Proiectele Maratonului (7). Sisteme moderne de supraveghere pentru siguranța şcolarilor din Tălmaciu

Proiectele Maratonului (7). Sisteme moderne de supraveghere pentru siguranța şcolarilor din Tălmaciu

Creșterea siguranței în mediul educațional continuă să fie o prioritate pentru comunitatea din Tălmaciu, iar prin proiectul “Siguri la Școală”, Asociația “Prietenii Școlii” din localitate urmăreşte implementarea unui sistem modern de monitorizare în cadrul Liceului Tehnologic “Johannes Lebel”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Proiectul vizează instalarea unor sisteme de securitate conectate la servere și aplicații de monitorizare, care vor permite supravegherea în timp real a celor mai tranzitate puncte din liceu. Camerele vor fi amplasate în zonele considerate vulnerabile, precum holurile celor trei clădiri, intrările în instituție, grupurile sanitare, sălile de sport, terenurile de sport, curtea și parcul școlar. Sistemul va funcționa permanent, 24 de ore din 24.

Reprezentanții asociației subliniază că proiectul răspunde unei nevoi reale generate de creșterea numărului elevilor și de necesitatea unui climat educațional sigur. În ultima perioadă, unitatea de învățământ a înregistrat o creștere a numărului elevilor, de la 700, la 850, ceea ce impune măsuri suplimentare de protecție și de organizare.

Prin implementarea acestui sistem, se urmărește prevenirea și combaterea comportamentelor antisociale, inclusiv a fenomenului de bullying, dar și reducerea actelor de violență și a situațiilor conflictuale. Totodată, monitorizarea permanentă a spațiului școlar va contribui la diminuarea anxietății în rândul elevilor și al cadrelor didactice, oferind un sentiment sporit de siguranță.

Proiectul își propune, de asemenea, să sprijine combaterea absenteismului și a plecărilor nejustificate din incinta școlii, precum și să controleze accesul persoanelor în instituție. Prin aceste măsuri se dorește prevenirea incidentelor nedorite și protejarea patrimoniului școlar.

În același timp, inițiativa contribuie la promovarea unui mediu educațional bazat pe respect, transparență și responsabilitate, în care relațiile dintre elevi să fie corecte și echilibrate, iar actele de discriminare să fie descurajate.

Asociația “Prietenii Școlii” Tălmaciu, care sprijină activitatea educațională și modernizarea bazei materiale a Liceului Tehnologic “Johannes Lebel”, consideră că utilizarea tehnologiei în educație este un pas important spre crearea unui mediu sigur și adaptat nevoilor actuale ale elevilor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pentru acest proiect, Asociaţia “Prietenii Şcolii” susţin că e nevoie să strângă suma de 35.455 lei.

 

Maratoul Internaţional Sibiu, ediţia a XV-a

 

Până la startul ediţiei din acest an a Maratonului Internaţional Sibiu mai sunt două luni şi câteva zile. Evenimentul organizat de Fundaţia Comunitară Sibiu, Clubul Sportiv Comunitar Sibiu şi Smartbill a ajuns la ediţia a XV-a, organizatorii promiţând multe surprize şi noi provocări pentru participanţi.

Prima ediţie s-a desfăşurat în 2012, sub denumirea de SemiMaraton Sibiu. În 2017, evenimentul organizat în tradiţia Maratonului de la Londra, cel mai mare eveniment de strângere de fonduri din lume, a adăugat şi cursa de 42 de kilometri, devenind Maratonul Internaţional Sibiu.

An de an, Maratorul Internaţional Sibiu (MIS) a doborât recorduri. În 2018, a avut la start aproape 4.000 de alergători, susţinuţi de 5.770 donatori. Au fost strânşi aproape 600.000 de lei, pentru 26 de proiecte. A fost anul în care, pentru prima dată, li s-a permis participarea inclusiv persoanelor în scaun rulant.

În 2021, MIS a avut loc toamna, fiind strânşi peste 700.000 de lei pentru 34 de cauze. Un an mai târziu, la începutul lunii iunie, ediţia a contabilizat tot 34 de cauze, dar a crescut suma strânsă, ajungând la 777.838 lei.

În 2023, au fost finanţate 47 de proiecte, suma strânsă fiind de aproape un milion de lei, iar un an mai târziu, numărul priectelor a crescut la 51, pentru acestea obţinându-se 1.336.124 lei!

În fine, anul trecut au fost recorduri la toate capitolele: 54 de proiecte, 10.475 alergători, 9.051 donatori individuali, 94 de parteneri şi… 1.452.793 lei strânşi.

Ediţia a XV-a se va desfăşura între 29 şi 31 mai, numărul proiectelor fiind de 48. Într-un demers jurnalistic, TRIBUNA vă va prezenta, timp de opt săptămâni, în fiecare ediţie de vineri, toate cele 48 de proiecte.

Autor - Dominique BOICA
03 aprilie 2026 la 21:04
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 18 minute
Ce nu s-a făcut prin PNRR în Sibiu: 60 de proiecte figurează reziliate, suspendate sau eliminate din Plan
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 11 ore
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 12 ore
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 12 ore
Testări pentru depistarea diabetului, la Promenada Mall Sibiu. Sibienii își pot verifica glicemia și tensiunea arterială
Sibienii își vor putea verifica glicemia, tensiunea arterială și hemoglobina glicată sâmbătă, 14 noiembrie, în cadrul unei campanii...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 15 ore
Mediașul se pregătește de sărbătorile de iarnă. A început montarea iluminatului festiv în oraș
Municipiul Mediaș începe să îmbrace haine de sărbătoare. Primăria Mediaș a demarat luni, 9 noiembrie, lucrările de pregătire...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 15 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 11.11.2026 ROSIA, Localitate...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 16 ore
Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu
Comunicat lansare proiect „Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național «Octavian Goga» Sibiu" Scopul proiectului: Crearea condițiilor pentru accesul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 16 ore
La 78 de ani, a primit o nouă șansă la viață. Medicii i-au înlocuit două valve ale inimii și o porțiune din aortă
Un bărbat în vârstă de 78 de ani a trecut printr-o intervenție chirurgicală complexă, în urma căreia i-au...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 16 ore
Stopul cardiac nu așteaptă ambulanța. Angajații Muzeului Brukenthal au învățat manevrele de resuscitare
Angajații Muzeului Național Brukenthal din Sibiu au participat, săptămâna trecută, la un curs de prim ajutor în cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 16 ore
12 școli din Sibiu vor găzdui activități de baschet și handbal în scaun rulant. Peste 1.400 de elevi vor participa
Sportul devine mai accesibil pentru copiii cu dizabilități locomotorii din Sibiu. Un nou proiect va aduce activități de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Tribuna Tribuna
• acum 17 ore
Locuri de muncă la Apă Canal Sibiu. Se caută laborant chimist, instalatori și lăcătuș mecanic
APĂ CANAL SIBIU S.A. angajează pentru: Laboratorul de analize apă potabilă și apă uzată LABORATOR DE ANALIZE APĂ POTABILĂ LABORANT...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 17 ore
Târgul de Cariere revine la Sibiu. Zeci de angajatori își prezintă ofertele la Hotel Ramada
Târgul de Cariere revine la Sibiu în 17 și 18 noiembrie, cu sute de oportunități profesionale și companii...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.