Probleme pe lotul 5 al Autostrăzii Sibiu – Pitești. Pro Infrastructură – "Nimic de inaugurat anul acesta”

Acasa >

Articol

Asociația Pro Infrastructură susține că în ciuda promisiunilor, anul acesta nu se va circula pe lotul 5 al Autostrăzii Sibiu-Pitești. Lucrările nu decurg așa cum ar trebui, există întârzieri, iar antreprenorul WeBuild este în continuare în dispute aprinse cu CNAIR și Ministerul Transporturilor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

“Nimic pe Sibiu-Pitești 5 în 2024, în ciuda ultimelor promisiuni. Așa cum v-am spus și la început de septembrie, este clar că nu vom avea nimic inaugurat în acest an deși era posibilă o deschidere parțială în 2024 între nodurile Bascov și Mănicești, vreo 15 din totalul celor 30,35 kilometri ai Secțiunii 5 a Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești. Punctul critic rămas între Bascov și Mănicești, podul peste canalul Argeș de la Merișani, înaintează foarte greu: mai sunt multe grinzi de instalat, predalele merg anevoios, apoi armare, suprabetonare, hidroizolație, asfalt și finisaje. Chiar dacă politicienii, în frunte cu ministrul Grindeanu, încă promit că vom avea o inaugurare parțială, în teren se vede cu totul altceva pentru că antreprenorul WeBuild este în continuare în dispute aprinse cu CNAIR și MT la podul suspendat de la Brăila”, scriu cei de la Asociația Pro Infrastructură.

Mai mult, conform informațiilor obținute de asociație, oferta WeBuild a fost descalificată la licitația pentru "Perla Coroanei", cei 41 km de pe Autostrada A3 care includ Tunelul Meseș. În aceste condiții, puțin propbabil ca antreprenorul WeBuild să facă vreo concesie statului român și să dea în trafic 15 kilometri cu 9 luni înainte de termenul contractual, septembrie 2025.

“Deschiderea completă a lotului este perfect fezabilă în prima parte a lui 2025, DACĂ italienii de la WeBuild doresc și dacă responsabilii (cei noi) din minister vor ști cum să îi convingă. Dacă nu, probabil ne apucă vara sau chiar termenul contractual din toamnă”, concluzionează cei de la Asociația Pro Infrastructură.

Autor
24 octombrie 2024 la 10:06

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 ore
(FOTO) Trofeul Festivalului ”Lucreția Ciobanu” pleacă la Giurgiu. Visul maestrului Ioan Macrea, împlinit după șase decenii…
Ediția a VIII-a a Festivalului-Concurs al Cântecului Popular Românesc ”Lucreția Ciobanu” a adus pe scena Centrului Cultural ”Ion...
Actualitate
5 min de citit
acum 8 ore
Muzeul în care se minunau academicienii români, s-ar fi mutat americanii, iar chinezii salutau „prietenia dintre popoare”
Între cele peste 1.500 de obiecte care formează colecțiile Muzeului Etnografic Rășinari, am găsit „Cartea de aur” în...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
1 Mai la Sibiu: de la Ziua Muncii, la o zi liberă: „Nu găseai mici și cârnați așa de ușor”
„Ziua Muncii” s-a transformat de-a lungul anilor, dintr-o zi de sărbătoare populară, într-o o zi liberă de relaxare....
Actualitate
3 min de citit