Prin faţa prefecturii, între „aşa da”, „aşa nu” şi aşa şi aşa

Nu trebuie să fi şeful electricienilor sau măcar conf. univ. dr. ing. pentru a vedea că ceva este improvizat bine sau prost. Un lucru aşa cum se face, sau dimpotrivă, generic spus, „lucru românesc”. Mi-o spun de fiecare dată când trec pe str. Şaguna, prin faţa prefecturii şi văd super-improvizaţiile acelea care înlocuiesc capacele care protejează tablourile electrice ale corpurilor de iluminat stradal.

Despre cum se pierde aşa ceva încât nu mai poate fi montat la loc nu pot da detalii, pentru că nici eu nu înţeleg, nu sunt chiar aşa de expert. Dar despre cum se căpăceşte după aia aşa cum am spus, oricine poate constata dacă e OK sau nu.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

În primul caz e OK. S-a făcut, aşa cum am putut şi noi, un capac din plastic (ceva îmi spune, totuşi, că nu e cel original) care, de bine de rău, are o formă şi poate fi chiar fixat în şuruburi. În celălalt caz, ceea ce vedem este o mostră de improvizaţie model „ca la noi”, şi „merge şi aşa”. O folie de nylon (probabil adezivă sau nu) prinsă cu bandă izolatoare, în culori care să atragă atenţia. Da, ştim, decât să fie nimic şi să-şi bage cineva degetele acolo ca să vadă cum e lumea la 220 de volţi curent alternativ (atât o fi?) orice e bun. Plus că asemenea opere de artă din perioada iluminismului stradal pot avea şi parte de promovare, că prin zonă e plin de turişti, români sau ne-români, ca să nu mai pomenim de autocarele care parchează pe acolo prin apropiere.

Dar parcă totuşi, întrebarea este cum au dispărut capacele de protecţie originale…