestor domenii, respectiv Fondul Social European Plus, Fondul Social pentru Climă și Erasmus+.

Astăzi, eforturile românilor au primit și recunoașterea binemeritată prin acest portofoliu ce combină o greutate politică semnificativă și fonduri substanțiale ale UE, cu potențial legislativ și politic solid și acces esențial la serviciile și agențiile Comisiei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Astăzi România este reprezentată la cel mai înalt nivel al conducerii Uniuni, prin:

– vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar al unuia dintre cele mai relevante portofolii în arhitectura noii Comisii – doamna Roxana Mînzatu,

– vicepreședinte al Parlamentului European – domnul Victor Negrescu,

– președinte al uneia dintre cele mai importante comisii din PE – Comisia REGIO, de dezvoltare regională – domnul Dragoș Benea.

Aceste poziții importante ocupate de România, prin membri ai familiei social-democrate europene, reprezintă în mod evident o recunoaștere în premieră a rolului și importanței țării noastre la nivelul Uniunii Europene.

Toți cei care denigrau țara noastră și capacitatea noastră de negociere la Bruxelles au primit, astăzi, o lecție extrem de dură: niciodată nu e bine să îți vorbești de rău țara peste hotare, ci să te lupți și să contribui la dezvoltarea ei.

”Îl felicit pe președintele PSD, Marcel Ciolacu, premierul României, pentru modul în care a gestionat aceste negocieri și, bineînțeles, pentru rezultatul obținut: trei membri ai Partidului Social Democrat au fost desemnați să reprezinte România la cel mai înal nivel! Le urez succes în noile funcții colegilor social-democrați Roxana Mînzatu, Victor Negrescu și Dragoș Benea!”, a declarat deputatul Bogdan Trif, președintele Organizației Județene PSD Sibiu.

PSD Sibiu

Autor
17 septembrie 2024 la 09:41
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 13 ore
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
acum 15 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 16 ore
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 16 ore
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit