Priorităţile ministrului Dîncu: AFT şi HQ MNC-SE

Priorităţile ministrului Dîncu: AFT şi HQ MNC-SE

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, în cadrul vizitei de două zile de la Sibiu, şi-a propus să evalueze personal două obiective majore pentru MApN din cadrul Garnizoanei Sibiu, anume: Academia Forţelor Terestre şi Coman­damentului Corpului Multinaţional de Sud-Est.

 

Viitorul Academiei, 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

viitorul armatei române

 

În prima zi ministrul a trecut pragul Academiei Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu" din Sibiu, domnia sa fiind însoţit de şeful Statului Major al Forţelor Terestre, gl.mr. Iulian Berdilă şi de şeful Direcţiei generale pentru armamente, gl.mr. Teodor Incicaş. În cadrul vizitei de la AFT oaspeţilor le-au fost prezentate misiunea instituţiei, realizările şi obiectivele propuse în perioada următoare. În acest context oaspeţii au vizitat şi spaţiile în care se derulează procesul de învăţământ.Ministrul a ţinut să felicite gazdele declarând următoarele: "Aici am întâlnit viitorul şcolii şi viitorul armatei române… o vizită care m-a convins că se poate orice dacă punem pasiune şi profesionalism. Cu adevărat, omul sfinţeşte locul. Cred că generaţiile de studenţi şi absolvenţi vor avea o altă viziune despre lume şi despre profesia de militar. În plus, AFT ar trebui să fie un loc de pelerinaj în ceea ce priveşte managementul instituţional". La final Vasile Dîncu, ministrul Apărării Naţionale, se arăta încrezător privind performanţele instituţiei pe termen lung.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Tot sprijinul necesar pentru

atingerea capacităţilor operaţionale

 

În a doua zi a vizitei de lucru delegaţia ministe­rială a poposit la sediul Comandamentului Corpului Multinaţional de Sud-Est (HQ MNC-SE).  În cadrul discuţiilor, comandantul HQ MNC-SE, generalul-maior Dragoş-Dumitru IACOB, a susţinut un briefing de informare privind rolul, misiunile specifice, stadiul actual de operaţionalizare şi etapele ulterioare de dezvoltare ale comandamentului, în contextul de securitate din Europa. La finalul vizitei, ministrul Vasile DÎNCU a mulţumit comandan­tului HQ MNC-SE pentru oportunitatea de a se întâlni cu personalul comandamentului multi­naţional şi de a înţelege mai profund misiunea şi rolul corpului în arhitectura de securitate de pe flancul estic al Alianţei, asigurând conducerea HQ MNC-SE de sprijinul Minis­terului Apărării Naţionale în vederea realizării capacităţii operaţionale depline.

 

Autor - Adrian POPESCU
13 aprilie 2022 la 18:43
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 minute
Bursa Locurilor de Muncă, revine la Sibiu, vineri
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Sibiu organizează vineri, 9 octombrie 2026, o nouă ediție a...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 44 minute
Sound Explorers aduce muzica clasică mai aproape de copiii din județul Sibiu
Muzica clasică se transformă într-o aventură interactivă pentru copiii din județul Sibiu. În perioada 6–13 octombrie 2026, proiectul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 1 oră
Pavilionul C8 de la „Psihiatrie”, aproape de final. Investiție de 9,84 milioane de lei
Lucrările de reabilitare și eficientizare energetică a Pavilionului C8 – Policlinică din cadrul Spitalului de Psihiatrie Sibiu au...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Design Day aduce la Sibiu designeri de interior și consultanță gratuită pentru participanți
Design Day, eveniment dedicat designului interior, revine la Sibiu sâmbătă, 10 octombrie 2026. Manifestarea va avea loc la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Dispută între directorul CNAIR și secretarul de stat Horațiu Cosma, înaintea închiderii A1 Sibiu–Boița
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, a criticat decizia de închidere temporară a sectorului A1 dintre...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Când vine momentul să schimbăm numele unei străzi? Despre Milea, Goga și memoria pe care o păstrăm în spațiul public
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 15 ore
CRISTIAN: Transport metropolitan extins
Din ultima săptămână a lunii septembrie, autobuzele de transport metropolitan linia 510, care vin dinspre Sibiu spre Cristian,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 19 ore
Doi răniți într-un accident produs între Mândra și Ocna Sibiului. Trafic îngreunat pe DJ 106 B
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație produs pe DJ 106 B, între localitățile Mândra și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 19 ore
Recomandarea săptămânii | Maria Șpan: „Micii cercetători descoperă patrimoniul cultural imaterial”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 20 ore
Specialiști ai Spitalului Județean Sibiu, la curs internațional de anestezie și terapie intensivă
O echipă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a participat la International Course on Guidelines and Protocols...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 21 ore
Octombrie continuă cu vreme frumoasă. apoi se va răci
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, remea va fi predominant frumoasă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 21 ore
Ca să fii de-al locului, trebuie să cunoști denumirile locului. Un fel de ghid pentru turiști și nou-veniți
Cunoști că un localnic e... localnic, după mai multe elemente. O dată, se mișcă lejer prin localitate, fără...
Actualitate
• 16 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.